POLITIC: Predoiu: Critica mea către Tăriceanu este "o formă de respect" pe care Ponta nu o înţelege | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

POLITIC: Predoiu: Critica mea către Tăriceanu este "o formă de respect" pe care Ponta nu o înţelege

Prim-vicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu a susţinut miercuri că criticile sale la adresa preşedintelui Senatului sunt "o formă de respect" pe care Victor Ponta "nu o înţelege", în replică la remarca premierului că Tăriceanu a fost "înjurat ca la stadion" de un "individ pe care l-a pus ministru".

"Mă gândeam că nu mă mai uimeşte nimic în politică, dar să văd un individ, pe care Tăriceanu l-a pus ministru, înjurându-l mai ceva ca la stadion e încă o surpriză, nu mă aşteptam ca mizeria să fie atât de mare", a declarat premierul Ponta.

"Fireşte că nu poţi înţelege, Ponta, cum poţi să îţi critici direct un fost coleg, pentru că tu nu ai valori, opinii şi principii! (...) Eu îl critic pe Tăriceanu pentru că nu face bine ce face şi este şi aceasta o formă de respect, Ponta! Tu nu l-ai criticat niciodată deschis pe Năstase, în schimb l-ai bârfit pe la toate colţurile şi l-ai săpat până la capat, Ponta!", spune Predoiu, care a fost ministrul Justiţiei în guvernul Tăriceanu, într-o postare pe Facebook.

Predoiu mai scrie, în postarea de pe pagina sa de Facebook: "Cât despre «facerea miniştrilor», sunt convins, Ponta, că Tăriceanu nu m-ar fi propus ministru, dacă aş fi fost un plagiator.Nu te amesteca în chestiunea asta, Ponta, şi nu-ţi face griji, Tăriceanu pe care l-am atacat ieri măcar a avut o meserie şi o afacere, lucruri care-ţi vor fi întotdeauna peste mână!".

Prim-vicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu i-a cerut marţi lui Tăriceanu să demisioneze, întrucât "comportamentul" său " nu are nicio legătură cu funcţia şi atribuţiile unui preşedinte al Senatului României, ci cu atribuţiile unui servitor al mafiei, angajat la Ponta si PSD" şi pentru că Tăriceanu "nu mai reprezintă românii, ci este agentul activ al PSD şi al lui Ponta în lupta acestora cu anticorupţia, statul de drept şi legile României".

Tăriceanu, alături de mai mulţi colegi din PLR, i-a transmis, marţi, o scrisoare deschisă preşedintelui Klaus Iohannis, în care îi cere "să le înlăture, prin demitere ori prin demisie, din funcţiile pe care le ocupă în mod nedemn, pe Livia Stanciu şi Laura -Codruţa Kovesi".

Tăriceanu cere demiterea procurorului-şef al DNA şi a preşedintei ÎCCJ în urma "evenimentului care a avut loc pe 21 mai, când Curtea de Apel Bucureşti a stabilit definitive nevinovăţia cetăţeanului Mariana Rarinca, care a petrecut mai mult de şase luni în arest preventiv, pentru o faptă pe care nu a comis-o şi pentru care nu au existat niciodată probe".

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro