• asta a fost poziţia adoptată de cei mai mulţi dintre performerii scenei politice brăilene în momentul în care au fost întrebaţi dacă participă la referendumul din 6-7 octombrie şi cum vor vota • fostul premier Mihai Tudose a anunţat că toată organizaţia PSD Brăila va participa la referendum şi va vota «pentru» familia tradiţională • «DA» vor spune şi primarul Marian Dragomir, preşedintele CJ Brăila Francisk Chiriac, dar şi liderii altor partide printre care ALDE, PNL, PMP sau PND • • Emilia Meiroşu (ProRomânia) merge la referendumul românilor, nu al lui Dragnea •Cristian Techiu de la RO100 Brăila Noastră este nehotărât, iar Gheorghe Chiru de la PNŢCD va merge la referendum, dar îşi va anula votul • în tabăra opusă se poziţionează clar doar USR Brăila
Parlamentarii brăileni, majoritatea liderilor partidelor active pe scena politică locală spun că vor participa la referendumul din 6-7 octombrie şi că vor vota “DA” pentru familia formată dintr-un bărbat şi o femeie. Chiar dacă unii au făcut comentarii privind lipsa urgenţei rezolvării definiţiei familiei în România, în detrimentul altor neajunsuri, chiar dacă alţii au ţinut să vină cu câteva amendamente legate de faptul că trebuie gândite soluţii şi pentru comunitatea LGBD (colectivitatea lesbiană, gay, bisexuală, transsexuală şi intersexuală) astfel încât să nu fie marginalizată, cert este că aproape toţi politicienii brăileni întrebaţi au punctat că susţin referendumul solicitat de 3 milioane de români, la fel cum susţin şi ideea de familie tradiţională ca mediu ideal pentru creşterea copiilor.
Pe scurt, liderii PSD, cei de la ALDE, PNL-iştii, PMP-iştii, cei de la PND şi nu numai s-au arătat pro referendum. De cealaltă parte a baricadei s-au poziţionat doar reprezentanţii USR Brăila, care au punctat că nu vor participa la referendum pentru a nu da satisfaţie social-democraţilor. În tabăra celor nehotărâţi s-a poziţionat Cristian Techiu de la RO100 Brăila Noastră, iar ţărănistul Gheorghe Chiru a afirmat că va participa la referendum ca reprezentant al unui partid care este creştin democrat, însă îşi va exprima opţiunea “ca simplu cetăţean”, prin anularea votului pentru prima oară în viaţa sa. Consilierul municipal independent Lucian Căprariu, fondator Brăila Nouă, a fost singurul care a refuzat în mod categoric să le dea un răspuns redactorilor “Obiectiv - Vocea Brăilei” pe această temă “sensibilă”.
Mihai Tudose: «Suntem creştini ortodocşi. Haideţi să fim tot timpul!»
În frunte cu fostul premier Mihai Tudose, tabăra PSD Brăila s-a poziţionat pro referendum şi “pentru” familia tradiţională. Întrebat dacă va merge la urne în acest weekend, noul preşedinte al social-democraţilor brăileni a afirmat că nici nu se pune problema să nu participe la referendum.
“Sigur că merg. Referendumul este determinat de voinţa a 3 milioane de români. Eu, ca politician înţeleg că trebuie să reprezint interesele românilor. 3 milioane de oameni care au aceeaşi idee, în niciun caz nu pot fi ignoraţi, cu atât mai mult cu cât este o idee bună. De aceea, atât eu, cât şi organizaţia pe care o reprezint la Brăila, înţelegând să fim în asentimentul oamenilor, sprijinim şi popularizăm, atât cât putem, prezenţa la vot şi un «DA» la vot. Ne place să ne rugăm să ne ajute Dumnezeu când avem o nevoie, ne botezăm copiii, ne cinstim morţii şi prin intermediul Bisericii. Suntem creştini ortodocşi. Haideţi să fim tot timpul! Şi dacă accept sau înţeleg neparticiparea la un vot politic, acum este vorba de un vot despre poporul român. Despre naţiunea noastră, despre credinţa noastră. Atunci devine o datorie de onoare prezenţa la vot şi un vot «DA»“, a declarat Tudose.
Şi senatorul Ion Rotaru a precizat că va merge la vot alături de membrii familiei sale şi că vor pune ştampila pe “DA”. Mai mult, acesta a amintit că a susţinut şi a votat în Parlament desfăşurarea referendumului şi modificarea articolului 48 din Constituţiei referitor la familie.
La rândul său, deputatul PSD Nicu Niţă a afirmat că acasă a fost educat că familia este formată din bărbat şi femeie, astfel că “merge cu drag, cu curaj şi cu tot elanul la vot” şi îi îndeamnă şi pe toţi cetăţenii României să participe la referendum şi să voteze “DA”.
O poziţie interesantă a afişat fostul primar Aurel Simionescu, preşedintele executiv al PSD Brăila, care pe lângă faptul că a precizat că va merge la referendum şi va vota “DA”, a ţinut să sublinieze că nu i se pare normală boicotarea prin neparticipare la vot. Acesta a subliniat că poate exista şi reversul medaliei şi că acelaşi lucru s-ar putea întâmpla şi la alte consultări populare “pe teme mai importante sau mai puţin importante decât aceasta”, făcând trimitere voalat la iniţiativa cetăţenească “Fără Penali în funcţii publice”, pentru care, de asemenea, se solicită referendum de modificare a Constituţiei.
Dragomir şi Chiriac merg la referendum şi pun ştampila pe «DA»
Primarul Marian Dragomir a afirmat că va merge la referendum şi va susţine familia tradiţională, fără discuţie. Edilul-şef a ţinut să sublinieze că îşi rezervă dreptul de a nu oficia căsătorii între persoanele de acelaşi sex.
“Înţeleg partea de modernizare pe care o au unii cetăţeni din Europa, libertatea de gândire şi de exprimare, dar aşa cum eu o respect pe a lor, şi ei să respecte tradiţia românilor de mii de ani privind familia constituită din bărbat şi femeie. Din acest motiv votez DA la referendum. Cine poate uita poveştile bunicilor, dragostea de mamă şi bucuria de la naşterea unui copil? Doar cei care nu înţeleg valorile familiei. Această anormalitate cu familii constituite din persoane de acelaşi sex va conduce la o scădere dramatică a populaţiei. Cu orice risc, pentru că aşa cum ei doresc drepturile lor, şi eu am dreptul meu să-mi respect propriile convingeri şi să spun că nu o să oficiez niciodată căsătorii între persoane de acelaşi sex”, a declarat Dragomir.
Şi preşedintele CJ Brăila, Francisk Chiriac a afirmat că va merge la referendum şi va vota “DA” deoarece consideră că îşi face datoria cetăţenească. “E foarte bine că se clarifică lucrul ăsta în Constituţie. Eu sunt creştin ortodox şi până la urmă, familia trebuie să fie reprezentată de un bărbat şi o femeie”, a punctat Chiriac.
ALDE Brăila este PRO Referendum
Preşedintele ALDE Brăila, senatorul Mihai Ruse nu a comentat prea mult subiectul referendum, însă ne-a transmis că va participa şi că va vota “DA”, pentru că aşa consideră că este normal. O părere similară a manifestat şi consilierul municipal Daniela Rădulescu, care a afirmat că e normal să fie “pentru” familia tradiţională, atâta timp cât şi ea este căsătorită, are copii şi îşi doreşte ca aceştia să crească într-o societate normală. “Da, deci merg! Votez pentru familia tradiţională. Fără discuţie!”, a spus Rădulescu.
Emilia Meiroşu merge la referendumul românilor, nu al lui Dragnea
Deputatul independent Emilia Meiroşu (ex-PSD, membru Pro România), a afirmat că va merge la referendumul din acest weekend, din respect faţă de cetăţenii iniţiatori ai demersului. Aceasta susţine ironic că se aşteaptă ca liderul PSD Liviu Dragnea să îşi asume pe viitor şi referendumuri care vor viza construcţia de autostrăzi, sau dotarea spitalelor şi a şcolilor. Meiroşu a afirmat că este clar din punctul său de vedere că formularea actuală din Constituţie are un grad mult prea larg de ambiguitate şi că lasă cale deschisă revizurii articolelor din codul civil care se referă la familie.
“Personal, consider că fiecare dintre noi, indiferent dacă pielea ne este mai închisă ori mai deschisă la culoare, avem loc suficient sub generosul soare. Dar, ca ales în Parlamentul României am obligaţia să mă asigur că interesele românilor primează, iar românii vor, acum, un referendum prin care să menţină familia acolo unde a fost din timpuri imemoriale, în graniţele normalităţii. Este, însă, foarte important să transmitem un mesaj comunităţii minorităţilor sexuale prin care să dăm asigurări că acest referendum nu le îngrădeşte cu absolut nimic dreptul de a alege cum îşi trăiesc viaţa privată. Toată polemica pornită pe această temă nu este decât o încercare murdară de a obţine capital electoral, o mişcare diabolică marca Dragnea. Am constatat că sunt numeroşi cetăţeni care afirmă pe paginile de socializare că refuză să meargă la «referendumul lui Dragnea». Să fie clar! Acest referendum este al celor trei milioane de cetăţeni ai ţării”, a declarat Meiroşu.
PNL-iştii brăileni votează «DA» pentru familia tradiţională
Asta a afirmat preşedintele PNL Brăila, Alexandru Dănăilă, cu precizarea că este unul dintre cei care au semnat petiţia la momentul în care se adunau semnături pentru iniţierea acestei proceduri.
“Consider că familia este baza societăţii şi este important ca baza societăţii să fie una solidă. Şi sper ca oamenii să îşi facă timp şi să conştientizeze cu adevărat semnificaţia acestui demers. Dar în plan spiritual, în primul rând. Juridic, rămâne de văzut ce se va întâmpla după. Deci, voi merge la vot şi voi vota DA”, a declarat Dănăilă.
Deputatul PNL Antoneta Ioniţă a afirmat la rândul său că va participa la acest demers civic, în primul rând, din respect faţă de societatea civilă. Aceasta a adăugat că din punctul său de vedere iniţiativa nu ar trebui politizată, aşa cum au încercat “unele formaţiuni politice”, dar nici promovată prin discursuri radicale.
În ceea ce-l priveşte pe colegul acesteia din Camera Deputaţilor, Vasile Varga a fost primul politician brăilean care a afirmat că susţine familia tradiţională, că va merge la vot şi că va pune ştampila pe DA. Mai mult, acesta a îndemnat public brăilenii să procedeze la fel.
Botea, pentru familia tradiţională, dar şi cu legi pentru homosexuali
Preşedintele PMP Brăila, Viorel Botea, a precizat că are o opinie similară cu a lui Traian Băsescu atunci când vine vorba despre referendum. Botea a punctat că va merge la vot, că va pune ştampila pe “DA”, dar cu precizarea că este nevoie ca legislaţia să fie armonizată ulterior şi pentru persoanele cu alte orientări sexuale, astfel încât acestea să nu fie marginalizate.
“Eu sunt adeptul familiei tradiţionale şi aşa voi rămâne mereu. Nu se pune problema. Însă consider că toţi oamenii au drepturi şi obligaţii în acelaşi timp. Cred că ideea privind parteneriatul civil este o chestie foarte ok”, a spus Botea.
Şi PND-iştii vor vota «DA»
Preşedintele PND Brăila, consilierul judeţean Simona Drăghincescu, a afirmat că va participa la referendum cu siguranţă. Şi asta, după ce a constatat că în România legile se pot schimba peste noapte.
“Singura lege în ţara asta care nu se poate schimba peste noapte este Constituţia. Drept pentru care, aşa cum s-a schimbat Codul Penal şi o grămadă de legi într-o noapte, când noi habar nu aveam, tot într-o noapte se va putea schimba şi codul civil şi noţiunea cu privire la familie. Eu nu am nimic cu homosexualitatea, fiecare face ce vrea acasă la el. Dar să văd un bărbat care îşi pune o coroniţă şi voal parcă e cam mult. Eu îmi doresc familia să rămână tradiţională. Dar consider că este normal şi firesc să se facă şi pentru ceilalţi care au alte opţiuni, un cadru legal să nu se simtă discriminaţi în propria lor ţară”, a declarat Drăghincescu.
Colegul acesteia de partid, consilierul judeţean Cătălin Iordache a precizat că din punctul său de vedere, dacă tot se cheltuie bani cu referendumul, o idee ar fi fost aceea de a se adresa românilor mai multe întrebări, nu doar cea legată de familie. Una care ar fi putut viza iniţiativa “Fără Penali în funcţii publice”, dar şi ideea legată de Parlamentul format din 300 de membri, care de asemenea a fost aprobată în urma unui referendum. Iordache a precizat că va merge la vot şi va susţine familia tradiţională.
“După părerea mea este un referendum care nu era necesar pentru că în România nu există niciun fel de «pericol» privind căsătoriile dintre persoanele de acelaşi sex, DAR voi merge şi voi vota DA. Asta pentru că eu cred că familia funcţională este cea tradiţională. Este cel mai bun lucru care ni se poate întâmpla. Din nefericire, este păcat că acest referendum a fost iniţiat de un om care nu dă doi bani pe familia tradiţională. Adică de domnul Dragnea. Nu pot să cred că domnul Dragnea ar putea vota DA, în condiţiile în care el numai de familie tradiţională nu poate fi «acuzat», ca să zic aşa. (...) Cu siguranţă înţeleg demersul. Şi eu am un copil şi eu am familie. Dar nu am nimic cu comunităţile LGBD, ca să ne înţelegem!”, a declarat Iordache.
Marian Căpăţînă susţine familia tradiţională
Consilierul judeţean independent Marian Căpăţînă ne-a spus că va participa la referendum şi că va vota “DA”. Nu pentru că ar avea ceva împotriva homosexualilor, ci pentru că aşa a fost educat în ceea ce priveşte definiţia unei familii.
“Eu sunt un individ tolerant. În decursul vieţii mele am cunoscut şi oameni care erau homosexuali şi asta nu a însemnat că dacă ei erau aşa, eu nu am avut o relaţie bună cu ei. Sunt şi altfel de oameni printre noi şi trebuie să înţelegem lucrul ăsta. Dar sunt şi un individ practicant ortodox. Aşa sunt educat. De aceea votul meu va fi «DA» la referendum”, a afirmat Căpăţînă, precizând totuşi că în opinia sa, societatea românească nu era încă pregătită să dezbată cât se poate de amplu un subiect atât de sensibil.
USR-iştii îndeamnă la neparticipare la vot
Preşedintele USR Brăila Cătălin Stancu a fost singurul politician brăilean care s-a poziţionat clar împotriva referendumului pentru redefinirea noţiunii de familie în Constituţia României. În mod interesant, argumentele acestuia au părut oarecum similare cu cele ale social-democraţilor atunci când au fost întrebaţi dacă susţin iniţiativa “Fără Penali în funcţii publice”, la care USR s-a alăturat făţiş.
“Mie mi se pare o cheltuială inutilă şi pierdere de vreme. Nu realizez care este scopul lui Dragnea, dar pare a fi o repetiţie pentru alegerile care urmează. Este total inutil. În primul rând, Codul civil defineşte clar familia că e vorba despre un bărbat şi o femeie. Cred că e inutilă modificarea Constituţiei. Pe de altă parte, observ o exagerare a organizaţiilor ăstora care susţin familia formată dintr-un bărbat şi o femeie. Practic, fac din ţânţar armăsar. Nu există o temere reală. Nu spune nimeni că de acum încolo o să fie numai bărbaţi cu bărbaţi, femei cu femei, că nu vor mai exista copii şi rasa umană se va stinge. Păi, dacă era aşa, până acum dispăreau americanii şi alţii care au permis chestiunea asta. Dar văd că lor le merge bine şi nu au nicio problemă din punctul ăsta de vedere. Deci mi se pare nejustificată cheltuiala de 200 de milioane de lei”, a declarat Stancu, subliniind că banii ar fi putut merge spre rezolvarea problemelor din spitale.
Acesta a afirmat că după părerea sa, PSD-iştii nu fac altceva decât să îşi demonstreze o poziţie de forţă, aruncând banii românilor pe fereastră. Mai mult, Stancu a adăugat că Guvernul PSD, prin măsurile luate la acest referendum de a elimina supravegherea video la numărarea voturilor, la pachet cu eliminarea prezentării în timp real a rezultatului votului, nu face altceva decât repetiţii pentru alegerile care vor urma, încercând diverse variante pentru a vedea ce se permite şi ce nu. “Este o idioţenie să spui că dacă de mâine se trece în Constituţie că se pot căsători două femei, sau doi bărbaţi, noi o să ne schimbăm cumva orientarea sexuală sau vieţile noastre se vor schimba cumva. Pentru mine, nu are nicio miză treaba asta şi din punctul meu de vedere, nu ar trebui să dăm satisfacţie PSD-ului şi să mergem la votul ăsta!”, a conchis Stancu.
Ro100 Brăila Noastră, în dubii
Cristian Techiu, reprezentatul platformei RO100 a lui Dacian Cioloş la Brăila a afirmat că încă nu ştie dacă va participa la referendum, însă dacă o va face, votul său va fi “DA”. Acesta ne-a spus că are foarte mulţi prieteni preoţi, oameni normali cu care poate discuta diferite probleme, astfel că înţelege poziţia Bisericii în această problemă, chiar dacă el nu simte că poate decide cum să îşi trăiască alţii viaţa.
“Eu sunt bărbat şi iubesc femeia. Şi asta voi face tot timpul. În schimb, mi-aş pune singur o întrebare: cine sunt eu, ca om şi ce realizări am eu în viaţa asta, ca să pot hotărî pentru alţii?! Probabil că voi merge la referendum. Am foarte mulţi prieteni preoţi, care sunt oameni normali în viaţa de zi cu zi şi pot aborda cu ei subiecte normale, inclusiv acesta. Ceea ce mă deranjează pe mine este ceea ce se întâmplă prin oraş. Reclamele acelea pe autobuzele «Braicar», probabil plătite de cine ştie ce firme, nu referendumul în sine. Sincer să fiu am strâns 400 şi ceva de semnături pentru referendumul ăsta acum vreo 2 ani de zile, dacă nu mă înşel. Nu ştiu ce se va întâmpla şi nu ştiu dacă pot da un răspuns acum dacă merg sau nu. (...) Nu ştiu dacă merg. Dar dacă merg voi vota DA”, a declarat Techiu, făcând precizarea că nu are nimic cu comunităţile gay din România.
Contactată de redactorii “Obiectiv”, Carmen Ionescu, un alt reprezentant al grupului local RO100 Brăila Noastră, cândva candidat la alegerile locale din 2016 din partea Alianţei Noastre România a lui Marian Munteanu, nu a dorit să comenteze subiectul. Aceasta a punctat doar că nu mai face parte din mediul politic şi că nu vrea să facă declaraţii. Totuşi ne-a transmis că nu va participa la acest referendum.
Ţărănistul Gheorghe Chiru susţine că îşi va anula votul
Preşedintele PNŢCD Brăila, Gheorghe Chiru s-a arătat extrem de debusolat de subiectul dezbătut de români în această perioadă. Ţărănistul a precizat că din punctul său de vedere faptul că un sondaj arată că 50% dintre cetăţenii României nu au bani să îşi plătească facturile la utilităţi reprezenta un subiect mult mai arzător pentru un referendum privind posibile soluţii. Chiru a adăugat că pe de o parte înţelege poziţia preoţilor, fiind creştin şi făcând parte dintr-un partid creştin, însă pe de altă parte nu poate face abstracţie că şi cei cu o altă orientare sexuală sunt oameni care ar trebui să aibă aceleaşi drepturi, lucruri acceptate de multe dintre ţările civilizate europene.
“Referitor strict la familie şi la felul în care se pune problema, din punct de vedere creştineşte şi tradiţional e corect! Da! Toată lumea tinde către normalitate, dar se pare că aşa cum noi vedem unele lucruri ca normale, alţii văd la fel de normal alte lucruri. În grădina lui Dumnezeu suntem şi noi, şi ceilalţi. Mi se pare cam brutală intervenţia. Ar fi trebuit mai mult echilibru”, a declarat Chiru. Acesta a afirmat că a avut o discuţie la nivelul organizaţiei PNŢCD şi a simpatizanţilor şi s-a luat decizia de a participa la referendum, dar fiecare să aibă libertate totală în ceea ce priveşte opţiunea.
“Eu particip la vot şi cred că o să fie prima dată când o să îmi anulez votul. Dar aici nu vorbesc din punct de vedere al preşedintelui de organizaţie de partid, ci ca simplu cetăţean. Pentru că de obicei am opţiuni, dar în situaţia asta repet, nu găsesc că e potrivită o discuţie atâta vreme cât există codul civil”, a mai adăugat ţărănistul.