Politicienii brăileni, puşi pe jar de Bomba USL | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Politicienii brăileni, puşi pe jar de Bomba USL

Evenimentele ce s-au petrecut în ultimele zile pe scena politică la nivel naţional au pus pe jar politicienii brăileni. Practic, în numai o zi, USL a revocat preşedinţii celor două Camere - Vasile Blaga, Roberta Anastase -, pe Avocatul Poporului, au anunţat intenţii de schimbare a membrilor Curţii Constituţionale şi au pregătit traseul pentru demiterea lui Traian Băsescu. În ceea ce-i priveşte pe oamenii politici brăileni, aceştia au păreri împărţite. Mai exact, dacă cei din tabăra USL văd acţiunile liderilor de la nivel naţional ca pe o "intrare în normalitate", cei aflaţi în opoziţie le consideră o adevărată "lovitură de stat".

USL îşi instalează "normalitatea"

Întrebaţi de redactorii "Obiectiv" în legătură cu cele amintite, parlamentarii brăileni şi liderii politici locali şi-au expus opiniile în privinţa gravităţii situaţiei actuale. "Este pur şi simplu o revenire la o normalitate. Punem la loc lucrurile într-o normalitate, după ce ele au fost făcute ţăndări de PDL. De exemplu, când au dorit schimbarea lui Adrian Năstase de la preşedinţia Camerei, în 2005, PDL-ul susţinea că este total anormal şi ilogic ca preşedintele Camerei Deputaţilor să reprezinte opoziţia, în momentul în care Camera are o altă majoritate. Atunci era normal ce spuneau, dar acum, când noi facem ceea ce au făcut şi ei, nu mai e normal", a declarat Mihai Tudose, deputat PSD de Brăila. Acesta a explicat, în linii mari, că USL-ul plăteşte cu aceeaşi monedă acţiunile din trecut întreprinse de liderii PDL-işti, menţionând că gestul nu este neapărat unul alarmant. "Spuneau că e normal ca în anumite instituţii să se respecte algoritmul politic atunci când au fost ei la putere şi au vrut să îşi pună oamenii pe principiul, «noi suntem la putere, facem ce dorim». Acum, când algoritmul puterii este altul, dacă vrem ca instituţiile respective să fie reprezentate conform algoritmului politic, nu mai este democraţie. De fapt, se pare că din punctul de vedere al PDL-ului, democraţia funcţionează doar atunci când sunt ei la putere şi pot să facă orice", a mai adăugat social-democratul. "Ce ar trebui, să jucăm «democratic» şi să păstrăm toate nenorocirile pe care le-au făcut ei? Noi nu am desfiinţat instituţia preşedintelui Senatului sau instituţia preşedintelui Camerei Deputaţilor. N-am spus că de mâine nu mai există preşedinte la Cameră. Pur şi simplu am schimbat omul. Orice li se întâmplă lor este un atac la democraţie, este un atac la instituţiile statului, este un dezastru. Tot ce ni se întâmpla nouă era în regulă, pe principiul asta e viaţa, sunteţi în opoziţie - vă supuneţi majorităţii", a încheiat sursa citată. O părere asemănătoare a avut şi deputatul Cristian Rizea, care a venit cu alte exemple de gesturi asemănătoare, făcute de cei de la PDL. "Ce mă surprinde acum este că îi văd pe aceşti oameni - pe domnul Blaga, pe doamna Macovei, doamna Anastase -, cum strigă că e încălcată democraţia. În seara aceea, când a fost numit Avocat al Poporului domnul Iancu, prin fraudă - am rămas până la 12 noaptea la vot atunci şi am contestat, l-au reluat într-o manieră care nu era legală -, atunci nu a mai fost atentat la democraţie? Există o vorbă românească - «hoţul strigă hoţii!», cam asta fac aceşti domni", a spus Rizea, ţinând să precizeze că niciun român nu va ieşi în stradă pentru a lua apărarea PDL-ului. "Până la urmă ce facem? Nu schimbăm nicio instituţie, s-au schimbat nişte oameni. Era de drept pe viaţă doamna Anastase la Camera Deputaţilor sau domnul Blaga? Până la urmă sunt nişte lucruri normale, nu vrem decât să respectăm legea, că lor nu le convine acum că nu mai rămân pe funcţie şi nu mai au acelaşi avantaje, este altceva", a mai adăugat preşedintele PSD Diaspora. Întrebat în legătură cu planurile de viitor ale USL-ului, deputatul a spus: "Va urma, într-adevăr, ca începând cu săptămâna viitoare să avem un dialog corect şi democratic între principalele instituţii ale statului - Parlament, Guvern, Preşedinţie, Curtea Constituţională. Cu alte cuvinte, trebuie ca mecanismul democratic să funcţioneze, lucru care nu s-a întâmplat, din păcate, în ultimii ani", a încheiat politicianul.

Dumitriu: "Cred că ne întoarcem spre dictatură"

Nu la fel de relaxaţi s-au arătat toţi politicienii brăileni în ceea ce priveşte acţiunile recente întreprinse de USL la nivel naţional. "Părerea mea e că au cam accelerat măsurile pe care le-au preconizat cu mult timp în urmă, acelea de a pune mâna pe putere în mod absolut şi de a subordona toate instituţiile statului", a spus Constantin Cibu, senator UNPR Brăila, legat de cele de mai sus. "Nu mi se pare normal ca să conteşti o hotărâre a Curţii Constituţionale sau să spui că aceasta îşi bate joc de Parlament. Sunt oameni care respectă şi sunt puşi acolo ca să respecte prevederile Constituţiei. Este o greşeală enormă, pe care o vor plăti. Să nu creadă cineva că în România sunt numai oameni proşti. Mi se pare o chestiune aberantă. La fel şi schimbarea Avocatului Poporului. De ce să fie schimbat Avocatul Poporului, care este singurul îndreptăţit să atace ordonanţele Guvernului, dacă acestea nu sunt corespunzătoare? Mă aştept cât de curând să introducă o hotărâre prin care să spună că DNA-ul şi Procuratura nu mai au voie să ancheteze liderii USL", a mai adăugat Cibu, subliniind faptul că ceea ce se întâmplă în Parlament la ora actuală este total neconstituţional. Acesta a prezentat, pe scurt, şi un posibil scenariu pentru perioada imediat următoare. "Cât de curând urmează suspendarea preşedintelui. A apărut deja o lege care a trecut de Parlament - Legea Referendumului, în care se stipulează că este valabil doar prin votul celor prezenţi la vot. În aceste condiţii, este mult mai uşor să îl dea jos pe preşedinte. În orice caz, reacţiile ţărilor europene şi a Uniunii Europene nu au fost favorabile acţiunilor pe care le-a întreprins în forţă USL-ul şi nici nu vor fi. Problemele sunt mult mai grave. Cât de curând va apărea statistica trimestrului 2 şi o să vedem: noi suntem în continuare în recesiune, iar promisiunile care se fac că «se vor da», «se va creşte», sunt total în afara oricărei realităţi", a încheiat Cibu. Mergând pe aceeaşi linie, mult mai acid a fost liderul democrat liberalilor brăileni, Constantin Dumitriu. "Trebuie să recunosc că sunt foarte îngrijorat de ceea ce se întâmplă în România astăzi. Valorile democraţiei sunt date la o parte şi călcate în picioare. Democraţia este efectiv înlăturată şi îmi amintesc de anii '89-'90, atunci când a venit Revoluţia şi mă face să mă gândesc că acea perioadă s-a uitat. Trebuie să ne amintim de jertfele care au fost în decembrie '89, tocmai pentru a readuce în România democraţia care dispăruse de peste 50 de ani", a spus PDL-istul. Acesta este ferm convins că acţiunile întreprinse de tabăra USL la nivel naţional sunt clar o lovitură de stat. "Asistăm în aceste zile la o încălcare flagrantă a legilor, o lovitură de stat prin care USL-ul doreşte să acapareze toate instituţiile statului. Sunt foarte îngrijorat şi vorbesc şi în calitatea pe care am avut-o de europarlamentar, vizavi de reacţiile externe care au avut loc în ultimele ore. Această luptă politică de a pune mâna pe funcţii necâştigate într-un mod democratic poate să ducă la blocarea fondurilor pentru România", a explicat Dumitriu, enumerând totodată şi alte consecinţe, mult mai grave. "Sunt îngrijorat pentru că România se îndreaptă într-o direcţie complet greşită, practic ne întoarcem în timp. Cred că ne întoarcem spre dictatură şi e un cuvânt foarte greu ceea ce spun acum. Trebuie să ţinem cont de acest lucru, iar societatea civilă, opinia publică, toate organizaţiile nonguvernamentale vor trebui să ia atitudine", a încheiat acesta.

Sorin Ovidiu Bălan: "E un bâlci - USL şi PDL sunt exact aceeaşi mizerie"

Pe lângă cele două tabere pro şi contra amintite mai sus, la Brăila apare şi cea de-a treia - a imparţialilor. Cel puţin aşa s-a arătat liderul PPDD Brăila Sorin Ovidiu Bălan, întrebat despre situaţia de la nivel naţional din ultimele zile. "Evenimentele astea politice dovedesc în primul şi în primul rând, că USL şi PDL sunt exact aceeaşi mizerie. Ce au făcut acum 4 ani ăştia de la PDL, care au călcat în picioare şi Constituţie, şi legi, şi Parlament, şi tot, păţesc ei acum de la USL. Este exact acelaşi scenariu, pe aceleaşi legi. I-au călcat în picioare ăştia de la USL, dar se plâng de pomană. Oricum, şi ăştia de la USL sunt la fel de nemernici şi au folosit legea celor de la PDL împotriva lor", a spus Bălan. Cu toate acestea, OTV-istul a ţinut să sublinieze gestul premierului de a nu respecta hotărârea dată de Curtea Constituţională. "E un bâlci de care râde toată lumea. Sigur, cu o particularitate pentru Ponta, care a făcut ceea ce n-am mai văzut până acum - să calce în picioare o hotărâre a Curţii Constituţionale. Care ar fi soluţia propusă de PPDD? Depolitizarea. Atâta vreme cât ăia de la Curtea Constituţională sunt numiţi politic - o să acţioneze politic. Este foarte clar", a mai completat sursa citată. La fel de imparţial s-a dovedit şi Sergiu Diacomatu, preşedintele Fundaţiei "Fiii Brăilei", care nu a făcut nicio referire clară legată de una dintre cele două tabere amintite. "Vizavi de toată această nebunie din ultimele zile, am un singur comentariu de făcut: sper ca nimeni, dar absolut nimeni, să nu se mai poată atinge de independenţa justiţiei atât de greu câştigată în aceşti ultimi ani. Este speranţa mea ca cetăţean de rând, ca persoană expusă politic, ca persoană din societatea civilă. Este singura mea problemă dincolo de surpările de putere şi de alternanţa la putere şi de schimbările de guverne sau de preşedinţi. Sper ca statul român să meargă pe drumul reformei şi de independenţa justiţiei să nu se atingă absolut nimeni. Nu înţelegem acum, dar este cel mai de preţ bun câştigat de noi în ultimii 7-8 ani de zile", a spus acesta.

 

"Avem un coşmar comun care se numeşte USL şi restauraţia neocomunistă"
* este declaraţia pe care a făcut-o în cadrul unei conferinţe de presă secretarul general al Partidului Noua Republică, Cazimir Ţino * îngrijorat de ceea ce se întâmplă la nivel naţional, de suspendarea preşedinţilor celor două Camere parlamentare, acesta a caracterizat evenimentele ca fiind o "tentativă de lovitură de stat"

"Avem un coşmar comun, coşmarul se numeşte USL şi restauraţia neocomunistă şi clar ne opunem acestei restauraţii", a declarat secretarul general al Partidului Noua Republică, Cazimir Ţino, în cadrul primei conferinţe de presă. De asemenea, acesta a ţinut să sublinieze faptul că formaţiunea politică din care face parte se află în opoziţie faţă de actuala putere şi se arată îngrijorat de evenimentele petrecute în ultimele 24 ore, pe care le descrie ca fiind o "tentativă de lovitură de stat".
"Ne situăm în opoziţie faţă de actuala putere socialistă. Suntem foarte îngrijoraţi de această tentativă de lovitură de stat, care a început mai pregnant ieri şi care ne aşteptăm să continue. Vom participa la mitingul organizat în Piaţa Revoluţiei, joi, împreună cu celelalte forţe de dreapta sau de centru dreapta, fără a ne amesteca sau fără a pierde din identitatea noastă proprie. S-ar putea ca Partidul Noua Republică cât şi celelalte forţe de centru dreapta să aibă viziuni diferite asupra dezvoltării României, însă, în mod cert, avem un coşmar comun, iar coşmarul se numeşte USL şi restauraţia neocomunistă. Şi atunci este firesc să punem interesele naţiunii înaintea intereselor noastre de partid. Că acest lucru se va întâmpla printr-o formă sau alta de colaborare între noi şi celelalte forţe de centru dreapta, acesta este un lucru ce trebuie să fie discutat şi hotărât în zilele şi săptămânile următoare. Dar este clar că ne opunem acestei restauraţii".
Revoltat de ceea ce se întâmplă în ultima perioadă, Cazimir Ţino a continuat: "Este vizibil cu ochiul liber asaltul pe care USL-ul, de două luni încoace, dar în special de câteva zile, îl dă asupra unui mare număr de instituţii ale statului. Începând cu Curtea Constituţională, ale cărei decizii se pare că au devenit facultative pentru guvernanţii noştri, până la ceea ce s-a întâmplat ieri, în Parlamentul României, la Senat, la Camera Deputaţilor, astăzi (n.n ieri, 4 iulie - n.r.) înţeleg că la ora 16.00 este şedinţa reunită a Parlamentului pentru suspendarea preşedintelui în dispreţul legii. Ministrul de Interne dă ordin Salvării să se ducă la un condamnat care nu este încarcerat decât pe jumătate, medicii de la Spitalul Floreasca trag de timp şi favorizează infractorul în felul acesta. Ne îngrijorează foarte mult panta pe care se pare că se îndreaptă România".

"Ponta a transformat «Monitorul Oficial» într-o agendă cu foi volante"

În completare, Florin Drăgan, reprezentantul filialei Brăila, a caracterizat această "lovitură de stat" prin tiranie şi abuz. "Sunt instituţii care funcţionează după bunul plac al unuia dintre politicienii de la putere. Şi vreau să vă spun că domnul Victor Ponta a transformat «Monitorul Oficial» într-o agendă cu foi volante. El se joacă, astăzi scrie, mâine rupe foaia. Nu mai putem conta pe acest organ de informare oficial pentru mai multe domenii, pentru că Ponta rupe paginile sau adaugă altele, după bunul plac. Nu se mai ocupă nimeni de verificarea acestor documente, nu mai există o procedură după care aceste documente ajung la «Monitorul Oficial». Practic, cine a pus mâna pe cheia de la «Monitorul Oficial» scrie ce vrea şi când vrea".

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro