Ponta, încolţit de propriile minciuni | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Ponta, încolţit de propriile minciuni

Şeful Cancelariei Prezidenţiale, Dan Mihalache, a afirmat că tema majorării salariilor demnitarilor a fost iniţiată şi prezentată preşedintelui Klaus Iohannis de premierul Victor Ponta la începutul acestui an, declarând că nu vrea să fie pus "în situaţia penibilă" în care să facă publice e-mail-uri pe acest subiect trimise de Victor Ponta.
"Tema majorării indemnizaţiilor demnitarilor e una veche, e una la care domnul Victor Ponta a subscris şi a iniţiat-o, e o discuţie care datează de la începutul acestui an şi n-aş vrea să fiu pus în situaţia penibilă să furnizez e-mail-urile pe care domnia sa mi le-a dat personal, (...) cu grilele privind salarizarea demnitarilor şi entuziasmul pe care îl avea la momentul respectiv", a susţinut Mihalache, la Antena 3.

Al treilea om care spune că Ponta minte

Acesta a mai adăugat că i se pare "extrem de incorect" din partea premierului să nu recunoască faptul că ideea creşterii salariilor demnitarilor i-a aparţinut.
"A discutat cu preşedintele României şi a discutat cu mine această temă şi mi se pare extrem de incorect. (...) Era discuţia de a începe cu majorarea salariilor demnitarilor bazată pe un argument destul de solid, anume că, în momentul de faţă, chiar şi la noi, la Administraţia Prezidenţială, sunt funcţionari detaşaţi de la MAE, de la Ministerul de Justiţie şi care câştigă mai mult decât chiar preşedintele României, ceea ce e o situaţie absolut ciudată. (...) Incorectă mi se pare conduita de acum a domnului prim-ministru Victor Ponta, care neagă faptul că, de fapt, această idee a pornit inclusiv de la domnia sa. Pot înţelege raţiuni de calcul politic. Nu pot înţelege ipocrizia şi minciuna", a mai susţinut Dan Mihalache.

Cine îl mai crede pe premier?

Premierul Victor Ponta a anunţat că va amâna aplicarea ordonanţei de creştere a salariilor demnitarilor şi a precizat că nu a fost de acord cu această majorare.
Zilele trecute, vicepremierul Gabriel Oprea a declarat, referindu-se la ordonanţa privind creşterea salariilor demnitarilor, că preşedintele Iohannis şi premierul s-au pus de acord în principiu asupra adoptării unui act normativ prin care să fie majorate indemnizaţiile demnitarilor şi că „ideea a aparţinut Guvernului şi lui Victor Ponta".
„Ideea a aparţinut Guvernului şi lui Victor Ponta. Ştiu că premierul Victor Ponta şi preşedintele Klaus Iohannis s-au pus de acord în principiu asupra adoptării unui act normativ prin care să fie majorate indemnizaţiile demnitarilor, în contextul discuţiilor despre creşterea salariilor bugetarilor. Am lucrat cu ministrul Muncii şi ministrul Finanţelor, ţinând seama de principiul atragerii competenţei în lupta împotriva corupţiei. Din cei 71 de demnitari care erau vizaţi de proiectul de ordonanţă, au rămas la final 48", a precizat Oprea.

Guvern nefuncţional

La rândul său, preşedintele Klaus Iohannis a precizat că iniţiativa a aparţinut premierului Ponta. "În legătură cu tema salarizării demnitarilor, dezbătută în aceste zile, vreau ca lucrurile să fie foarte clare: în ultimele luni, am discutat de mai multe ori cu prim-ministrul această temă, la iniţiativa acestuia. Subscriu ideii că remuneraţia demnitarilor trebuie să reflecte importanţa lor în stat şi că nu e posibil ca un ministru să aibă venituri mai mici decât proprii subordonaţi", a scris Iohannis pe Facebook. „Nu pot să accept însă ideea că un Guvern adoptă în mod solidar o anumită decizie, iar apoi prim-ministrul îşi propune să revină asupra ei. Aceasta ar fi o lipsă de coerenţă a actului guvernamental, care pune sub semnul întrebării dacă România mai are sau nu Guvern funcţional", a comentat situaţia creată preşedinele Klaus Iohannis.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro