Prea puţini poliţişti de proximitate în cartierele brăilene | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Prea puţini poliţişti de proximitate în cartierele brăilene

Ieri, în cadrul şedinţei Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice s-a discutat despre modul în care poliţia de proximitate a acţionat pentru protecţia brăilenilor de vârsta a treia. La întâlnire a fost prezent ofiţerul instructor de proximitate, subcomisar Dumitru Ghinea, care a vorbit despre protocolul încheiat între Compartimentul Poliţiei de Proximitate şi Consiliul Judeţean al Persoanelor Vârstnice, tocmai pentru a veni în sprijinul acestei categorii de populaţie. Astfel, oamenii legii au identificat un număr de 1.825 de persoane de vârsta a treia, atât cu prilejul şedinţelor din cadrul asociaţiilor de proprietari, cât şi direct, prin exercitarea atribuţiilor de serviciu. De asemenea, prin intervenţia agenţilor de proximitate peste 700 de persoane au fost ajutate să îşi rezolve anumite problemele prin informarea instituţiilor abilitate şi înscrierea în audienţă. În plus, poliţiştii de proximitate au intervenit deseori pentru rezolvarea de stări conflictuale sesizate de bătrâni şi le-au oferit acestora consiliere pentru a nu deveni victime ale unor înşelăciuni. Ofiţerul instructor de proximitate a precizat că municipiul a fost împărţit în 11 zone, iar numărul agenţilor de proximitate care acţionează în aceste zone se ridică la 13. Persoanele vârstnice prezente la şedinţă au fost de părere că numărul agenţilor de proximitate este foarte mic în comparaţie cu populaţia Brăilei. " 13 poliţişti la o populaţie de aproape 300.000 de locuitori este foarte puţin. Ce să facă un poliţist la 10.000 de suflete dintr-o zonă?", a spus unul dintre participanţi. În final, preşedintele Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă - filiala Brăila, col. (r) Ion Dumitru a venit cu propunerea de a-i ajuta, în mod voluntar, pe poliţiştii de proximitate, în activităţile specifice.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro