Mergi la conţinutul principal

Primăria Brăila rămâne fără unul dintre viceprimari

Începând cu data de 17 ianuarie, municipiul Brăila va rămâne oficial fără unul dintre cei doi viceprimari. Este vorba de Stănel Necula, care şi-a dat demisa din funcţia de viceprimar la sfârşitul lunii decembrie 2010. Ieri, în cadrul unei şedinţe extraordinare, consilierii municipali au aprobat încetarea mandatului său, înainte de termen, ca urmare a demisiei. Astfel, din 17 ianuarie, fotoliul pe care el l-a ocupat începând cu alegerile locale din 2008, va fi vacant. Necula îşi va păstra însă funcţia de consilier municipal, cel puţin până se va lămuri situaţia sa politică, având în vedere că tot la sfârşitul lunii trecute a fost exclus din partidul ce i-a adus funcţia de viceprimar, şi anume PDL Brăila. Totodată, conform normativelor în vigoare, consilierii municipali trebuie să decidă, prin vot, care dintre ei va ocupa funcţia de viceprimar, pentru restul mandatului. Aşa cum s-a tot vehiculat, după ce PSD şi PNL Brăila şi-au anunţat colaborarea la nivel local, se pare că funcţia va reveni unuia dintre consilierii municipali liberali, posibil şefului de la tineret, Alexandru Dănăilă.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro