Prima misiune de evaluare a CE se va concentra pe măsurile privind lupta anticorupţie | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Prima misiune de evaluare a CE se va concentra pe măsurile privind lupta anticorupţie

Potrivit unui comunicat remis, luni, de Ministerul Justiţiei, Comisia Europeană începe vizitele de evaluare în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare în perspectiva următorului raport de evaluare, ce va fi publicat în iulie 2009.
Cea de-a doua misiune va avea loc în perioada 18 - 22 mai. Experţii europeni vor avea în vedere, de această dată, obiectivele legate de combaterea corupţiei în sectoarele vulnerabile şi administraţia publică. Vor fi vizate instituţiile implicate în implementarea Strategiei naţionale privind prevenirea şi combaterea corupţiei în sectoarele vulnerabile şi administraţia publică locală pentru perioada 2008-2010, precum Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării.
Echipa de experţi se va afla din nou la Bucureşti la începutul lunii iunie pentru o a treia misiune, care va avea în vedere toate condiţionalităţile din cadrul mecanismului de monitorizare. Vor avea loc discuţii cu toate instituţiile care au competenţe în realizarea condiţionalităţilor (Ministerul Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, DNA, ANI, Ministerul Administraţiei şi Internelor).
Primele două misiuni vor fi de natură tehnică şi vor fi concentrate pe anumite aspecte din cadrul mecanismului de monitorizare, precizează comunicatul, iar Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti nu este vizat în mod de direct în aceste etape. În schimb, cea de a treia misiune va avea un caracter general, vizând progresele înregistrate pentru toate condiţionalităţile din cadrul mecanismului.
În pregătirea fiecărei misiuni, autorităţile române transmit Comisiei Europene rapoarte privind progresele înregistrate de România în ultimul an.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro