Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au respins contestaţiile făcute de Neculai Onţanu, edilul suspendat al Sectorului 2, precum şi ale Loredanei Radu, Avocat, şi Toma Şutru, secretarul Consiliului Local, astfel că toţi trei vor rămâne în arest.
Primarul suspendat al Sectorului 2, Neculai Onţanu, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile în data de 25 martie, fiind acuzat de luare de mită. În acelaşi dosar, judecătorii au mai dispus arestarea avocatei Loredana Radu, fost apărător al lui Victor Ponta, aceasta fiind acuzată de complicitate la luare de mită şi spălare de bani.
Potrivit deciziei magistraţilor, Şutru Toma, secretar al Consiliului local al Sectorului, a fost arestat preventiv, acesta fiind acuzat că ar fi solicitat pentru intervenţia sa două milioane de euro, banii fiind mascaţi sub forma unui contract de vânzare cumpărare pentru un teren care nu putea fi utilizat, preţul acestuia fiind supraestimat, spun procurorii.
Procurorii DNA arată că în perioada 2006-2007, Neculai Onţanu, în calitate de primar al Sectorului 2, ar fi facilitat procedura de reconstituire a dreptului de proprietate asupra mai multor terenuri ce totalizau 83.500 mp, situate pe raza sectorului 2, fără a ţine cont de recomandările juriştilor din cadrul instituţiei pe care o conducea.