PRM Brăila anunţă că e gata de lupta pentru alegeri | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

PRM Brăila anunţă că e gata de lupta pentru alegeri

* la întâlnire a participat şi Smaranda Ionescu, fost deputat PRM de Brăila şi membru fondator al partidului * de asemenea, cu această ocazie a fost anunţat şi candidatul pentru Primăria Tudor Vladimirescu

Filiala locală a Partidului România Mare declară că e pregătită să câştige alegerile din 10 iunie. Prezenţi joi la o conferinţă de presă, candidaţii din partea PRM Brăila la posturile pentru şefia municipiului şi a judeţului, Adrian Vacu Becleanu şi Romeo Crîşmariu, au vorbit despre viitoarea campanie electorală şi despre plecarea din PNL. "Vom merge numai la victorie, nu vom face compromisuri şi nu o să ne mulţumim cu puţin. Partidul România Mare este un partid puternic. Avem oameni şi avem echipă, iar acest lucru nu ne poate duce decât în frunte. Atât judeţul cât şi oraşul Brăila în ultima vreme au scăzut, au intrat într-un declin, iar celor care ne conduc în momentul de faţă nu le pasă şi se complac", a declarat Adrian Vacu, dând ca exemplu lucrările de pe strada Griviţa şi împrumutul pe care administraţia oraşului doreşte să îl facă pentru Bulevardul Dorobanţilor. Pe aceeaşi linie a mers şi candidatul PRM pentru şefia Consiliului Judeţean Brăila, Romeo Crîşmariu, acesta având un mesaj clar pentru contracandidaţi. "Politica pe care o vom duce va fi de fair-play. Contracandidaţii noştri, atât ca partide cât şi ca persoane politice, să fie siguri că nu vom apela la mizerii sau alte forme necivilizate. Vom încerca să câştigăm respectul electoratului prin inteligenţa noastră, prin profesionalismul nostru, prin bunul simţ care a lipsit în ultimul timp în oraş şi în judeţ. Vom încerca să facem tot ceea ce este mai bun pentru oameni. Sărbătorile care vin sper să fie ultimele care vin cu tristeţe, poate pentru foarte mulţi dintre brăileni şi sperăm că cele care vor urma, poate sub conducerea unora dintre noi, să fie mult mai fericite şi mai îmbelşugate", a spus politicianul. Cu ocazia acestei întâlniri, proaspăt PRM-iştii au ţinut, de asemenea, să răspundă zvonurilor apărute în urma plecării lor din PNL Brăila. "Au apărut speculaţii în urma trecerii noastre de la PNL la PRM, cum că am fi oamenii unuia sau altuia. Nu avem partipriuri cu absolut nimeni, noi am plecat din proprie iniţiativă şi am plecat pentru brăileni, pentru a face ceva. S-a făcut prea mult rău în ultima vreme acestui oraş. USL-ul se destramă, nu suntem singurii care am plecat pentru a face un anumit joc după cum s-a speculat - ba pentru Diacomatu, ba pentru domnul Varga. Nu suntem oamenii nimănui, suntem independenţi, am venit din pură convingere la acest partid şi vrem să facem treabă", a declarat pe acest subiect Alexandru Bucălău, responsabil de campania electorală a PRM.

Smaranda Ionescu vede cu ochi buni noua echipă

Prezentă la conferinţa de presă amintită mai sus, Smaranda Ionescu, fost deputat PRM Brăila şi membru fondator al partidului la nivel naţional, a ţinut să îşi exprime opinia vizavi de echipa nou formată. "Sunt convinsă că veţi urmări această simbioză care este pe cale de a se forma între vechii membri ai PRM şi forţele proaspete, venite cu plin entuziasm. Urmărindu-i veţi vedea că promisiunile probabil că vor fi ţinute, dar că nu va fi uşor. Noroc că există 20 de ani de experienţă care îi vor ajuta pe cei tineri să se ferească de anumite lucruri care apar în alegeri, să vadă capcanele şi să reuşească să-şi îndeplinească misiunea pentru care s-au înscris în Partidul România Mare. Probabil că toate acestea vor duce ca PRM să intre din nou în Parlament, să ajungă să îşi poată exprima punctul de vedere şi să realizeze promisiunile cu care intră în competiţia electorală atât pe plan local, cât şi pe plan parlamentar şi poate, pe urmă, în Parlamentul European", a declarat aceasta. Tot cu ocazia întâlnirii, PRM-iştii brăileni au anunţat şi unul dintre candidaţii pentru primăriile din judeţ. Este vorba despre Adrian Zaharia, care va intra în alegeri pentru şefia Primăriei Tudor Vladimirescu. "Noi dorim să aducem în actualitate viaţa satului. În ultimul timp, în sat nu mai vin investitori, nu mai întreprinde nimeni nimic, oamenii au îmbătrânit şi tinerii au plecat, vrem să aducem acea viaţă pierdută din nou în actualitate", a spus candidatul.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro