Procesul "Valiza", suspendat | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Procesul "Valiza", suspendat

Curtea de Apel Cluj, unde a avut loc, miercuri, un nou termen în procesul "Valiza", a dispus sesizarea Curţii Constituţionale, cu două excepţii de neconstituţionalitate ridicate de avocaţii lui Victor Piţurcă şi Gigi Becali.
Avocatul Gheorghiţă Mateuţ a declarat, în faţa instanţei, că în legea 78/2000 privind prevenirea şi sancţionarea faptelor de corupţie nu există definiţia infracţiunii de fals şi nu este prevăzută o pedeapsă pentru această infracţiune.

"O lege trebuie să prevadă clar definiţia infracţiunii şi pedeapsa pe care o riscă acela care săvârşeşte fapta. Or, această lege este neconstituţională, în baza ei s-a întocmit rechizitoriul în acest dosar, astfel că trebuie să se pronunţe Curtea Constituţională asupra acestei excepţii", a declarat Gheorghiţă Mateuţ, avocatul lui Gigi Becali.

La rândul său, avocatul Mircea Duţu, care îl apără pe Victor Piţurcă, a ridicat o altă excepţie de neconstituţionalitate, susţinând că sunt neconstituţionale textele din Codul de Procedură Penală conform cărora în cauzele cu avocaţi (şi în dosarul "Valiza" este implicat avocatul Alina Ciul - n.r.) competenţa aparţine Curţii de Apel.

"Conform Codului de Procedură Penală, cauzele în care sunt implicaţi avocaţi, judecători sau procurori, notari publici, membri ai Guvernului sunt de competenţa Curţilor de Apel, dar trebuie observat că profesia de avocat este una liberală, astfel că avocaţii ar trebui judecaţi de către instanţele inferioare şi să beneficieze de calea de atac a apelului. Acele articole din Codul de Procedură Penală sunt neconstituţionale pentru că încalcă dreptul la un proces echitabil şi, de asemenea, nu respectă Constituţia în ceea ce priveşte egalitatea în faţa legii", a spus Duţu.

Totodată, procurorul DNA a susţinut în faţa instanţei că prin aceste două excepţii de neconstituţionalitate se încearcă tergiversarea cazului.

"Noi nu ne opunem sesizării Curţii Constituţionale, dar considerăm că aceste texte de lege nu încalcă Constituţia", a spus procurorul.

Instanţa a admis cele două excepţii, a dispus sesizarea Curţii Constituţionale (CC) şi suspendarea dosarului până când CC se va pronunţa asupra excepţiilor.

George Becali a declarat, la ieşirea din sala de judecată, că a fost mulţumit de soluţia instanţei clujene şi că are încredere în desfăşurarea în continuare a procesului.

La Curtea de Apel Cluj a avut loc, miercuri, un nou termen în dosarul "Valiza", în care Gigi Becali, alături de alte cinci persoane, este judecat pentru dare de mită.

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, miercuri, înainte de a intra la Curtea de Apel Cluj, că este convins că îşi va recupera banii sechestraţi de DNA.

"Voi, românii, v-aţi vândut lui Paszkany, el comandă aici la Cluj, la DNA şi peste tot, dar eu sunt sigur că până la urmă îmi vor recupera banii. Am încercat sa strămut dosarul de la Cluj pentru că nu am încredere în justiţia de aici. Aici, judecătorii şi procurorii DNA sunt în aceeaşi cladire, mănâncă împreună şi au influenţă unii asupra altora. Aş fi vrut ca dosarul să se judece în altă parte", a afirmat Becali.

El a mai spus că nu are "nicio emoţie" pentru că nu există nicio faptă în acest dosar şi a susţinut că sechestrarea banilor săi de către DNA reprezintă o "tâlhărie".

În decembrie anul trecut, Gigi Becali a fost deferit justiţiei de procurorii anticorupţie în dosarul "Valiza", alături de alte cinci persoane, între care şi selecţionerul echipei naţionale de fotbal, Victor Piţurcă.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro