Procurorii confirmă că pe terenurile ajunse la Popoviciu a fost construită reprezentanţa Citroen | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Procurorii confirmă că pe terenurile ajunse la Popoviciu a fost construită reprezentanţa Citroen

Pe terenurile Universităţii de Agronomie care au ajuns la firmele controlate de Popoviciu au fost construite sedii ale unor societăţi importante, printre care reprezentanţa Citroen, Carrefour Feeria, Ikea România, Băneasa Shopping Center, potrivit documentelor procurorilor DNA.

"Terenul în suprafaţă de 224 de hectare, pe care universitatea l-a adus ca aport la capitalul social al SC Băneasa Investments SA este situat în partea de nord a oraşului Bucureşti, se învecinează cu DN1 Bucureşti-Ploieşti, iar pe acest teren s-au construit puncte de lucru şi sedii ale unor societăţi comerciale importante, printre care reprezentanţa Citroen, Carrefour Feeria, Ikea România, Băneasa Shopping Center", se arată în rezoluţia procurorilor de începere a urmăririi penale pentru mai multe persoane, printre care se află şi Gabriel Popoviciu şi fostul rector al Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară (USAMV), Ioan Alecu.

Procurorii nu fac nicio referire la persoana lui Călin Popescu Tăriceanu, care a reprezentat firma Citroen în România, sau la numele altor reprezentanţi ai societăţilor ce sunt construite pe terenul în cauză.

De alfel, în această rezoluţie a Parchetului nu se face legătura directă a lui Popoviciu cu afacerea terenurilor decât prin precizarea că acesta a avut un interpus şi un interes să aducă terenul USAMV în capitalul social al Băneasa Investments.

Astfel, se arată în rezoluţie, în capitalul Băneasa Investments a fost introdus iniţial dreptul de folosinţă, iar ulterior dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 224 de hectare.

Prin aducerea terenului în suprafaţă de 224 de hectare ca aport la capitalul social al Băneasa Investments a fost cauzat un prejudiciu de 2,24 de milioane USD, terenul fiind subevaluat la un dolar metrul pătrat, se precizează în document.
Prin rezoluţia făcută pe 20 martie 2009 au fost puse sub urmărire penală opt persoane, respectiv fostul rector al Universităţii de Ştiinţe Agronomice, Ioan Alecu, şi alţi angajaţi ai acesteia. De asemenea, au fost puşi sub urmărire şi Mihai Andrei Bejenaru, interpusul lui Gabriel Popoviciu în afacere, şi Gheorghe Cuzuc, fost judecător de carte funciară care a înscris dreptul de proprietate al USAMV Bucureşti în baza unei legi abrogate.

Astfel, contractul de asociere în participaţiune cu societatea Log Trans SRL, devenită ulterior Băneasa Investments, a fost semnat în aprilie 2000 de Ioan Alecu, alături de alţi reprezentanţi ai Universităţii Agronomice, şi de către Andrei Mihai Bejenaru, în calitate de împuternicit al Log Trans, arată procurorii DNA.

Cornel Şerban, fostul şef DGIPI, Petru Pitcovici, de la DGA, şi omul de afaceri Gabriel Popoviciu nu au primit mandate de arestare preventivă, în noaptea de miercuri spre joi, de la Curtea de Apel Bucureşti. Procurorii au declarat recurs.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro