Procurorul Sarău își lansează volumul “Soldatul, între nuia și glonț” | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Procurorul Sarău își lansează volumul “Soldatul, între nuia și glonț”

* evenimentul are loc marți, 23 ianuarie 2018, în Sala “Fănuș Neagu” a Bibliotecii Județene “Panait Istrati” * prezintă generalul (r) prof. univ. dr. Eugen Bădălan și judecătorul Viorel Vasile * cei prezenți vor putea face o donație pentru Cristi, adolescentul care se află în prezent în Germania, la tratament *  

 

Dr. Dănel Cristinel Sarău, șeful Biroului Teritorial Brăila al Direcției de Combatere a Criminalității Organizate și Terorism (DIICOT) își lansează volumul “Soldatul, între nuia și glonț. Pedepse aplicabile militarilor în armate moderne și postmoderne”.

Evenimentul va avea loc marți, 23 ianuarie 2018 (cu o zi înaintea marii sărbători) în Sala “Fănuș Neagu” a Bibliotecii Județene “Panait Istrati” Brăila și va fi prezentat de general (r) prof. univ. dr. Eugen Bădălan, fost șef al Statului Major General al Armatei Române, și de judecătorul Viorel Vasile, de la Tribunalul Brăila, președintele Asociației Magistraților din România (AMR) - Filiala Brăila. Prof. univ. dr. Eugen Bădălan a fost îndrumătorul dr. Dan Sarău la teza de doctorat susținută în anul 2011 la Universitatea Națională de Apărare “Carol I”. Moderator al evenimentului editorial de marți va fi directorul BJPI, Dragoș Neagu.

Lansarea de carte va fi una deosebit de importantă, deoarece “Soldatul, între nuia și glonț tratează un subiect considerat “tabu” pentru juriști, militari și nu numai. Pe de altă parte, cei prezenți la eveniment sunt îndemnați să facă o donație pentru Cristi, adolescentul aflat în acest moment la tratament, în Germania.

“Cartea se adresează juriștilor și militarilor, dar și celor interesați de istoria militară a României. Este, într-un fel, unicat. Nimeni nu a mai abordat o asemenea temă. Intenționam să pun în vânzare volumul, iar banii obținuți să-i donez lui Cristi, care are atâta nevoie de sprijinul nostru, însă voi oferi cartea gratuit și cei care vor dori vor face donații pentru el, vom amenaja o urnă. Cristi e un adolescent care de mai bine de doi ani se luptă cu o boală cumplită și a cărui poveste m-a impresionat. Pentru tenacitatea de care a dat dovadă, Cristi este un exemplu de luptător”, a spus autorul volumului “Soldatul, între nuia și glonț.

Dr. Dănel Cristinel Sarău este șef al DIICOT - Biroul Teritorial Brăila din anul 2012. Din anul 1990, a ocupat, succesiv, mai multe funcții: comandant de subunitate la UM 01379 Brăila (1990 - 1994), ofițer de presă la Comandamentul Armatei a II-a Române (1996-1998), procuror la Parchetele de pe lângă Judecătoriile Măcin și Brăila (1998 - 2002), procuror criminalist (2002) la PT Brăila, prim-procuror la PJ Măcin (2002-2006), director coordonator al Penitenciarelor Brăila, Galați și Tichilești (2006 - 2009), procuror și procuror șef delegat la DIICOT Brăila (2009-2012).

A  absolvit Școala de Ofițeri Activi “Ioan Vodă” Sibiu (1990), Facultatea de Drept a Universității “Gheorghe Cristea” București și Facultatea de Istorie și Filosifie a Universității “Dunărea de Jos” Galați (1992-1997). De asemenea, a urmat cursuri postuniversitare la Universitatea București (1997-1998) și de master în Administrație și servicii publice (2005-2007). În anul 2011, șeful DIICOT Brăila a obținut titlul de doctor în Științe militare și informații la Universitatea Națională de Apărare “Carol I” București, cu teza de doctorat “Sistemul sancționar aplicabil militarilor - factor de întărire a disciplinei militare”.   

 

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro