Programul "Brăila - cultură, locuri, tradiţii şi obiceiuri străvechi" a ajuns la final | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Programul "Brăila - cultură, locuri, tradiţii şi obiceiuri străvechi" a ajuns la final

* anunţul a fost făcut în cadrul unei conferinţe de presă de către Aurel Simionescu, care a vorbit despre impactul acestei acţiuni şi despre planuri de viitor

Primarul a anunţat ieri finalizarea programului dedicat promovării aspectelor pozitive ale oraşului nostru. Este vorba despre acţiunea "Brăila - cultură, locuri, tradiţii şi obiceiuri străvechi", care şi-a propus să prezinte o altă faţă a Brăilei şi s-a concretizat prin realizarea unui film documentar pe această temă. "Astăzi închidem programul «Brăila - cultură, locuri, tradiţii şi obiceiuri străvechi". Eu apreciez că a fost un moment pozitiv, de promovare a oraşului. Un lucru care nu s-a mai întâmplat de foarte multe vreme şi care, după aceea, multiplicat şi în anul acesta, şi în anii viitori, va putea conduce la o cunoaştere mai bună a oraşului, la o formă de promovare atunci când ne întâlnim cu diverse personalităţi, în momente în care se organizează diverse acţiuni la nivel municipal sau judeţean, atunci când se promovează turismul de către instituţiile naţionale şi suntem invitaţi să aducem la momentul respectiv elemente de promovare", a spus Aurel Simionescu. Edilul şef şi-a anunţat dorinţa de a relua prezentarea produselor tradiţionale ale populaţiilor care locuiesc în zona noastră, cu ocazia Zilelor Brăilei. "Spun asta pentru că ei, pe de o parte, s-au simţit şi atraşi de eveniment, au fost participativi, au venit cu diverse elemente, de la îmbrăcăminte la obiecte de cult sau la mâncăruri tradiţionale, deci s-au implicat, pe de altă parte a fost o chestiune care a atras publicul brăilean şi nu numai", a mai completat acesta. În ceea ce priveşte mesh-urile ce acoperă câteva dintre clădirile din oraş - idee venită ca parte din programul amintit - Simonescu a specificat că a început recondiţionarea acestora de curând şi că ele vor mai folosi şi la alte acţiuni. Reamintim că mesh-urile au fost rupte de vânt şi, timp de câteva săptămâni, au dat un aspect deplorabil centrului istoric.

Programul va fi derulat şi în următorii ani

Alături de edilul şef, în cadrul conferinţei de presă, s-a aflat şi Iuliana Neagu, director al Direcţiei Strategii, Programe şi Proiecte de Dezvoltare, Relaţii Internaţionale. Aceasta a făcut o scurtă prezentare asupra programului iniţiat de Primăria Brăila, oferind câteva detalii despre cum s-a desfăşurat această acţiune. "Evenimentul s-a derulat în perioada 30 noiembrie - 4 decembire. Am promovat 4 produse turistice: traseul de tip religios, centrul istoric al Brăilei - incluzând şi grădina publică -, am avut tradiţiile culinare populare şi multietnice din zona noastră şi în ultima zi Insula Mică a Brăilei, cu o plimbare pe Dunăre. Diseminarea evenimentului s-a realizat printr-un film promovat pe televiziunea «TVR 2» unde am avut 5 difuzări. Acest eveniment va fi derulat şi în următorii ani, utilizând materialele realizate pe care le vom multiplica, le vom îmbunătăţi în funcţie de ce se întâmplă în Brăila", a spus aceasta. Iuliana Neagu a precizat de asemenea că la sfârşitul lunii martie va fi disponibilă şi o pagină web «www.brăilaturistica.ro», unde vor fi postate toate informaţiile de pe parcursul derulării evenimentului, filmul de prezentare şi alte obiective turistice. "Încercăm continuarea evenimentelor culturale la nivelul judeţului şi a municipiului, încercăm realizarea unui centru de informare şi documentare, tot pe axa 5 a programului Operaţional Regional, suntem în faza de elaborare a acestui proiect", a mai adăugat sursa citată.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro