Programul "Prima Casă" şi pentru ANL-uri | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Programul "Prima Casă" şi pentru ANL-uri

Veşti bune pentru chiriaşii în regim ANL: în şedinţa de Guvern de miercuri, Guvernul va lua în discuţie, la propunerea Ministerului Dezvoltării, modificarea cadrului legislativ ce reglementează regimul locuinţelor ANL astfel încât chiriaşii să le poată cumpăra prin programul "Prima Casă. "Modificarea legii ANL va fi în Guvern miercuri, pentru ca acei care locuiesc în casele Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe (ANL) să le poată cumpăra prin programul Prima Casă. Ei le puteau cumpăra şi astăzi, mai greu, pentru că existau condiţii referitoare la salariu, la anii pe care i-au petrecut în calitate de chiriaşi. Noi acum reducem perioada de chirie la un an de la trei ani. De asemenea, scoatem condiţia limitativă la salariu pentru cel care doreşte să cumpere casa", au explicat oficiali din cadrul Ministerului Dezvoltării, adăugând că scopul acestei decizii este dublu: acela de a da posibilitatea chiriaşilor ANL de a deveni poprietari, dar şi de a aduce bani în contul ministerului pentru construcţia de noi locuinţe. Aceleaşi surse au punctat că aceste apartamente ANL vor fi vândute la preţul la care se construiesc locuinţele la ora actuală. De asemenea, ministerul a precizat şi că a dorit introducerea acestor locuinţe în programul guvernamental pentru ca apartamentele să poată fi cumpărate şi prin credit ipotecar, ţinta fiind vânzarea în acest an a aproximativ 25.000 de locuinţe, construite prin ANL, şi încă 20.000 de locuinţe anul viitor. La o primă estimare din aceste vânzări s-ar putea obţine în jur de 500.000 euro.

De menţionat este că în plan local, în perioada 2001 - 2009, în municipiul Brăila s-au construit 504 locuinţe pentru tineri în regim ANL, iar în 2009 încă 120. Comparativ însă cu numărul extrem de mare al cererilor (circa 4.500), apartamentele date în folosinţă până acum par doar o picătură într-un ocean. Cel mai recent proiect în regim ANL vizează construirea a încă 2 blocuri în cartierul Lacu Dulce, suprafaţa de teren necesară fiind transmisă deja în folosinţă gratuită, pe perioada executării lucrărilor, Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe. Se vor realiza astfel 88 de apartamente cu 2 camere, decomandate, în suprafaţă construită de 81 mp fiecare. Valoarea totală a lucrării este de 19,3 milioane lei inclusiv TVA.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro