PSD a intrat deja în campanie pentru prezidenţiale | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

PSD a intrat deja în campanie pentru prezidenţiale

Suntem printre ultimele judeţe în ceea ce priveşte prezenţa la vot, ca şi procentaj şi faptul că nu avem un anumit tip de responsabilitate faţă de cei pe care-i trimitem în Parlamentul European ne face să fim un pic îngrijoraţi. Poate găsim soluţii mai bune pentru a determina oamenii să vină la vot, indiferent de cei pe care-i vor vota. Poate e şi pe fondul crizei, a nemulţumirilor acest mod de a se manifesta al unora dintre concetăţenii noştri şi va trebui să fie un subiect de analiză pentru noi".
Stancu este convins că principalul vinovat pentru absenteismul masiv de la europarlamentare este presa: "Cei mai vinovaţi, din punctul meu de vedere, personal, sunt cei din mass-media, în special televiziunile, care au făcut fel de fel de dezbateri şi în loc să scoată în evidenţă lucrurile bune şi să îndemne populaţia să vină la vot, căutau tot felul de tinichele de coada europarlamentarilor, legate de indemnizaţii, suma forfetară, etc şi când ne uităm ce se întâmplă în jurul nostru, pe fondul de criză şi sărăcie, mulţi nu au vrut să mai vină la vot. Au fost şi câteva zile libere, mulţi au plecat din oraş... E adevărat, pe de altă parte, că şi dezamăgirile acumulate de-a lungul anilor, au dus la acest mod de a sancţiona clasa politică".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro