Premierul Victor Ponta le-a prezentat liderilor PSD, joi, în cadrul şedinţei Comitetului Executiv, planul pentru menţinerea la guvernare a PSD şi restructurarea guvernamentală, menţionând în finalul primei luări de poziţie că "trebuie să fie colegi care să-şi asume "nişte responsabilităţi".
Surse din conducerea PSD au declarat pentru MEDIAFAX că Victor Ponta a susţinut în prima sa luare de poziţie în Comitetul Executiv un plan politic pentru perioada următoare, care porneşte de la menţinerea la guvernare a partidului. Acesta implică restructurarea guvernamentală anunţată şi preluarea în poziţii ministeriale a reprezentanţilor partidului condus de Călin Popescu Tăriceanu.
De asemenea, la finalul luării de poziţie din CExN, premierul a susţinut referitor la pierderea alegerilor prezidenţiale: "trebuie să fie colegi care să-şi asume nişte responsabilităţi".
Personal, Ponta nu a indicat numele persoanelor responsabile la care a făcut referire.
Priorităţile PSD
Priorităţile PSD trebuie conexate cu priorităţile "ceva mai mari ale statului român", a declarat, joi, vicepreşedintele PSD Titus Corlăţean, subliniind că este pentru "continuitate" în partid şi la guvernare.
"Eu vă spun că România are nevoie de stabilitate mai mult decât oricând şi de continuitatea actului de guvernare. Dincolo de ce au spus unii care l-au contestat în permenenţă, în aceşti doi ani şi jumătate a produs creştere economică şi mai multă echitate socială", a spus Corlăţean, întrebat despre posibilitatea unor excluderi din partid, din cauza poziţiilor critice exprimate de diverşi lideri.
"Poate că vom înţelege că prioritatea partidului trebuie conexată cu priorităţile ceva mai mari ale statului român, deci continuitate",a completat fostul ministru de Externe.
CExN al PSD, reunit joi la sediul partidului, a stabilit, "de principiu", să convoace congresul extraordinar în luna martie, potrivit unor surse participante la discuţii.
Pâna acum părerile în privinţa datei congresului erau împărţite, unii lideri optând pentru varianta organizării acestuai până la sfârşitul anului.
UDMR a decis să iasă din coaliţia de guvernare
UDMR a decis să iasă de la guvernare, a anunţat, joi, liderul Uniunii, Kelemen Hunor, precizând că aceasta este o recomandare a Consiliului Permanent al Uniunii, iar decizia urmează să fie validată în şedinţa CRU din 13 decembrie.
Kelemen Hunor a anunţat, în urma şedinţei Consiliului Permanent al UDMR, care a durat mai bine de cinci ore, că recomandarea membrilor acestui for este ca UDMR să iasă de la guvernare.
El a precizat că o decizie în aceas sens ar urma să fie luată în şedinţa din 13 decembrie a Consiliului Reprezentanţilor Unionali (CRU) al UDMR.
Kelemen Hunor a spus că în urma alegerilor prezidenţiale UDMR a înţeles mesajul electoratului, respectiv ca Uniunea să se întoarcă mai mult către alegători.
El a mai spus că Uniunea nu vrea să creeze instabilitate prin ieşirea de la guvernare şi că a ajuns la concluzia că Guvernul poate funcţiona şi poate avea stabilitate şi fără UDMR.