RĂMÂNE ÎN AREST | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal
Nu a reuşit să se mute în arest la domiciliu

RĂMÂNE ÎN AREST

inculpatul Daniel Gabriel Husein a formulat cerere de înlocuire a arestului preventiv cu arestul la domiciliu, însă judecătorii i-au respins solicitarea • la şedinţa din 14 ianuarie, Tribunalul Brăila a prelungit măsura arestului preventiv cu încă 30 de zile faţă de Dasaev

 

Încercările lui Dasaev de a scăpa din spatele gratiilor au fost fără sorţi de izbândă până în prezent. La şedinţa din 14 ianuarie, inculpatul Daniel Gabriel Husein a cerut înlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciliu, însă judecătorii i-au respins solicitarea. Inculpatul a mai primit o lună de arest.

Prelungeşte măsura arestării preventive, luată faţă de inculpatul Husein Daniel Gabriel, cu o durată de 30 de zile, cu începere de la data de 16.01.2019 până la data de 14.02.2019 inclusiv. Respinge ca nefondată cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare”, este soluţia pronunţată de Tribunalul Brăila.

Reamintim că Dasaev a ajuns în spatele gratiilor, după ce procurorii l-au acuzat că ar fi înjunghiat doi sportivi ai Cuza Sport, de origine americană, în seara zilei de 15 septembrie 2018, pe holul băii terasei “The Music Pub” de lângă patinoar. Conflictul a fost unul spontan, din motive care nu sunt încă foarte clare. Cei doi baschetbalişti au ajuns la spital şi au intrat direct în sala de operaţie. Dasaev a fost arestat pentru tentativă de omor. Încă de la început, acesta a fost principalul suspect.

În urma anchetei, a rezultat faptul că o singură persoană i-ar fi înjunghiat pe sportivi, faţă de Dasaev fiind emisă ordonanţă de reţinere după atacul violent.

În fapt, în data de 15/16 septembrie, un bărbat aflat în clubul Music Pub din Brăila, a purtat asupra sa un cuţit cu care a şi lovit 2 victime. Unul dintre tineri a suferit leziuni care îi pun viaţa în pericol, acesta necesitând pentru vindecare 40-45 zile de îngrijiri medicale. Acesta a fost transportat la Bucureşti. Cealaltă persoană a suferit leziuni mai uşoare, necesitând pentru vindecare 25- 30 de zile de îngrijirii medicale. Avem o persoană care s-a predat (n.r. - Dasaev)”, a fost declaraţia procurorului dată după ce principalul suspect a ajuns la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila.

În acelaşi dosar mai sunt cercetate alte două persoane, care au fost şi reţinute pe ordonanţă pentru 24 de ore, însă faţă de care nu s-a dispus măsura arestării. Agentul firmei de pază cu care localul avea contract, Nicuşor F., de 44 de ani, este acuzat de mărturie mincinoasă. Procurorii au stabilit că angajatul firmei „Şorecar” ar fi ascuns anumite informaţii esenţiale, cu privire la atacul din club, ceea ce a dus la îngreunarea anchetei. În luna decembrie, procurorul a dispus reţinerea şi apoi măsura controlului judiciar pentru 60 de zile şi faţă de Vasile Tătaru, un focşănean care l-a găzduit pe Dasaev după ce acesta i-a înjunghiat pe baschetbaliştii americani. Oricum, cercetările în acest dosar sunt încă în curs, procurorul urmând să dispună în final trimiterea în judecată a acuzaţilor. Rămâne de văzut dacă, până la finalul anchetei, va mai intra vreo persoană în lista inculpaţilor.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro