Răzbunarea lui Moş Crăciun | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal
Aproape 18 ani de puşcărie pentru Reţeaua Mirescu

Răzbunarea lui Moş Crăciun

cei cinci traficanţi, cu vârste între 20 şi 40 de ani, care au adus droguri de risc în ţară, îndesate într-o figurină “Moş Crăciun”, au primit pedepse cu închisoarea la Tribunalul Brăila • în lista condamnaţilor sunt Enache Ionuţ Gîscă, zis “Yoplait”, Cătălin Gabriel Gagu, zis “Gagu”, Nicolae Auraş Mirescu, Cristian Stancu şi Georgian Mădălin Ignat • cele mai mari pedepse încasate de traficanţi sunt de 5 ani închisoare • potrivit procurorilor DIICOT, inculpatul Mirescu Nicolae Auraş a avut rolul de “instigator şi creier al întregii operaţiuni de procurare şi introducere în ţară de droguri”

 

«Afacerea» cu droguri le-a adus pedepse cu închisoarea celor cinci indivizi care au fost prinşi cu marfa ascunsă în figurine cu “Moş Crăciun”, fiind vorba despre un kilogram de cannabis. Zeci de comprimate ecstasy, zeci de grame de cocaină şi mai bine de jumătate de kilogram de cannabis au fost găsite şi în locuinţa dealerului care era din Pantelimon - Ilfov. Gruparea infracţională a fost destructurată, în noiembrie 2016, de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT). Traficanţii de droguri de risc, Enache Ionuţ Gîscă, zis “Yoplait”, Cătălin Gabriel Gagu, zis “Gagu”, Nicolae Auraş Mirescu, Cristian Stancu şi Georgian Mădălin Ignat au primit pedepse care, cumulat, ajung la aproape 18 ani de puşcărie. Doar unul dintre inculpaţi a scăpat cu închisoare cu suspendare. Sentinţa s-a dat recent de judecătorii Tribunalului Brăila, însă în cauză s-a formulat deja apel, dosarul fiind acum pe rolul Curţii de Apel Galaţi, unde se va da sentinţa finală.

Astfel, prima instanţă l-a condamnat pe inculpatul Gagu Cătălin Gabriel la 2 ani şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea de trafic de droguri de risc, faptă comisă în perioada septembrie 2016 - 24.11.2016. Acelaşi inculpat a mai primit 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de introducere în ţară de droguri de risc, la data de 24.11.2016. Inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse, urmând să execute în total 3 ani şi 10 luni închisoare. În cazul traficantului Gagu, judecătorii au dispus revocarea suspendării executării unei pedepse sub supraveghere de 1 an şi 6 luni închisoare, aplicată în 2016 de Tribunalului Brăila, tot pentru trafic de droguri. Pedepsele s-au adunat acum, inculpatul Gagu Cătălin Gabriel urmând să execute în total 5 ani şi 4 luni închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor.

La rândul său, Mirescu Nicolae Auraş a primit o pedeapsă principală de 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la introducerea în ţară de droguri de risc, în luna noiembrie 2016. Alţi 4 ani închisoare s-au dat pentru săvârşirea infracţiunii de finanţarea introducerii în ţară de droguri de risc, la data de 21.11.2016. Inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse, în total fiind vorba despre 5 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor.

Inculpatul Stancu Cristian a primit o pedeapsă principală de 4 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc şi de mare risc în formă continuată, faptă comisă în perioada octombrie 2016-24.11.2016.

Traficantul Ignat Georgian Mădălin a primit o pedeapsă principală de 1 an închisoare şi 1 an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor, pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare fără drept de operaţiuni cu substanţe ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, la data de 13.09.2016. Inculpatul va executa pedeapsa de 1 an închisoare, sporită cu o treime din totalul celorlalte pedepse, în total 1 an şi 4 luni închisoare.

Tribunalul Brăila l-a condamnat la închisoare cu suspendare pe inculpatul Gîscă Enache Ionuţ, fiind vorba despre 2 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc, în perioada 14.04.2016 – 24.11.2016. “Dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului Gîscă Enache Ionuţ şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani. Obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte măsurile de supraveghere : să se prezinte la serviciul de Probaţiune Brăila, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanţei. Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii,în cadrul S.C. Administraţia Pieţelor şi Târgurilor S.A. Brăila sau Consiliul Local Municipal Brăila - Serviciul de Unitate Publică, administrare şi gospodărire locală Brăila pe o durată de 90 zile”, au stabilit judecătorii.

Instanţa a dedus din pedepsele aplicate inculpaţilor perioadele executate astfel: inculpatul Gîscă Enache Ionuţ, de la 25.11.2016 la 24.05.2017; inculpatul Gagu Cătălin Gabriel de la 26.02.2015 la 15.04.2015 şi de la 25.11.2016 la zi; inculpatul Mirescu Nicolae Auraş de la 25.11.2016 la zi; inculpatul Stancu Cristian de la 25.11.2016 la zi; inculpatul Ignat Georgian Mădălin de la 25.10.2017 la zi. Judecătorii au menţinut măsura preventivă a arestului la domiciliu luată faţă de inculpaţii Gagu Cătălin Gabriel, Mirescu Nicolae Auraş şi Stancu Cristian şi măsura controlului judiciar luată faţă de inculpatul Gîscă Enache Ionuţ. S-a constatat că inculpatul Ignat Georgian Mădălin se află arestat în altă cauză. Se vor preleva şi probe biologice de la inculpaţii Gagu Cătălin Gabriel, Mirescu Nicolae Auraş, Stancu Cristian şi Gîscă Enache Ionuţ. În plus, cantităţile de droguri rămase în urma analizelor fizico – chimice, depuse la Camera de Corpuri Delicte din cadrul IGPR vor fi confiscate şi se va dispune distrugerea acestora, cu păstrarea de contraprobe.

Sentinţa primei instanţe a fost atacată cu apel.

 

Flagrant la Braşov. Un kilogram de cannabis în figurina Moş Crăciun

Planurile traficanţilor au fost date peste cap la data de 24 noiembrie 2016. Poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Brăila şi cei ai Direcţiei Operaţiuni Speciale - Inspectoratul General al Poliţiei Române, sub coordonarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Brăila, i-au depistat în flagrant delict, în municipiul Braşov, pe trei brăileni, cu vârste cuprinse între 19 şi 40 de ani.  Aceştia transportau în bagaje aproximativ 1.000 de grame de cannabis, ascunse în interiorul unor jucării ce îl reprezentau chiar pe Moş Crăciun. Poliţiştii au efectuat apoi 11 percheziţii în judeţele Brăila şi Ilfov, fiind găsite sumele de 11.000 euro şi 8.900 lei, rezultate din vânzarea drogurilor. Pe lângă cei trei brăileni, în afacerea cu droguri era implicat şi un tânăr din oraşul Pantelimon, judeţul Ilfov, de 29 de ani. Acesta se  pregătea să vândă 548 de grame de canabis, 88 de grame de cocaină şi 58 comprimate de ecstasy, când anchetatorii i-au dat planurile peste cap. Ulterior, un al cincilea traficant a picat în plasa anchetatorilor.

Procurorii DIICOT Brăila au stabilit că inculpaţii Gîscă Enache Ionuţ, zis „Yoplait”, şi Gagu Cătălin Gabriel, făceau afaceri cu droguri aduse de peste hotare, care ajungeau în municipiul Brăila, încă din luna aprilie 2016. Traficantul Gîscă procura, depozita şi revindea droguri de risc – cannabis, în municipiul Brăila. Acesta îşi procura drogurile din mai multe surse, una dintre ele fiind inculpatul Gagu Cătălin Gabriel, cel care aducea drogurile de la un furnizor situat în oraşul Pantelimon, judeţul Ilfov, sau din alte surse. La data de 17 noiembrie 2016, Gagu Cătălin a plecat cu avionul către Barcelona-Spania şi a cumpărat circa 1 kg cannabis, pe care l-a disimulat în bagaje, şi a început deplasarea către România cu un autocar care avea destinaţia Braşov. Aici, traficanţii au fost întâmpinaţi de poliţişti şi procurori, iar traseul lor s-a schimbat brusc. Pe numele “afaceriştilor” cu droguri s-au emis mandate de arestare.

În martie 2017, traficanţii au fost trimişi în judecată de DIICOT. Enache Ionuţ Gîscă, 20 ani, zis “Yoplait”, Cătălin Gabriel Gagu, zis “Gagu”, 30 ani, Nicolae Auraş Mirescu, 40 ani, Cristian Stancu, 30 ani (din Pantelimon, Ilfov) şi Georgian Mădălin Ignat, 26 de ani, au ajuns în faţa instanţei, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi de mare risc (Stancu), efectuare de operaţiuni cu substanţe psihoactive (Ignat), instigare la introducere în ţară de droguri de risc şi finanţarea introducerii în ţară de droguri (Mirescu), trafic de droguri de risc (Gîscă şi Gagu) şi introducereîn ţară de droguri de risc (Gagu). Opt luni de zile le-au trebuit anchetatorilor pentru a-i prinde în fragrant pe traficanţii de droguri, însă rezultatele au fost peste aşteptări, ţinând cont de cantitatea de stupefiante recuperată din mâinile infractorilor.

După cum au stabilit procurorii, chiar înainte de organizarea flagrantului de la Braşov, mai exact pe data de 21 noiembrie 2016, Gagu şi Mirescu au discutat la telefon în legătură cu modul de expediere a celor 2.000 de euro necesari achiziţionării de stupefiante. Pentru a nu fi acuzat de finanţarea cumpărării drogurilor, Mirescu a evitat să trimită banii în nume propriu. În aceeaşi zi, Gagu, aflat în Spania, a ridicat de la o agenţie Western Union din Barcelona suma de 2.000 euro, expediată de la o agenţie Raiffeisen Bank din Brăila, de către inculpatul Mirescu, prin intermediul unui amic. După ce şi-a cumpărat un bilet de autocar pe ruta Spania - Braşov, în ziua de 22 noiembrie 2016, Gagu a îndesat drogurile în bagaj şi a urcat la bord. Oamenii legii ştiau că autocarul avea să intre în România pe 24 noiembrie, pe la Vama Nădlac, astfel că, imediat ce a pus piciorul pe pământ românesc, traficantul de droguri a intrat în vizorul procurorilor DIICOT. În jurul orei 3:00, autocarul în care se afla Gagu a ajuns la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac. Potrivit procedurilor, în autocar a urcat un lucrător al Poliţiei de Frontieră, care a confirmat prezenţa celui suspectat de trafic de droguri. Tot atunci,în autocarul cu droguri s-a îmbarcat un poliţist sub acoperire din cadrul SCCO, desemnat anume cu supravegherea brăileanului. “Poliţiştii care urmăreau aducerea pe teritoriul României a cantităţii de droguri cumpărată din Spania de către inculpatul Gagu Cătălin Gabriel au constituit, în zona Autogării Bartolomeu din Braşov un dispozitiv pentru prinderea în flagrant a inculpaţilor. În jurul orei 11.20, în autogară a sosit autoturismul Skoda Fabia de culoare albă (...) condus de martorul I. Silviu. În jurul orei 11.50, în autogară a ajuns şi autocarul (...) din care a coborât inculpatul Gagu, având asupra sa un rucsac. Inculpatul a preluat din compartimentul de depozitare a bagajelor o cutie de carton de dimensiuni mari şi s-a îndreptat către autoturismul Skoda în care se aflau I. Silviu şi inculpatul Mirescu Nicolae Auraş”, au arătat anchetatorii.

După ce a aşezat bagajele în portbagaj, Gagu a urcat în autoturism şi atunci au intervenit poliţiştii aflaţi în dispozitiv. În cutia de carton sigilată cu bandă adezivă, oamenii legii au găsit o figurină “Moş Crăciun” în care se aflau două pachete înfăşurate în bandă adezivă, despre care traficantul de droguri a afirmat cu sinceritate că ar conţine cannabis cumpărat din Spania. În acel moment, luat la întrebări de poliţişti, Mirescu a declarat că nu ştie nimic despre droguri. Poliţiştii şi procurorii DIICOT au recuperat, astfel, aproape un kilogram de cannabis, mai precis 981,5 grame stupefiante.

Primele indicii în legătură cu traficanţii de droguri au apărut în aprilie 2016. Poliţiştii SCCO Brăila au aflat că un anume “Yoplait” (Enache Ionuţ Gîscă), intermediază tranzacţii cu cannabis procurat de la Florin Grigore. Acesta, la rândul său, se aproviziona cu stupefiante de la un dealer domiciliat într-o localitate de lângă Bucureşti, iar preţul unui pliculeţ cu droguri era de 80 lei.

Poliţiştii sub acoperire l-au filat pe “Yoplait” pe când vindea droguri unor clienţi, astfel că planurile de afaceri ale traficanţilor au ieşit, încet încet, la iveală.

Pe parcursul urmăririi penale, la solicitarea DIICOT, Tribunalul Brăila a dispus interceptarea comunicaţiilor efectuate de către 12 persoane suspectate că ar face parte din reţeaua traficanţilor de droguri.

S-a descoperit că a doua persoană implicată efectiv în “afacerea” cu stupefiante, după “Yoplait”, era Georgian Mădălin Ignat, care distribuia droguri în Brăila şi care se aproviziona din municipiul Galaţi. Potrivit procurorilor DIICOT, inculpatul Mirescu Nicolae Auraş a avut rolul de “instigator şi creier al întregii operaţiuni de procurare şi introducere în ţară de droguri”. În noiembrie 2016, acesta l-a determinat pe Gagu să plece în Spania, ca să cumpere o mare cantitate de droguri. Mirescu i-a cumpărat biletul de avion dus şi i-a dat lui Gagu banii necesari achiziţionării drogurilor.

Poliţiştii au descins la domiciliul dealerului de la care Gagu achiziţiona stupefiante. Este vorba de Cristian Stancu, din localitatea Pantelimon (lângă Bucureşti), judeţul Ilfov. În urma percheziţiei domiciliare efectuate în Pantelimon, au fost recuperate aproape 600 de grame de cannabis, peste 80 de grame de cocaină şi circa 60 de comprimate ecstasy. “Mascaţii” au dat năvală şi în locuinţa lui “Yoplait”, din Brăila, acesta aruncând pe fereastră o folie din staniol cu muguri de cannabis, drogurile fiind apoi recuperate din grădina blocului.

Oricum, procurorii au făcut lumină în acest caz complex, indivizii specializaţi în afaceri cu droguri fiind repede “trecuţi în rezervă”.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro