Turcan a fost întrebată dacă, în schimbul renunţării la funcţia de vicepreşedintă a PDL, nu i s-a prezentat alternativa de a prelua un post de ministru. "Nu mi s-a propus, pentru că nu sunt genul de om care să privească politica în sensul unei forme de troc. Pe de o parte, nu am fost anunţată că am fost sacrificată din echipa preşedintelui Boc, iar pe de altă parte cred că nu funcţia defineşte traiectoria unui om politic", a spus ea.
Întrebată dacă a fost contactată totuşi de premier pentru a prelua portofoliul Muncii, Turcan a negat. "Nu am fost contactată şi mă îndoiesc că acest lucru s-ar întâmpla", a susţinut deputatul PDL.
Cât priveşte remanierea guvernamentală, Raluca Turcan a precizat că mult mai importantă ar fi o reevaluare şi o schimbare în eşalonul doi al reprezentanţilor PDL în funcţii publice, dar nu ca un demers revanşard faţă de susţinătorii perdantului şefiei partidului, Vasile Blaga.
În presă au fost vehiculate diferite nume de democrat-liberali care ar putea prelua portofoliul Muncii după demisia lui Ioan Nelu Botiş, printre ele figurând şi cel al Ralucăi Turcan.
