Este vorba despre modalitatea de eliberare a fiselor medicale care trebuie sa ateste starea de sanatate a persoanelor in vederea angajarii sau cele pentru obtinerea permiselor de circulatie. Practic, unii medici sustin ca, in multe cazuri, se elibereaza astfel de fise de catre unii specialisti, fara ca medicii respectivi sa-i vada personal pe pacienti. Mai mult decit atit, din motive umanitare si nu numai, parafele circula de la un medic la altul sau anumiti medici imprumuta parafele colegilor de breasla si parafeaza fisele medicale en-gros. Astfel, pacientii nu mai stau pe la toate usile pentru o semnatura si, pe de alta parte, medicii respectivi acumuleaza cit mai multe fise inscrise in registru.
Avind in vedere aceste aspecte, medicii care chiar isi consulta pacientii inainte de a-si pune parafa pe o fisa se considera defavorizati si apreciaza ca la Policlinica cu plata exista o grava inechitate.
Practici ilegale si necolegiale
"Dupa-amiaza, pe linga faptul ca nu vin medicii din varii motive, fisele se semneaza fara ca posesorii lor sa fie de fata, inclusiv la specialitatea interne, directorul, care este internist, nu ii vede. Cind o persoana are nevoie sa-si faca o fisa, gaseste la usa Policlinicii pe femeia de serviciu si pe cele doua casiere, care-i fac recomandarea sa vina dupa-amiaza, pe motiv ca atunci poate fi gasita toata echipa de medici si ca poate obtine fisa intr-o ora. Cei care nu dau bani in plus, ramin la medicii din tura de dimineata si ne sar la beregata ca iar trebuie sa mai vina si dupa-amiaza pentru restul fisei. Asa ca, dupa-amiaza este aglomeratie mare, de 30-40, chiar 50 de fise, dar fara oameni, pentru ca acestia lasa fisele gratiilor de la secretariat. Iar dimineata, doar 5-6 fise. Astfel, veniturile noastre sint total inegale", sustin medicii pensionari. In opinia lor, in policlinica exista si medici care aduna parafele colegilor, iar cind acestia lipsesc, semneaza si parafeaza fara probleme pentru mai multe specialitati, existind acelasi scris pe toata fisa unui pacient. Nimeni insa nu zice nimic, pentru ca solicitantii obtin fisa medicala fara a mai sta la cozi interminabile, iar medicii respectivi incaseaza sume frumusele, facute doar din condei, fara sa vada nici o persoana pe zi. Nu se ia in calcul insa faptul ca, daca un conducator auto devine "apt" de a se urca la volan in astfel de situatii, in care medicul specialist nici nu l-a vazut la fata, acesta poate deveni un pericol public, in conditiile in care, de la an la an, numarul accidentelor rutiere este in continua crestere.
Directorul Policlinicii sustine ca toti pacientii sint vazuti de medici
Referitor la impartirea inechitabila a turelor de medici care lucreaza in Policlinica cu plata, cit si la faptul ca multi solicitanti obtin avizele medicale fara a fi vazuti macar de medicii respectivi, dr. Nicolae Nedelcut, directorul Policlinicii cu plata, neaga cu vehementa astfel de practici in unitatea pe care o conduce. Directorul policlinicii sustine ca fiecare persoana care solicita o fisa medicala se prezinta la ghiseu, plateste taxa stabilita si, in functie de medicii de specialitate care sint in activitate, se prezinta la cabinetele respective in tura de dimineata sau in cea de dupa-amiaza. In opinia dr. Nedelcut, turele medicilor sint in proportii egale: boli interne, chirurgie, ORL, oftalmologie, neurologie, pentru fiecare specialitate fiind cite un medic dimineata si unul dupa-amiaza. "Medicii respectivi, printre care si eu, vedem bolnavul, stam de vorba cu el, pentru ca nu e vorba de un consult, ci de un aviz. In fisa respectiva consemnam starea bolnavului, dupa care subiectul se prezinta cu fisa la mine in cabinet si, dupa ce vad avizul fiecarui medic in parte, concluzionez daca persoana este sau nu apta de a conduce autovehiculul respectiv".
Un medic pensionar care lucreaza 2 ore pe zi cistiga anual in jur de 300 milioane de lei vechi
In opinia directorului policlinicii, in aceasta unitate nu sint probleme legate de corectitudinea completarii fiselor respective, ci privind relatiile dintre medici, pentru ca unii sint lacomi si nu le ajunge cit cistiga, desi sumele sint destul de mari comparativ cu activitatea pe care o depun. "Este o colega care cistiga aproape dublu fata de doctorul de aceeasi specialitate si il reclama ca acesta cistiga mai mult, desi documentele demonstreaza contrariul. Un medic a luat, din ianuarie si pina in iunie, 14.373 lei, iar colegul de aceeasi specialitate 9.800 lei, ceea ce demonstraza ca nu poate fi motivata atitudinea asta. Medicii cistiga multi bani, pentru ca este vorba in primul rind despre avize medicale", a precizat directorul unitatii. Ca internist, dr. Nedelcut ne-a declarat ca nu isi permite sa lase bolnavul sa iasa din cabinet fara un consult temeinic, asa cum a invatat in facultate si cum a practicat toata viata. Ii da o reteta cu recomandarile respective pentru regimul alimentar, iar pacientul nu poate sa iasa din cabinet mai devreme de 25-30 de minute, cind este vorba despre un consult medical. Pentru avizele medicale, treburile merg intr-adevar mai repede, pentru ca nu este vorba de dezbracat bolnavul, ci de discutii. Se sta de vorba, se cer documente, este mai mult o anamneza.
Referitor la cistigurile medicilor din subordine, directorul unitatii ne-a spus ca pe tot parcursul anului 2007, un medic pensionar a cistigat 27. 091 lei, iar colegul de pe tura cealalta a cistigat 14.300 lei pentru cele 2 ore lucrate pe zi, conform legislatiei in vigoare, dar ca sint medici care au cistigat dublu fata de acestia, in functie de specialitati.
Policlinica are organizare proprie
In ceea ce priveste repartizarea medicilor in ture de dimineata sau dupa-amiaza, dr. Nedelcut a precizat ca nu este vorba despre nici o inechitate. Medicii care lucreaza si in spital au program dupa-amiaza in policlinica, iar pensionarii, de regula, au consultatii dimineata. In plus, directorul unitatii sustine ca in policlinica nu se practica parafarea sau semnarea fiselor de catre alti medici decit cei care sint in grafic si ca nu exista reclamatii in acest sens decit de la un singur medic.
Despre nemultumirile unor medici pensionari si practicile altora, dr. Lucica Scutaru, director medical al Autoritatii de Sanatate Publica ne-a spus ca statutul policlinicii cu plata este de autofinantare si de autogospodarire si ca aceasta unitate are organizare proprie si nu se subordoneaza ASP. "Acolo sint fonduri private, exista un manager care trebuie sa aduca beneficii, noi doar ii monitorizam sa respecte legislatia financiara si sa respecte conditiile igienico-sanitare. Practic, prin functionarea acestei policlinici, se mai astupa niste goluri de medici", ne-a spus dr. Lucica Scutaru.