Razii de amploare la început de an. Peste 60 de şoferi au suflat în fiolă | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Razii de amploare la început de an. Peste 60 de şoferi au suflat în fiolă

în zilele de 2 şi 3 ianuarie, poliţiştii şi jandarmii au acţionat în municipiu şi judeţ pentru a-i pune la respect pe şoferii teribilişti • peste 200 de persoane au fost legitimate şi 65 de conducători auto au fost testaţi cu alcooltestul

 

Încă din primele zile ale noului an, poliţiştii au dat startul raziilor de amploare, la societăţi comerciale şi pe şosele. Indivizii puşi pe scandal au fost liniştiţi cu amenzi, iar conducătorii auto au fost puşi să sufle în fiolă.

Astfel, în perioada 2- 3 ianuarie, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului, din Însurăţei şi de la Secţia 5 de Poliţie Rurală Viziru, împreună cu jandarmi, au acţionat în municipiu şi judeţ, pentru menţinerea ordinii şi siguranţei publice, prevenirea faptelor ilegale şi a accidentelor rutiere. În cele două zile au fost verificate 21 de societăţi comerciale şi legitimate 203 persoane, 25 fiind controlate corporal sumar. De asemenea, au fost oprite în trafic 136 de autovehicule, fiind testaţi cu aparatul etilotest 65 de conducători auto. Au fost aplicate 39 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 9.150 lei, fiind constatată şi o infracţiune.

Dintre amenzile aplicate, 25 au fost pentru încălcarea prevederilor OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, fiind ridicat şi un permis de conducere. Alte 9 amenzi s-au dat conform Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, iar 4 la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite. Ca măsură complementară, au fost ridicate, în vederea indisponibilizării, 2.503 pachete de ţigări, în valoare totală de peste 25.000 lei.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro