Reţeaua «Nuţi». Afaceri «de familie» | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Reţeaua «Nuţi». Afaceri «de familie»

Trimişi în judecată în august anul trecut, trei membri ai clanului "Cîrlan" din comuna Suţeşti, în frunte cu "matroana" Elena Cîrlan, zisă "Nuţi", au fost condamnaţi la pedepse de până la 4 ani de închisoare, pentru că au îndemnat mai multe tinere să practice prostituţia în Spania ori s-au implicat în "afacerea sexului" iniţiată de proxeneta "Nuţi". Alţi trei membri ai clanului au fost condamnaţi cu suspendare, pentru mărturie mincinoasă. Sumele vehiculate în dosarul "Cîrlan", provenite din practicarea "celei mai vechi meserii din lume", au fost de aproximativ 350.000 de euro.
Infractorii din Suţeşti s-au aflat mai mulţi ani în vizorul procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) - Biroul Teritorial Brăila, însă, în final, au fost trimişi în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Făurei.

Clanul "Cîrlan": sex şi minciună

Zilele acestea, magistraţii Judecătoriei Făurei au condamnat-o pe Elena Cîrlan, zisă "Nuţi, de 48 de ani, la o pedeapsă rezultantă de 2 ani şi 2 luni închisoare, cu executare, pentru săvârşirea infracţiunilor de proxenetism şi instigare la mărturie mincinoasă. Fănel Cîrlan, de 29 ani, cercetat pentru proxenetism, a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu executare, iar Ilie Cîrlan, zis "Raţă", de 45 de ani, anchetat pentru proxenetism şi complicitate la fals, a primit o pedeapsă de 4 ani de închisoare, cu executare în penitenciar. Ceilalţi trei membri ai clanului, Ionela Cîrlan, zisă "Ica", 28 de ani, Fănica Colibă, 60 de ani şi Cornelia Valentina Lascu, zisă "Bebi", de 28 de ani, au primit câte 1 an de închisoare, cu suspendare condiţionată a executării pedepsei, pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă. Inculpaţii au declarat apel împotriva sentinţei de condamnare, astfel că procesul proxeneţilor de la Suţeşti se va relua la Curtea de Apel Galaţi. Pe parcursul urmăririi penale, inculpaţii nu au recunoscut săvârşirea vreunei infracţiuni, deşi probele adunate împotriva lor au fost covârşitoare.
Anul trecut, procurorii de la Făurei au fost nevoiţi să claseze cauza penală în ceea ce priveşte comiterea infracţiunii de prostituţie de către opt brăilence, în frunte cu "Nuţi", pentru simplul motiv că noul Cod penal, în vigoare de la 1 februarie 2015, dezincriminează prostituţia. Este vorba de Elena Cîrlan, Nicoleta Tiutiu, Maria Nicolae, Raluca Daniela Paraschiv, Lenuţa Holban, Janina Dinu, Carmen Georgiana Dinu şi Ionela Gheorghiţă.
Potrivit reprezentanţilor acuzării, în perioada 2005-2008, Elena Cîrlan, zisă "Nuţi", a înlesnit practicarea prostituţiei de către opt tinere, iar Ilie Cîrlan, zis "Raţă", a trimis "la produs" patru tinere, inclusiv o minoră, în perioada 2006-2011. Cel de-al treilea proxenet condamnat, Fănel Cîrlan, a obţinut foloase materiale de pe urma practicării prostituţiei de către trei tinere, în perioada 2006-2007. Suma totală pe care prostituatele au declarat că au scos-o pentru proxeneţi sau pentru folosul propriu este de 348.000 de euro. Bineînţeles, suma reală obţinută a fost mult mai mare: o singură prostituată audiată în dosarul "Nuţi" a recunoscut că a "produs", numai ea, peste 300.000 de euro.

Prostituţie în clubul "Il Skandalo" din Madrid

Potrivit dosarului penal instrumentat de procurori Parchtului de pe lângă Judecătoria Făurei, "din probele administrate a rezultat că Elena Cîrlan, Fănel Cîrlan şi Ilie Cîrlan s-au ocupat cu racolarea, transportul şi introducerea în clubul «Il Skandalo» din Madrid sau în diferite locaţii din Valencia unde se practica prostituţia, a mai multor persoane de sex feminin". "Nuţi" practicase şi ea prostituţia în Spania, într-un club de lângă Madrid patronat de spaniolul "Manolo".
Pentru a le racola pe tinerele naive, dornice să câştige bani, Elena Cîrlan le spunea că vor găsi în Spania locuri de muncă bine plătite în restaurante. După ce le convingea să o urmeze, ajutându-le cu bani, "Nuţi" folosea metode de constrângere, pentru ca acestea să practice prostituţia, recurgând la ameninţări şi luându-le banii şi paşapoartele, ca să nu se poată întoarce în ţară. În ceea ce-i priveşte pe Fănel şi Ilie Cîrlan, precizează anchetatorii, aceştia "foloseau metoda adiacentă de corupere «loverboy», adică se împrieteneau cu persoanele de sex feminin, le promiteau că doresc să se căsătorească cu ele, după care le determinau să practice prostituţia pentru a obţine banii necesari susţinerii financiare a cuplului".
Procurorii au folosit drept probe ale acuzării evidenţa ieşirilor/intrărilor din ţară a inculpaţilor şi martorilor, interceptările convorbirilor telefonice, declaraţiile martorilor (inclusiv prostituatele exploatate de "peştii" din Suţeşti) şi procesele verbale de percheziţie domiciliară. Felicia Nenciu, una dintre tinerele trimise "la produs", a declarat că a scos din practicarea prostituţiei, numai în două luni, suma de 6.000 de euro, după ce făcuse "trotuarul" (prostituţie pe stradă) în oraşul Valencia, într-o zonă rău famată. Mare parte din bani au ajuns la Ilie Cîrlan. În aprilie 2006, Felicia Nenciu a fugit cu un marocan, ca să scape de proxenetul brăilean, iar acesta a sunat-o şi a ameninţat-o cu moartea.
Originară din judeţul Călăraşi, Janina Dinu a scos şi ea 10.000 de euro din practicarea prostituţiei, după ce Ilie Cîrlan o convinsese că nu se mai înţelege cu nevasta şi că vrea să fie împreună. Proxenetul Ilie, spun anchetatorii, a racolat-o şi pe sora Janinei, minora D.C.G., care a "produs" şi ea 5.000 de euro, pe care i-a cheltuit în Spania cu acelaşi inculpat. Recordul în ceea ce priveşte banii proveniţi din practicarea prostituţiei îl deţine Raluca Daniela Paraschiv, care a declarat că a obţinut (iniţial) circa 9.000 de euro în clubul "Il Skandalo" din Madrid (unde fusese înscrisă de "Nuţi" Cîrlan), în perioada martie-decembrie 2006. Raluca a declarat că, după ce s-a prostituat în Madrid, s-a deplasat în Barcelona, practicând prostituţia în clubul "Privee" din Tarragona. Până în iulie 2012, tânăra a mai scos până la 300.000 de euro pe care i-a folosit în interes personal.
Elena Cîrlan şi ceilalţi membri ai familiei le-au înlesnit mai multor tinere practicarea prostituţiei în Spania, ajutându-le să scoată paşaport şi plătindu-le apoi transportul sau cazarea. Ulterior, tinerele erau silite să "lucreze" pentru familia Cîrlan, precizează anchetatorii.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro