Reclamat pentru că a bătut un minor de 12 ani | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Reclamat pentru că a bătut un minor de 12 ani

Poliţiştii Secţiei 3 de Poliţie Rurală Surdila Găiseanca au fost sesizaţi joi, prin apelul de urgenţă 112, de un localnic din comuna Dudeşti, care a precizat că nepotul său, Dan, în vârstă de 12 ani, a fost bătut de către Răducan S., în vârstă de 58 de ani, din aceeaşi localitate.
În urma primelor cercetări, poliţiştii au reuşit să-l identifice şi să-l audieze pe cel reclamat. Răducan S. le-a declarat achetatorilor că, în ziua cu pricina, se afla în faţa curţii şi că, la un moment dat, ar fi fost înjurat de către minorul de 12 ani, care trecea pe stradă. Originar din familia Patîr, puştiul este un binecunscut client al poliţiei, datorită nenumăratelor furturi pe care le-a comis şi pentru care nu poate fi tras la răspundere, fiindcă nu are împlinită vârsta de 14 ani. Altfel spus, nici el nu este "uşă de biserică".
Bărbatul le-a mai spus poliţiştilor că, după ce a fost înjurat, i-a tras minorului o palmă peste cap.
În aceeaşi zi, a fost solicitată intervenţia unui echipaj al SAJ, care l-a transportat pe minorul Dan P. la UPU Brăila.
Oamenii legii i-au întocmit dosar penal presupusului agresor şi continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro