Recolta Tufeşti a bifat al 11-lea succes consecutiv | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Recolta Tufeşti a bifat al 11-lea succes consecutiv

Oaspeţii au deschis scorul în minutul 35 prin Jugănaru, însă în prelungirile primei reprize Popa a restabilit egalitatea, iar spectatorii prezenţi la stadion începeau din nou să spere într-o victorie a gazdelor. Şi aceasta s-a conturat cu şase minute înainte de finalul partidei graţie reuşitei golgeterului Ionel Gatiu şi astfel Avântul Cireşu îşi asigură locul al doilea în clasament.

Tot cu acelaşi scor s-a impus pe teren propriu şi Victoria Cazasu în disputa cu Viitorul Galbenu, Alexandru Popescu a reuşit o "dublă" pentru gazde, Andrei a marcat pentru oaspeţi în timp ce lidera, Recolta Tufeşti a stabilit scorul rundei, 5-0 în partida cu nou promovata Dacia Berteşti. Ioniţă a deschis scorul în minutul 15, Ghioca (min. 22) a marcat pentru 2-0, iar Coman (min. 30) a stabilit scorul primei reprize, 3-0 pentru gazde. În partea a doua a întâlnirii elevii lui Viorel Cozma au atacat în permanenţă careul advers, dar nu au reuşit să perforeze poarta oaspeţilor decât de două ori, ambele reuşite aparţinându-i lui Ştefăniţă Grosu.

Mihăiţă Stoian (min. 45) şi Marius Iorga (min. 90) au marcat golurile victorie cu 2-0 obţinute de Victoria Traian în disputa cu CS Făurei, iar cea de-a cincea victorie a gazdelor s-a conturat la Mircea Vodă, acolo unde revelaţia începutului de sezon, Avântul din localitate, a trecut cu 3-1 de experimentata Tractorul Viziru. Stareţ a realizat un hat trick pentru gazde, iar pentru oaspeţi a marcat Ciunai cu patru minute înainte de finalul partidei.

Surpriza rundei s-a produs la Chiscani. După ce etape la rând nu a cunoscut gustul succesului, Victoria Deduleşti nu mai poate fi oprită acum din drumul spre vârful ierarhiei. Cu toate că pornea cu şansa a doua la Chiscani, Victoria Deduleşti a evoluat foarte bine în acest joc şi s-a impus cu 2-1 în faţa unei echipe locale, Sportul Chiscani, care deşi are câţiva jucători cu experienţă în lot, încă nu-şi găseşte cadenţa. Golurile învingătorilor au fost realizate de Bocioacă şi Scarlet cel al gazdelor de Stan, iar în urma acestui succes Victoria Deduleşti urcă pe locul al cincilea în clasament.

Cel de-al doilea succes în deplasare i-a aparţinut echipei Voinţa Găiseanca, 3-1 în disputa de la Unirea Măxineni.

După 11 etape, cu maximum de puncte, 33, lideră se menţine Recolta Tufeşti, următoarele două poziţii fiind ocupate de Avântul Cireşu 28 puncte şi FC Urleasca 27 puncte.

Rezultatele înregistrate în etapa a 11-a:
Victoria Cazasu - Viitorul Galbenu 2-1 (1-0)
Sportul Chiscani - Victoria Deduleşti 1-2 (0-2)
Recolta Tufeşti - Dacia Berteşti 5-0 (3-0)
Victoria Traian - CS Făurei 2-0 (1-0)
Avântul Cireşu - FC Urleasca 2-1 (1-1)
Avântul Mircea Vodă - Tractorul Viziru 3-1 (1-0)
Unirea Măxineni - Voinţa Găiseanca 1-3 (0-2)

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro