• acesta este bilanțul lunii august la Inspectoratul Teritorial de Muncă Brăila • în total, inspectorii de muncă brăileni au controlat 156 de angajatori din municipiu și județ, 14 dintre aceștia fiind depistați că foloseau munca nedeclarată sau subdeclarată
Record de nereguli constatate și de amenzi aplicate de inspectorii de muncă brăileni în luna august a.c., în urma controalelor efectuate „pe nepusă masă” la mai mulți angajatori din municipiu și județ.
Astfel, potrivit inspectorului șef Liviu Arhire, în luna august 2024, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brăila a desfășurat 156 de acțiuni de control (100 în domeniul relațiilor de muncă și 56 în domeniul securității şi sănătății în muncă) la tot atâția angajatori din municipiu și județ, în urma cărora au aplicat amenzi în valoare totală de 499.500 lei. Sancțiunile contravenționale au vizat nerespectarea prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă (RM) și în domeniul securității și sănătății în muncă (SSM).
„Menționăm că, la un număr de 12 angajatori, au fost depistate 16 persoane care desfășurau muncă nedeclarată, fiind aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 320.000 de lei, iar la doi angajatori au fost depistate două persoane care prestau muncă calificată subdeclarată, fiind aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 16.000 lei”, precizează inspectorul șef al ITM Brăila, Liviu Arhire.
Cele 16 persoane identificate nu aveau contract individual de muncă încheiat în formă scrisă și prestau activitate în următoarele domenii de activitate: Comerţ cu amănuntul în magazine nespecializate, vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi şi tutun; Transporturi rutiere de mărfuri; Lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale; Întreținerea și repararea autovehiculelor; Creşterea altor animale.
Deficiențe frecvent constatate în timpul controalelor ITM: primirea la muncă a unei persoane fără a avea forme legale de încadrare; acordarea unui salariu net mai mare decât cel evidenţiat în statele de plată a salariului şi în declaraţia lunară privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, transmisă autorităţilor fiscal; nerespectarea dispoziţiilor privind munca suplimentară; nerespectarea prevederilor HG 905/2017; neevidențierea timpului de muncă efectuat de salariați; neutilizarea echipamentului individual de protecție din dotare corespunzător activității desfăşurate; semnalizarea riscurilor de accidentare necorespunzătoare; neaducerea la cunoştință a măsurilor prevăzute în planul de prevenire şi protecție; neefectuarea examenului medical periodic; lipsa verificării tehnice a anumitor echipamente ce necesită o astfel de verificare.
Pentru deficiențele constatate, au fost dispuse măsuri obligatorii de remediere, cu termene de raportare la Inspectoratul Teritorial de Muncă Brăila.
„Scopul tuturor acţiunilor de control este acela de creştere a gradului de conştientizare, atât a angajaţilor cât şi a angajatorilor, în ceea ce priveşte necesitatea aplicării şi respectării legislaţiei muncii, în privinţa muncii nedeclarate, subdeclarate şi securităţii şi sănătații în muncă”, a mai precizat sursa citată.