Polițiștii au venit cu sfaturi pe linie rutieră pentru șoferii livratori de pizza, mai ales că aceștia se deplasează foarte des la diverse adrese pentru a duce comenzile. Ei trebuie să circule cu mare atenție și să țină cont de prevederile legale, tocmai pentru a evita accidentele rutiere.
Luni după-amiază, polițiștii Biroului Rutier Brăila au desfășurat o activitate de educație rutieră adresată șoferilor unei pizzerii, pentru a preveni implicarea acestora în evenimente rutiere și a adopta un comportament adecvat în trafic. Întâlnirea polițiștilor a avut drept scop informarea și responsabilizarea conducătorilor auto implicați în activități de livrare la domiciliu, în contextul creșterii traficului și al riscurilor rutiere asociate deplasărilor dese. ”La activitate au participat administratorul societății, împreună cu 6 șoferi-livratori, cărora le-au fost prezentate aspecte privind respectarea limitelor legale de viteză, adaptarea conducerii la condițiile de drum și trafic, importanța adoptării unui comportament preventiv, precum și consecințele juridice și riscurile asupra siguranței rutiere generate de conducerea agresivă sau neatentă”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Brăila.
Polițiștii Biroului Rutier Brăila au subliniat necesitatea respectării legislației rutiere de către toți participanții la trafic, inclusiv de către conducătorii auto care activează în domeniul serviciilor de livrare rapidă, unde presiunea timpului nu poate justifica încălcarea regulilor de circulație. Polițiștii vor continua să desfășoare astfel de acțiuni preventive, în parteneriat cu operatorii economici locali, pentru creșterea gradului de siguranță pe drumurile publice și reducerea riscului de producere a accidentelor.