Riscul de la «Risk» rămâne la fel de mare | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Riscul de la «Risk» rămâne la fel de mare

Firma "Concas", cea care construieşte un viitor spaţiu comercial al firmei "Risk", în zona staţiei "Braicar" de la Piaţa Concordiei, nu prea pare impresionată de instituţiile de control ale statului. Ieri dimineaţă, Inspectoratul de Muncă a verificat felul cum sunt respectate normele legale de protecţia muncii pe şantierul respectiv. Asta după ce, în numărul de ieri al cotidianului nostru, am relatat faptul că firma "Concas" pune în pericol viaţa propriilor angajaţi, dar şi a călătorilor care aşteaptă în staţia "Braicar", deoarece nu a asigurat corespunzător, cu plase de protecţie, schela amplasată pe trotuar. "Dimineaţă, s-a făcut o inspecţie şi s-au purtat discuţii cu responsabilii de pe şantier. Aceştia au dat asigurări că, până după-amiază, vor monta plasele de protecţie respective. Dacă nu îşi vor respecta acest angajament, vom aplica sancţiunile legale, care încep de la 3.000 lei", ne-a declarat Liviu Arhire, inspectorul şef al ITM Brăila.
Ei bine, ieri după -amiază, mai exact după ora 16.00, la etajele superioare ale clădirii era montată o plasă de protecţie ce nu acoperea decât jumătate din suprafaţa faţadei. Tot legat de protecţia muncii, toţi cei care au trecut prin zonă în ultima perioadă, au putut observa că muncitorii de pe schelă nu prea poartă nici căşti şi nici alte echipamente de siguranţă pentru lucrul la înălţime. Aspecte care, însă, nu au părut a fi luate în seamă de inspectorii care au fost ieri dimineaţă în control.
De altfel, nici Inspectoratul de Stat în Construcţii, altă instituţie cu atribuţii în respectarea legilor din domeniu, nu părea a fi în temă de felul cum se derulează lucrurile pe şantierul respectiv. Miercuri, când un reporter al cotidianului nostru a solicitat un punct de vedere de la ISC, după ce o brăileancă a reclamat faptul că, în timp ce aştepta în staţia de la Concordia, a fost lovită de bucăţi de moloz căzute de pe clădirea aflată în construcţie, inspectorul şef Victor Ciobanu s-a limitat la a ne informa că îi va solicita telefonic beneficiarului investiţiei să ia măsuri. Reamintim că şeful de la "Concas", Constantin Ghiţă, ne-a declarat, miercuri, că va fi o chestiune de ore până când plasele de protecţie vor fi montate pe poziţie. Asigurările acestuia nu s-au confirmat, însă.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro