Rocada alianţelor | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Rocada alianţelor

Deşi ar putea să izoleze PSD-ul pe plan local şi să preia puterea atât în Consiliul Local Municipal cât şi în Consiliul Judeţean, partidele de opoziţie ezită să facă front comun. Blocate de neîncredere, de propriile orgolii ori de interese de grup, formaţiunile din opoziţie se dovedesc incapabile să negocieze un sistem de alianţe care să răstoarne balanţa puterii la Brăila. Aceasta este concluzia unei analize marca "Obiectiv", pornită de la ultimele mişcări de pe scena politică.

Şah pentru PSD. Asta ar putea aduce un joc bine gândit al opoziţiei locale, în contextul ultimelor evenimente politice de la nivel naţional. Odată cu ieşirea PNL-ului de la Guvernare şi fuziunea preconizată până în alegerile generale cu PDL-ul, balanţa pare să se fi schimbat decisiv în detrimentul alianţei PSD-UNPR-PC la nivel local. Chiar şi cu un posibil acord cu partidul lui Dan Diaconescu situaţia nu s-ar echilibra atunci când vine vorba de majorităţi. Practic, majoritatea simplă rezultată ca urmare a colaborării cu PPDD-iştii nu ar schimba prea mult scenariul, aceasta nefiind suficientă pentru proiectele de mare anvergură, dar şi pentru alegerea vreunui vicepreşedinte CJ sau viceprimar, ceea ce s-ar putea întâmpla dacă peneliştii îşi pierd cele două funcţii şi dacă ar renunţa şi în plan local la alianţa cu PSD.
Un posibil scenariu ar fi coalizarea forţelor din opoziţie, iar atunci PSD-UNPR-PC ar fi în poziţie de şah atât la CLM, având doar 11 consilieri din 27, cât are în prezent miniparlamentul local, cât şi la CJ, cu 14 consilieri din 33. Chiar dacă în condiţiile date, actuala opoziţie nu ar îndeplini o majoritate de două treimi, aceasta nu ar mai avea nevoie decât de un număr mic de consilieri în ambele miniparlamente pentru a atinge zona de confort. Şi cum întotdeauna pot exista "trădători" în tabăra puterii, în special când "barca se clatină", rezultatul ar putea fi unul surprinzător. Rămâne de văzut ce decizie va lua totuşi PNL-ul local în privinţa ieşirii de la guvernarea administrativă.

Ce spune legea administraţiei publice

Potrivit Legii 215/2001 propunerea de candidaţi pentru alegerea viceprimarului se face de către grupurile de consilieri sau direct de către aceştia. Este declarat viceprimar candidatul care a obţinut votul majorităţii consilierilor în funcţie. Majoritatea simplă prevede alegerea preferinţei votate de jumătate plus unu din persoanele care îşi exprimă opţiunea. Majoritatea absolută este metoda prin care este aleasă acea preferinţă exprimată de jumătate plus unu din cei care îşi exprimă preferinţa dar şi din cei care se abţin. Majoritatea calificată, sau cea de două treimi, este prezentată ca o regulă a supermajorităţii, cu alte cuvinte pentru adoptarea unei decizii este necesară mai mult decât o majoritate simplă, luându-se în considerare la calcul şi abţinerile.
De asemenea, potrivit articolului 101 din Legea Administraţiei Publice Locale, Consiliul judeţean alege dintre membrii săi 2 vicepreşedinţi, prin vot secret al majorităţii consilierilor în funcţie.
Eliberarea din funcţie a vicepreşedinţilor consiliului judeţean se face cu votul secret al majorităţii, la propunerea a cel puţin unei treimi din numărul acestora, însă nu se poate face în ultimele 6 luni ale mandatului consiliului.

PPDD-iştii, insuficienţi pentru o majoritate în legislativul local

Pentru a obţine cel puţin o majoritate simplă, ar fi suficient pentru alianţa PSD-UNPR-PC, care are în total un număr de 11 consilieri, să se alieze doar cu cei 4 consilieri PPDD. În schimb, pentru deciziile în care este necesară o majoritate de două treimi, aceştia ar trebui să aibă de partea lor alţi trei consilieri pe lângă PPDD-işti. Deci, dacă PDL şi PNL vor fuziona - cele două partide însumează şase consilieri -, social democraţilor le-ar mai trebui o alianţă cu PP-LC (2 consilieri), PUER (2 consilieri), PNŢCD (1 consilier) sau PNG (1 consilier).
Chiar şi în actuala "formaţie" în miniparlamentul local, cu liberalii alături de pesedişti, conservatori şi UNPR-işti, nu se întruneşte decât o majoritate simplă. Pe de altă parte, dacă toate forţele din opoziţie, inclusiv PNL s-ar uni într-un singur pol, atunci alianţa PSD-UNPR-PC s-ar afla în poziţie de şah, rămânând izolată, cu un număr de doar 11 consilieri din 27 cât are în prezent CLM-ul, ceea ce ar însemna că celelate partide politice, cu 16 voturi din 18 necesare, aproape ar îndeplini o majoritate de două treimi, decisivă în preluarea "frâielor" legislativului.
Tabloul actual al Consiliului Local Municipal arată în felul următor: din 27 de consilieri în total, 9 sunt de la PSD, 1 - PC, 1 - UNPR, 4 - PNL, 2 - PDL, 1 - PNŢCD, 1 - PNG, 4 - PPDD, 2 - PP-LC, 2 PUER.

Dacă opoziţia s-ar uni, PSD ar fi pus la zid

Pentru celălalt for legislativ şi anume Consiliul Judeţean Brăila, nici măcar în actuala formulă însemnând PSD-UNPR-PC, cu liberalii alături, nu este întrunită majoritatea de două treimi, numărul de consilieri fiind 19, din 22 cât ar fi necesar pentru aceasta. În situaţia în care la nivel local PNL-ul ar intra în opoziţie, lucrurile s-ar schimba drastic, PSD-UNPR-PC neîntrunind nici măcar o majoritate simplă. Aici intervin cei şapte consilieri PPDD care ar înclina balanţa înspre o majoritate calificată (două treimi), însumând 21 de consilieri din 22 necesari. Un rol foarte important l-ar avea fostul PDL-ist Silviu Radu care, deşi exclus din partid, în prezent îngroaşă rândurile Consiliului pentru că se află în proces cu formaţiunea politică ce l-a propulsat în fotoliul de consilier. În cazul în care ex-democrat liberalul ar "zbura" din CJ, următorul pe listă ar fi UNPR-istul Sorinel Bucur, ceea ce ar duce la o majoritate necesară a PSD-ului, pentru o guvernare liniştită. Încă un element de luat în calcul ar fi proaspătul anunţ de demisie al PC-istului Octavian Georgescu, care încă nu a trecut oficial prin votul de vacantare a postului. Dacă va fi validată eliberarea fotoliului de consilier, rândurile PNL-iştilor s-ar putea îngroşa cu Adrian Rădulescu, următorul pe lista USL. În aceste condiţii, atât independentul Marian Căpăţână, PNŢCD-istul Gheorghe Chiru sau ecologistul Cătălin Dudulea, devin foarte importaţi oricare dintre ei putând înclina balanţa într-un sens ori în altul.
Chiar dacă PPDD-iştii au şapte fotolii asigurate în legislativul judeţean ca urmare a voturilor din iunie 2012, în prezent, se mai află pe funcţii doar patru. Şi asta pentru că în urma unei decizii din luna martie a Consiliului - Gabriel Musceleanu, Vasile Anghelache şi Steliana Eftimie au părăsit scena administrativă după ce au fost excluşi din partid. Cu toate acestea, reîntregirea forului trenează pentru că cei trei au contestat decizia în instanţă, dosarele lor aflându-se pe rol.
Interesant este că dacă toate partidele politice din opoziţie s-ar uni, inclusiv PNL-ul, atunci alianţa PSD-UNPR-PC ar fi pusă în mare dificultate pe plan local, având doar 14 consilieri din 33, cât are legislativul.
Tabloul actual al Consiliului Judeţean arată în felul următor: 11 consilieri PSD (inclusiv preşedintele Gheorghe Bunea Stancu), 1 - PC, 2 - UNPR, 5 - PNL, 4 - PDL (inclusiv Silviu Radu - fost PDL-ist), 1 - PNŢCD, 1 - PER, 7 - PPDD (cu cei trei consilieri excluşi - Gabriel Musceleanu, Vasile Anghelache şi Steliana Eftimie) şi 1 independent.

Opoziţia la Brăila ar colabora şi nu prea

Întrebaţi de redactorii "Obiectiv - Vocea Brăilei" în legătură cu posibilitatea creată ca urmare a ieşirii PNL-ului de la guvernare, de a se uni împotriva alianţei PSD-UNPR-PC, majoritatea reprezentanţilor opoziţiei locale au evitat să dea un răspuns tranşant pro sau contra. Cei mai mulţi, deşi au afirmat că sunt deschişi către o asemenea idee, nu s-au arătat prea încrezători în colegii din cele două consilii. Acesta este şi cazul consilierului municipal PDL Simona Drăghincescu care a precizat că o asemenea variantă este foarte greu de pus în practică. "Teoretic spus sunt partide de opoziţie, practic ele nu sunt. Da, se poate face această chestie numai că mai sunt doi de la PUER, ei au votat întotdeauna cu propunerile PSD-ului, niciodată nu s-au opus. PP-LC-ul a mai avut aşa nişte accese de conştiinţă şi au mai votat câteodată, dar la chestii importante niciodată n-au votat împotrivă. PNL-ul ştim foarte bine cum au votat. PPDD-ul a avut curaj să voteze «împotrivă» la anumite chestii care erau evidente şi groase rău sau au preferat să se abţină. Restul nu ştiu cum o să voteze. Teoretic se poate face, practic nu se va face după părerea mea", a declarat Drăghincescu. O părere asemănătoare a manifestat şi PNG-istul Ionel Alexandru care consideră că opoziţia la Brăila este dezbinată. Din punctul său de vedere, până la sfârşitul acestei luni, lucrurile vor continua să fie incerte. "E vorba de cele două tabere mai importante, mă refer la Consiliul Local Municipal, dar şi la judeţ e cam aceeaşi situaţie, aproximativ. La municipiu PSD-ul ţine în şah pe de o parte PNL-ul, pe de cealaltă parte PPDD-ul cu care aţi văzut că au început negocieri. Nu s-a ajuns la niciun rezultat, dar oricum le-a dat nişte speranţe. (...) Din punct de vedere al opoziţei, situaţia e destul de gravă, complicată. Pe de o parte nu s-a realizat fuziunea între PDL şi PNL şi s-ar putea să întârzie. Pe de cealaltă parte, AVB-ul care a participat la alegeri din partea opoziţiei nu este pus în aplicare. E o bulibăşeală, în sensul că nu se doreşte să se pună în practică acest protocol. Opoziţia e dezbinată, va trebuie să se lucreze din acest punct de vedere. Eu sunt de acord cu o colaborare", a afirmat Alexandru.
La rândul său, consilierul municipal PP-LC Tache Ene consideră că cei care ar putea înclina balanţa în favoarea opoziţiei sunt PPDD-iştii, însă, situaţia continuă să fie neclară deoarece negocierile încă nu s-au terminat la nivel central. "Pentru mine este clar, eu aici rămân. Nici nu se pune problema să mă lipesc de PSD. Totul depinde de PPDD", a afirmat Ene. Cât despre PUER Brăila, Dan Păun a subliniat că partidul său nu exclude colaborarea cu niciuna dintre tabere atât timp cât îşi poate promova proiectele. "La Brăila, ştiţi bine că sunt foarte mulţi oameni care afirmă că sunt în opoziţie, dar au afaceri legate de putere. A face opoziţie numai de dragul de a face opoziţie mi se pare inutil şi pueril. În cazul oricărui fel de alianţe, cu puterea sau cu opoziţia, dacă ni se acceptă nişte puncte din programul nostru politic, suntem deschişi spre colaborări. Nu refuzăm nici o tabăra, nici alta", a declarat Păun.

Liberalii aşteaptă să se clarifice lucrurile la Centru

În ceea ce îi priveşte pe liberalii brăileni, atât viceprimarul Alexandru Dănăilă, cât şi vicepreşedintele CJ Brăila Ovidiu Nechita au declarat că încă aşteaptă o clarificare a situaţiei de la nivel central înainte de a aborda subiectul majorităţilor. "În primul rând, nu aş vrea să fac un comentariu legat de activitatea altor consilieri sau a altor partide la nivelul CLM. Eu pot să fac o declaraţie în numele meu şi al celor patru de la municipiu. E greu să spun ce vor face ceilalţi, e greu de definit astăzi cine e în opoziţie şi cine este la putere. Noi am fost pentru o opoziţie constructivă până acum în consiliu. Nu ştiu multe proiecte care să nu fi trecut în unanimitate. Şi ordinea de zi s-a votat aşa. Dacă ne uităm pe procesele verbale din trecut nu au fost multe dăţi când au existat 2 - 3 - 5 voturi «împotrivă», spre deosebire de alte mandate când lucrurile erau mult mai furtunoase. Adică oamenii au înţeles că ceea ce se întâmplă în Consiliu, trebuie să fie în folosul cetăţenilor până la urmă", a declarat Dănăilă. În privinţa problemei pierderii poziţiei sale de viceprimar acesta a ţinut să sublinieze că va urma întru totul dorinţa PNL. "Legat de posibilităţile viitoare ale partidului, noi deocamdată suntem într-o situaţie care datează de la alegerile locale 2012, pe care o vom continua atât timp cât partidul va hotărî treaba asta. Dacă e să facem opoziţie, cu siguranţă o vom face. Nu ştiu dacă în momenul în care vorbeşti de opoziţie contează neapărat numărul, ci modul în care faci lucrul ăsta. Nu trebuie să atragi atenţia celor care greşesc, ci să preîntâmpini, să nu se ajungă la anumite erori. Până acum nu au fost", a mai afirmat sursa citată. La rândul său, Ovidiu Nechita a subliniat că o decizie privind atitudinea organizaţiei locale în consilii se va lua abia la congresul ce va avea loc la Bucureşti la finalul lunii. "Am avut sâmbătă delegaţia permanentă teritorială, nu s-a stabilit nimic. Ce s-a dezbătut a fost referitor numai şi numai la congresul care va avea loc între 27-28 iunie. Am văzut că sunt fel de fel de speculaţii. Deocamdată nu s-a stabilit absolut nimic. La congres se va hotărî ce se va întâmpla. Până atunci, nimeni nu ştie absolut nimic", a punctat Nechita.

Nici la CJ Brăila opoziţia nu e prea încrezătoare

Poate cel mai sceptic s-a arătat consilierul judeţean PPDD, Cristian Ivan, prim-vicepreşedintele partidului la nivel local. Acesta a explicat că înainte de toate intervine disciplina de partid şi că hotărârile de la Centru vor însemna literă de lege şi în teritoriu.
"Dacă stăm să ne gândim bine, în realitate PDL-ul are 3 consilieri, PNL-ul are 5. Dacă în locul domnului Georgescu urcă domnul Rădulescu, PNL va avea 6. Nu ştim ce se va întâmpla, că au fost nişte vorbe. Astea sunt oarecum calcule la limită. Noi avem 33 de persoane în Consiliu, pentru o majoritate simplă îţi trebuie 17. Ştiţi cum e cu socotelile astea. Dincolo de toate, noi aici, în teritoriu, ca orice partid suntem dependenţi de politica de la Centru. Practic, va trebui să ne coordonăm activitatea cu cea de la Centru. În raport de negocierile care se poartă acolo, în principiu o să ne mişcăm şi noi la Brăila. Asta este, există o disciplină de partid, nu putem face ce vrem noi ca să spunem aşa", a declarat Ivan. La fel de neîncrezător s-a arătat şi PNŢCD-istul Gheorghe Chiru care a afirmat că indiferent cine are majoritate, "la mijloc rămân interesele vechi". Din punctul său de vedere, o asemenea strategie a opoziţiei este sortită pieirii încă din start, deoarece la Brăila multe dintre partide au limbaj dublu. "Majorităţile se fac şi se desfac, dar rămân la mijloc interesele vechi. Grupurile vechi vor rămâne. Brăila e oricum sufocată de aceleaşi interese vechi şi emanaţia va fi cu rădăcini în aceste grupuri. E imposibil să crezi la Brăila că se poate face ceva corect şi curat. Nu există! O negociere nu va avea în spate în niciun caz interesul politic şi în niciun caz interes doctrinar, astea sunt deja aberaţii. Vor avea în spate nişte interese ale unora. (...) Oamenii au limbaj dublu, asta e problema. Un limbaj îl au în consiliile locale şi judeţene, un alt limbaj îl au public, în conferinţe de presă când li se pune în faţă microfonul sau camera de luat vederi, iar la partid se discută «să ne atingem scopul şi după noi potopul». Nu interesează că o mişcare va însemna mai bine sau mai rău. Nu o să trăim noi să vedem pe cineva care să transpire pentru comunitate, din păcate", a declarat Chiru.
În ceea ce-l priveşte pe consilierul independent Marian Căpăţână, acesta a fost extrem de direct afirmând că îşi propune să colaboreze cu tabăra care îi va promova proiectele pe viitor. "De exemplu în 2013, la ultima şedinţă, nu am votat bilanţul pe activitatea acelui an dintr-un simplu motiv: în martie când a fost alocarea TVA-ului şi a impozitului pe venit, eu am fost singurul care m-am abţinut şi după aceea s-au abţinut imediat şi cei de la PPDD. Era făcut prost, ologea primăriile PDL şi PNL. Dar la vot PDL-ul şi PNL-ul au votat «pentru». La povestea cu fotbalul, toţi au votat «pentru». Să am curaj să declar că pot să merg cu inima deschisă cu oricare dintre ei? Vă spun sincer, am să merg cu echipa care îmi va promova proiectele", a afirmat Căpăţână. Nici consilierul PER, Cătălin Dudulea, nu pare să îşi dorească să aleagă o tabără. Din punctul său de vedere interesul cetăţeanului este cel care ar trebui să primeze, prin urmare a afirmat că va vota fără probleme cu proiectele ambelor tabere, atât timp cât le consideră bune. "Nu e o chestie de parteneriat, singurul lucru care primează e interesul cetăţeanului şi cred că am spus tot", a declarat Dudulea.

Nazare: "Obiectivul oricărui politician este să creeze o majoritate favorabilă şi coerentă ideologic"

Nici liderul PDL Brăila Alexandru Nazare nu s-a arătat extrem de sigur în privinţa posibilităţii realizării unui "front" al forţelor din opoziţie la nivel local. Acesta a subliniat că ideologiile şi interesele diferite ale partidelor ar putea crea haos chiar şi în condiţiile în care s-ar realiza rocada puterii. "Primele discuţii în sensul ăsta, dacă mai ţineţi minte, le-am început în septembrie - octombrie anul trecut, când, înaintea şedinţelor de CJ şi CLM făceam întâlnire cu toate partidele de opoziţie. Evident că la întâlnirea aia unii participau, alţii nu, în orice caz întâlnirile respective au generat o nelinişte, până când presiunea a fost aşa mare încât nu-i mai lăsau să vină. Adică li se punea pumnul în gură că nici la întâlniri nu veneau. Obiectivul oricărui politician este să creeze o majoritate favorabilă şi coerentă ideologic. Spun coerentă ideologic pentru că s-a dovedit că majorităţile incoerente ideologic, aşa numitele struţo-cămile cum a fost USL-ul, nu au viaţă lungă. Adică majorităţile făcute cu partidele ce au doctrine care se bat cap în cap. Oricât de mult te-ai bucura că formezi o majoritate şi ai nişte poziţii în administraţie, atât timp cât odată ce le-ai obţinut unii trag în stânga, alţii în dreapta, unii în sus, alţii în jos, până la urmă nu te duce decât la rezultatul că nu ajungi să faci nimic", a declarat Nazare. Totodată, deputatul a ţinut să precizeze că este încă prea devreme pentru desfăşurarea un asemenea scenariu de către opoziţia locală. "Într-adevăr, fuziunea celor mai importante partide de dreapta, PDL şi PNL, oferă această posibilitate pentru că se crează acel nucleu care poate coagula în jurul lui restul partidelor de opoziţie. Dar majorităţile nu se dezbat, se fac. Oricum, nu suntem în situaţia de a discuta că se va întâmpla ceva mâine", a conchis PDL-istul.

PSD a decis să nu renunţe încă la colaborarea cu PNL

Reuniţi sâmbătă în cadrul Biroului Politic Judeţean, PSD-iştii brăileni au decis să nu renunţe încă la colaborarea cu liberalii şi, pe la spate, să negocieze cu toate celelalte forţe politice. Aşadar, PNL-iştii nu vor fi daţi afară de la guvernarea locală în condiţiile în care "îşi păstrează verticalitatea în ceea ce presupune votarea proiectelor în interesul cetăţenilor", au declarat, pentru "Obiectiv", surse din PSD. Totodată, pentru a-şi conserva şi consolida majoritatea, conducerea PSD a fost mandatată să poarte negocieri cu toate partidele, însă "fără a presupune condiţionarea de oferire a unor posturi, precum cele de viceprimar şi vicepreşedinte de CJ", a mai precizat sursa citată.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro