- Accesarea fondurilor puse la dispozitie prin Programul "Termoficare 2006 - 2009 este o prioritate pentru foarte multe dintre orasele care au pastrat functional sistemul centralizat de termoficare. Brailean fiind, considerati ca Braila ar putea avea un atuu?
- In ceea ce ma priveste, sprijinul meu direct pentru Braila ramine in continuare si este firesc asa pentru ca am fost, sint si ramin brailean. Nu pot sa promit insa ca voi face mai mult decit pentru alte orase, iar situatia de la Braila si modul in care se demareaza acest program nu-mi sint indiferente, dovada fiind colaborarea pe care o am cu specialistii din CET Braila in ceea ce priveste elaborarea documentatiei si punerea ei in aplicare.
- Recent, Consiliul Local Municipal a aprobat reactualizarea strategiei de alimentare cu energie termica a municipiului, a studiului de fezabilitate "Eficientizarea sistemului centralizat de productie si distributie a energiei termice in municipiul Braila" si a calendarului de derulare a lucrarilor de investitii pe cele 8 componente ale Programului Termoficare, realizate de catre Institutul de Proiectari si Studii Energetice (ISPE) Bucuresti. Institutia pe care o reprezentati a analizat aceasta documentatie, care este rezolutia?
- In ceea ce priveste documentatia privind reabilitarea sistemului centralizat de alimentare cu energie termica din Braila am avut o colaborare foarte strisa cu echipa de conducere a SC "CET", lucru care a dus la elaborarea unei documentatii de proiect de catre ISPE foarte bun care a trecut de comisia tehnica de examinare din cadrul UMP. Mai mult, documentatia o gasim oportuna si eficienta si o vom propune spre finantare. Ca o oportunitate deosebita pentru Braila sint ofertele de parteneriat public privat sau societati mixte dupa cum opteaza CLM din partea unor firme foarte puternice.
5 firme straine ar vrea sa faca parteneriat cu municipalitatea
- Puteti face nominalizari in acest sens?
- Pina acum s-au interesat firmele "IES Russia" din Rusia, "M^W Zander" din Germania, "Sweheat" - Suedia si "Solar Energy Italia" SpA din Italia. Acestia isi vor prezenta ofertele si, in conformitate cu prevederile legale, va fi selectat un partener. Participarea acestuia va fi stabilita in urma unor negocieri in functie de posibilitatile financiare CLM si strategia municipalitatii pentru ca, o parte din investitii, dar mai ales managementul sistemului sa fie realizata de catre partenerul strain la cel mai inalt grad. Desigur, solutia adoptata va fi cea pe care am primit-o din partea operatorului local de termoficare, adica sistemul cu turbine cu gaz in ciclu mixt, pentru ca alta mai buna la nivelul orasului nu s-a gasit. In opinia mea, ulterior se poate adapta pe aceasta solutie un modul care poate sa consume biomasa, in zona Braila existind un potential in acest sens si poate fi utilizat pentru arderi si uleiuri vegetale in ideea de a se obtine inclusiv certificate verzi care duc la scaderea costurilor de productie. Asadar, in ceea ce priveste demararea si implementarea proiectului, la Braila, deja s-au facut pasi importanti in reabilitarea sistemului de termoficare, dar consumatorul final trebuie avut in vedere ca o prioritate pentru municipalitate, viitorul partener si pentru operator.
- Concret care sint solutiile?
- Reabilitarea consumatorului este solutia in cazul clientului final. Acest lucru inseamna reabilitarea termica a condominiului impartita pe cele doua componente: partea de instalatii si partea de constructii. Aceasta reabilitare este foarte importanta pentru ca are un impact major asupra cetateanului pentru ca el asta vrea sa vada: cu cit i se reduce factura la intretinere. Prin reabilitarea condominiului se ajunge la resimtirea de catre clientul final a primului efect benefic: scaderea costurilor legate de consumul de energie termica pentru incalzire si pentru apa calda, si asta indiferent de cresterea sau scaderea pretului gigacaloriei. Din experienta de pina acum, in cazul condominiurilor reabilitate termic, consumul de energie termica scade cu peste 50%.
Braila a pierdut locul I pe tara ca amploare a fenomenului contorizare individuala
- Cum se acceseaza aceste fonduri de catre asociatiile de proprietari?
- Pentru accesarea acestui program este necesara elaborarea unui proiect si parcurgerea tuturor etapelor prevazute in cadrul programului. Contorizarea individuala si reabilitarea instalatiilor interioare sint incluse in programul Termofic 2006-2009, sint finantate din program, dar banii se recupereaza integral de la populatie. In conditiile de credit contractat de la Ministerul Finantelor, asociatiile de proprietari care vor accesa programul au termen de rambursare foarte lejer, in cel putin 15 ani, deci nu va constitui un impediment in realizarea unor astfel de lucrari. Desigur sint si alte mecanisme financiare in sensul ca banii care vin CLM prin Ordonanta nr. 48/2004 pentru adoptarea unor masuri privind furnizarea energiei termice populatiei, pentru incalzirea locuintei si prepararea apei calde de consum, pot fi alocati pentru astfel de lucrari la instalatii, cu mentiunea ca acestea ramin in proprietatea operatorului sau a CLM, ori daca nu, se face o forma de inchiriere cu proprietarii, cu obligativitatea mentinerii in functiune a instalatiei si acea cota de chirie va fi, practic, cota de amortizare a instalatiei. Scopul final este ca energia termica sa fie contorizata, iar consumatorul sa isi poata gospodari dupa nevoi consumul, iar serviciul sa fie accesibil.
- Deja o parte dintre proprietarii de apartamente au intuit avantajele reabilitarii termice si au inceput sa-si izoleze apartamentele.
- Am observat acest lucru, dar ce pot sa spun este ca asta nu e nici rau, dar nici bine, pentru ca aceasta solutie nu are performante nici pe de parte egale cu cele obtinute prin reabilitarea termica, adica refacerea membranei termoizolatoare a intregii cladiri. Dar este, totusi, un lucru bun ca se intimpla.
- Braila a dezvoltat si aplicat o solutie de pionierat in ceea ce priveste contorizarea individuala a consumului de agent termic. Din informatiile pe care le aveti, a fost preluat acest exemplu si de alte orase?
- In ceea ce priveste contorizarea individuala, Braila a pierdut locul I pe tara ca amploare a fenomenului pentru ca sint unele orase care au preluat exemplul si l-au extins si chiar au depasit cu mult procentul din Braila. Totusi, din cite am inteles, la Braila nu s-a oprit acest proces privind contorizarea individuala la nivel de apartament si asta constituie unul dintre factorii esentiali in ceea ce priveste impactul si relatia directa operator-consumator. In final, solutia este clara si evidenta: schimbarea completa a instalatiilor, realizarea distributiei pe orizontala si contorizarea individuala. Sper ca, pina in 2009, in ideea ca in cadrul programului va fi demarat acest parteneriat cu unul dintre investitorii interesati sa investeasca acolo, se va fi finalizat programul termoficare 2006 - 2009 si sa spunem atunci ca Braila a intrat in Europa din punct de vedere al sistemului de termoficare.