Acum, după congresul PSD, am trecut de la furie la dezamăgire. Iar dacă furia mea n-a avut niciodată culoare politică, dezamăgirea da. A fost mai întâi galbenă, apoi portocalie iar acum e de un roşu intens. Am suferit cumplit când am văzut ce i-au făcut lui Geoană. Dar nu pentru el. Un om care n-a învăţat nimic din experienţa prezidenţialelor, un om care nici după o asemenea ruşine nu a reuşit să-şi trieze prietenii (pentru că prietenii l-au lucrat, şi atunci, şi acum), nu-mi mai poate fi decât indiferent! Am suferit însă pentru că m-am convins, o dată în plus, cât de fraieri ne cred ăştia! Am suferit pentru că m-am convins, o dată în plus - de parcă ar mai fi fost nevoie! - ce înseamnă pentru ei binele ţării!
Acum trei luni PSD făcea alianţe în draci, doar-doar o reuşi să-l scoată pe Geoană preşedinte. Preşedinte al "tuturor românilor"! Când, de fapt, recunosc mulţi acum, doreau doar să scape de el. Ni-l băgau nouă pe gât pentru că ei nu-l mai voiau nici măcar preşedintele lor, liderul propriului partid!
S-au scuturat de el toţi trandafirii
Omul suferea cumplit, de-adevăratelea, nu juca teatru. Iar mie mi-a fost pur şi simplu milă. Mai ales că votul meu nu fusese pentru PDL, ci anti PSD, iar în turul I îl preferasem pe Crin. Apoi, când Băsescu l-a numit premier tot pe Emil Boc, mi-a părut şi mai rău de alegerea făcută pe 6 decembrie. Pentru contextul politico-economico-social din acel moment, nu Boc era soluţia. N-am suferit prea mult timp însă, pentru că scandalul cu flacăra violet şi declaraţiile de-a dreptul fantastice ale soţilor Geoană mi-au atenuat serios remuşcările. Mi-am zis, Dumnezeule, nu e posibil ca într-o problemă atât de importantă pentru milioane de români - alegerile prezidenţiale - să baţi aşa rău câmpii! Au început însă gafele noului Guvern, brambureala lui Boc cu cele două legi esenţiale pentru viitorul ţării, a salarizării unice şi a pensiilor şi iar m-a apucat melancolia: oare aşa ar fi procedat Johannis!? Oare şi el ar fi luat în calcul alocaţia discriminatorie? Oare şi el ar fi făcut atâtea declaraţii demagogice despre pensiile nesimţite? Dar mi-a trecut, şi asta imediat ce a început lupta pentru putere în PSD, unde evenimentele s-au succedat cu o rapiditate şi un cinism greu de imaginat. Şi am devenit furioasă. Furioasă pe mine că am făcut prostia să merg la vot, furioasă pe parlamentari, pe guvernanţi, pe criză, pe vreme, dar mai ales furioasă pe politicieni. Pe mârşăvia lor, pe incapacitatea lor, pe minciunile lor şi pe degringolada pe care o generează şi o alimentează. N-au mamă, n-au tată, fac şi desfac alianţe după cum le dictează interesul, se "lucrează" pe la spate, se înjură ca la uşa cortului, habar n-au ce înseamnă cuvântul loialitate.
