Salariile profesorilor şi restructurările din sistem - subiecte de discuţie la Cotroceni | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Salariile profesorilor şi restructurările din sistem - subiecte de discuţie la Cotroceni

Mă interesează să văd unde vă situaţi ca abordare în raport cu realităţile actuale şi cât de departe putem merge în procesul de reformare", le-a spus preşedintele liderilor sindicali din învăţământ. Băsescu a arătat, încă de la începutul discuţiilor, că întâlnirea, desfăşurată în prezenţa ministrului Educaţiei, Ecaterina Andronescu, va dura maxim o oră.
La începutul întâlnirii, preşedintele Traian Băsescu i-a salutat pe reprezentanţii celor patru sindicate reprezentative din domeniul învăţământului- FSLI, Alma Mater, Spiru Haret şi FEN, dar nu a remarcat prezenţa ministrului Ecaterina Andronescu, aşezată în dreapta sa. "Bună ziua doamnă, am crezut că am un consilier de-al meu în dreapta", s-a scuzat şeful statului.
"Domnul preşedinte, sincer vă spun, mie îmi pare rău că au trecut vreo câteva zile de la cea mai mare rectificare negativă pe care a trăit-o învăţământul. Poate era mai bine dacă ne vedeam cu vreo trei zile înainte de sâmbăta asta pe care o consider neagră pentru învăţământul românesc. 6.000 de miliarde de lei vechi, mie nu mi-a venit să cred. Domnule preşedinte, din ştiinţa mea, cea mai mare înainte de asta a mai fost una când a căzut Bancorexul şi atunci ni s-au luat 1.000 de miliarde, era Dăianu ministru de finanţe", a declarat preşedintele Alma Mater, Răzvan Bobulescu.
Bobulescu a arătat că situaţia actuală este inadmisibilă, în condiţiile în care "în jur de 300 de milioane de lei din banii Educaţiei sunt luate de la investiţiile de capital. "Facem reformă, dar numai cu oamenii? Ce facem cu infrastructura?", a spus Bobulescu. Preşedintele Alma Mater a precizat că nici nu se pune problema de măriri salariale, dar este debusolat de faptul că nu mai sunt bani pentru cercetare, în condiţiile în care dezvoltarea unei ţări depinde de învăţământ şi cercetare. "Şi când te gândeşi că invenţia care a luat locul I în lume la Inventica acum nu a fost rezultatul finanţării de al bugetul de stat", a replicat Băsescu la intervenţia lui Bobulescu.
Preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Aurel Cornea, a spus că îşi pune mari speranţe în invitaţia preşedintelui şi a apreciat atenţia pe care Băsescu o acordă domeniului. "La întâlnirea precedentă aţi ridicat două probleme la care m-am gândit, faptul că agricultura şi turismul nu ni le poate lua nimeni. Mi-aş permite să vă sugerez că la aceste lucruri s-ar mai adăuga un al treilea element, şi anume forţa de muncă calificată", a spus Cornea. Liderul FSLI a spus că a venit pentru a aborda trei probleme majore din domeniu: reforma în învăţământ, salariile profesorilor şi descentralizarea.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro