* un incident s-a produs astăzi în zona Gării CFR, după ce un taximetrist ar fi refuzat să îl transporte pe un bărbat băut * între cei doi a izbucnit un conflict, iar bărbatul a distrus anvelopele mașinii taximetristului
Masina unui taximetrist, aflată în stația din zona Gării CFR, a fost distrusă de un bărbat. Acesta ar fi fost nemulțumit că taximetristrul a refuzat să îl ia ca și client. Individul agresiv s-ar fi aflat sub influența alcoolului, după cum spun martorii. Potrivit datelor transmise de la Indpectoratul de Poliție Județean Brăila, la data de 8 aprilie, în jurul orei 15:45, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brăila au fost sesizați cu privire la faptul că, pe strada G-ral Eremia Grigorescu, ar fi avut loc o distrugere. “Din primele date, polițiștii ajunși la fața locului au stabilit că, la aceeași dată, în jurul orei 15:30, un bărbat de 47 ani, din municipiu, în urma unui conflict spontan cu un taximetrist, ar fi distrus, cu un obiect contondent, pneurile taximetrului. Polițiștii continuă cercetările într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere”, au spus polițiștii.