Scandal monstru între şase indivizi, la Bărăganul. Doi au fost încătuşaţi | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Scandal monstru între şase indivizi, la Bărăganul. Doi au fost încătuşaţi

Neînţelegerile dintre şase tineri, iscate pe fondul consumului de alcool, au dus la un scandal monstru în localitatea Bărăganul. Jandarmii au reuşit să îi oprească la timp pe indivizii care îşi împărţeau pumni şi picioare, în zorii zilei. Doi au fost chiar încătuşaţi, pentru că nu aveau de gând să se potolească.
Altercaţia a avut loc duminică, în jurul orei 06.30, după ce membrii grupului de scandalagii au ieşit de la discotecă. Un echipaj de jandarmerie din cadrul Grupei de Ordine Publică Însurăţei a intervenit pentru aplanarea încăierării dintre cele şase persoane. Forţele de ordine se aflau în misiune de patrulare în comuna Bărăganul şi, la un moment dat, în zona unei intersecţii, au observat grupul de bărbaţi care se loveau reciproc. "Scandalul a fost oprit imediat, ca urmare a intervenţiei membrilor echipajului de jandarmerie. Aceştia au fost nevoiţi totuşi să imobilizeze, prin încătuşare, doi bărbaţi recalcitranţi, în vârstă de 30, respectiv 23 ani, primul domiciliat în comuna Valea Ciorii, judeţul Ialomiţa, iar celălalt în Bărăganul. S-a constatat faptul că cei şase, cu vârste cuprinse între 16 şi 30 ani, patru dintre ei localnici, iar ceilalţi doi din comuna Valea Ciorii, au petrecut într-o discotecă din comuna Bărăganul, iar după ora închiderii localului, au continuat să consume băuturi alcoolice în acea zonă a localităţii", a precizat plt. maj. Sorin Neftode din cadrul Jandarmeriei Brăila. Pe fondul consumului de alcool şi al discuţiilor în contradictoriu, aceştia au început să se lovească reciproc, fiind surprinşi în flagrant de jandarmi. Echipajul a verificat şi interiorul autoturismului ce aparţine tânărului de 22 ani, din comuna ialomiţeană, fiind găsit sub bancheta din spate un pistol tip airsoft. Acesta a fost predat lucrătorilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila în vederea continuării cercetărilor.
În cauză, jandarmii brăileni au întocmit actele de sesizare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro