* polițiștii au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii, față de un bărbat din Movila Miresii condamnat la o pedeapsă de 2 ani și 59 de zile închisoare
Bărbat din Movila Miresii, condamnat pentru că a provocat un scandal și a tulburat ordinea publică, trimis în spatele gratiilor. Mandatul de executare a pedepsei închisorii a fost pus în aplicare de polițiști
Astfel, în ziua de 12 ianuarie, polițiști din cadrul Postului de Poliție Comunal Movila Miresii au dus la îndeplinire un mandat de executare a pedepsei închisorii. Pe raza localității Movila Miresii a fost depistat un consătean, în vârstă de 30 de ani, pe numele căruia Judecătoria Brăila a emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 2 ani și 59 de zile pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice.
Bărbatul a fost încarcerat în Penitenciarul de Maximă Siguranță Galați.