În România, deşi recolta de grâu a fost una record în acest an, seceta ar putea afecta grav producţia de anul viitor. "Dacă seceta continuă, recolta de grâu va scădea cu cel puţin 20%", a avertizat fermierul brăilean Marcel Cucu, purtătorul de cuvânt al Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR). De altfel, producătorii agricoli brăileni au avertizat de mai multă vreme cu privire la gravitatea fenomenului de secetă şi la efectele puternic negative asupra recoltelor. Ei au criticat dur şi lipsa unei politici de sprijinire a irigaţiilor, dar şi sistarea subvenţiei care se acorda până nu de mult la acest capitol. "În mod clar sunt foarte puţini fermieri din Brăila care-şi pot permite preţurile şi tarifele aproape prohibitive la irigat. Dar acum, pe final de an, seceta s-a accentuat şi au fost probleme grave şi cu înfiinţarea culturilor în această toamnă, pentru că plugul a răzbit cu greu pământul care a avut consistenţa betonului din lipsă de umiditate. Peste toate aceste probleme a venit acum şi cea legată de înjumătăţirea cuantumului sprijinului acordat în agricultură, atât în sectorul vegetal - celebra subvenţie la hectar, cât şi zootehnic - prima pe cap de animal", ne-a declarat Costică Măcelaru, preşedintele Asociaţiei Producătorilor Agricoli APA Brăila.
Reamintim că proiectul de buget pe 2012 ia în calcul un sprijin financiar în sectorul agricol de doar 37 euro/ha, faţă de 73 euro/ha aprobat de UE.