Dar nici senatorul Rotaru şi nici adunătura majoritară din Parlament nu fac obiectul principal al acestui editorial, ci poporul, alegătorul naţional, cetăţeanul pur sânge românesc. Relaţia alegătorului român cu politicianul român e una simplă: politicianul român îl consideră pe alegătorul român cel mai prostănac dintre prostănaci, simbolul inactivităţii cerebrale, stema mortificării sufleteşti. Nici animalelor nu te poţi adresa cu un asemenea dispreţ şi o asemenea cruntă desconsiderare. Trebuie să crezi că ai de-a face cu o grămadă exemplară de dobitoci ca să debitezi incontinent bazaconii. De la câmpurile agricole unde-şi prăşeşte destinul senatorul Rotaru şi până la butoanele de unde, plictisiţi, puternicii lumii îşi transmit voinţa e o distanţă la fel de mare ca de la calificarea umană a aceluiaşi Rotaru la cristalizările de simţire ale lui Steinhardt. Însă ne oprim aici, că intrăm în beznă şi câştigă detaşat super-Rotaru.
Şi mai trebuie un "dar", care vizează o chestiune simplă, uşor de înţeles: dacă-ţi respecţi alegătorii, declină-ţi competenţa atunci când nu te pricepi. Dacă, mâine, la televizor, apare Ponta în fundul gol şi cu un basc de utecist pe cap, pesediştii nu trebuie să-şi arunce, instantaneu, hainele de pe ei, e suficient să fie rezervaţi şi să declare că nu înţeleg acest tip de politică. Mai mult, când pe micul ecran apare Cristian Rizea şi începe să vomite fluturi coloraţi despre economie, buget, finanţe, nu trebuie să fie luat în serios, nici el nu se ia în serios. Privim, aşa, doar reprezentaţia artistică. E ca o convenţie, ca o mică înţelegere între români.
Multe probleme are România, dar un câştig evident este acela că în câteva persoane a ajuns să zacă toată ştiinţa umanităţii. În fiecare zi văd oameni care - incredibil! - se pricep, deodată, la economie, finanţe, politică, iubire, geriatrie, sex, maşini, religie, fizică atomică, cosmologie, conspiraţionism, reumatism, reîncarnare, doxologie, filozofie, investiţii etc.
E clar că avem vocaţia plus-infinitului!
Senatorul Rotaru şi joaca de-a politica
Senatorul Ion Rotaru, jucând rolul vieţii lui, disimulând timiditatea, reproduce, la foc automat, fonfăielile "celebrităţilor" zilei. Ca orice provincial înspăimântat de prea marea pălărie pe care o poartă, Ion Rotaru nu face altceva decât să xeroxeze verbal ce aude la televizor. Ultima sa declaraţie, care se vrea "profesionistă" de altminteri, uluieşte prin impostură, umor involuntar şi neştiinţă. Iată debutul abisalei gândiri rotariene: "Din păcate, constatăm că fiecare zi care trece ne afundă şi mai mult în această criză, în problematica ei, iar Guvernul nu reuşeşte nici măcar să înţeleagă care sunt direcţiile spre care ar trebui să se îndrepte pentru a relansa puţin economia". La fix o zi după această genială remarcă, Institutul Naţional de Statistică estimează o creştere a PIB-ului de 0,3 la sută în trimestrul 2. În traducere liberă, creşterea PIB-ului înseamnă o ieşire din recesiune, ceea ce presupune că, indiferent de costurile "colaterale", Guvernul a intuit, cumva, ce trebuie făcut. Aici se impune, totuşi, o observaţie care i-ar putea folosi senatorului Rotaru în joaca lui de-a politica: ieşirea din recesiune, cu o creştere a PIB-ului de 0,3 la sută, nu înseamnă, în mod obligatoriu, certitudinea nereîntoarcerii în zona recesivă. În continuare, senatorul Rotaru, politician repetent din punctul meu de vedere, lăcrimează din cauza impozitului forfetar: "Cu acest impozit forfetar, care continuă să-şi producă efectele, se va îngropa tot ce înseamnă afacere mică". Aşa e, domnu' Rotaru, e perfect adevărat, dar pe ce lume trăiţi? Abia acum aţi aflat că economia relaţionistă a Uniunii Europene impune corporatizarea masivă? (Re)citiţi-l pe Marx, analfabetul exemplar în economie politică, şi-o să vă lămuriţi cum stă treaba şi cu corporaţia de stat, şi cu cea de piaţă liberă. Îndrăzniţi şi atingeţi-vă - cu pauze, evident, să nu vă lovească embolia - de cazuistica Franţei anilor '70-'80, dominată de ideile de stânga şi învinsă decisiv de propagarea endemică a corporatismului american.
