Sfântul Mucenic Andrei Stratilat; Sfinții Cuvioși Timotei, Agapie și Tecla | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Sfântul Mucenic Andrei Stratilat; Sfinții Cuvioși Timotei, Agapie și Tecla

Sfântul Mucenic Andrei Stratilat a fost ofițer în armata romană, pe vremea împăratului păgân Maximian. A fost ridicat la rangul de “Stratilat”, adică general, datorită rezultatelor sale deosebite obținute pe câmpul de luptă. În anul 305 d.H., Andrei a fost nevoit să lupte împotriva perșilor. Atât el cât și ostașii de sub comanda sa s-au rugat Lui Hristos, cerându-I să-i ajute să iasă biruitori. Și astfel, datorită rugăciunilor lor, armata persană a fost înfrântă.

Dar răul nu doarme niciodată. Când Andrei Stratilat a intrat biruitor în Antiohia, a fost denunțat că este creștin. Și pentru că a mărturisit credința în Iisus Hristos, generalul a fost supus la multe torturi. Însă, datorită respectului de care se bucura printre romani, Andrei a fost eliberat din temniță, ca să nu se revolte mulțimea. În același timp, însă, împăratul și prigonitorii păgâni căutau un prilej mai potrivit ca să-l ucidă.

Aflând, prin descoperire dumnezeiască, despre gândurile împăratului păgân, Andrei Stratilat și-a luat armata (formată din 2.593 de ostași de elită) și a pornit către Tarsul Ciliciei, unde au primit cu toții Sfântul Botez din mâinile Episcopului Petru al Tarsisului.

Prigoniți în continuare de autoritățile imperiale, Generalul Andrei și ostașii săi creștini au urcat în Muntii Taurus. Armatele romane trimise să-i pedepsească i-au ajuns din urmă pe când se rugau într-un defileu și i-au decapitat pe toți. Documentele spun că niciunul nu s-a împotrivit; cu toții au primit, cu mare bucurie, moartea mucenicească pentru Iisus Hristos, Domnul nostru.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro