Sfaturi pentru copii și părinți, pentru o vacanță în siguranță. Polițiștii brăileni s-au întâlnit cu elevi de la mai multe școli | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Sfaturi pentru copii și părinți, pentru o vacanță în siguranță. Polițiștii brăileni s-au întâlnit cu elevi de la mai multe școli

• polițiștii de siguranță școlară au discutat cu elevii despre principalele măsuri pe care trebuie să le ia pentru a nu fi implicați în evenimente negative în vacanța școlară, atunci când sunt plecați în tabere/excursii, când ies la joacă sau când stau singuri acasă • acțiunile se desfășoară în cadrul unei campanii derulate la nivel național, în perioada iulie-august

 

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Brăila – Biroul Siguranța Școlară desfășoară  activități în cadrul campaniei ”Împreună pentru o vacanță în siguranță!”, demers al Poliției Române, prin Direcția Siguranța Școlară. La Brăila au fost deja primele întâlniri cu elevii, părinții și cadrele didactice de la Palatul Copiilor Brăila, Școlii Gimnaziale Mircea Vodă, Grădiniței cu program normal Plopu și Liceului Teoretic ”Constantin Angelescu” Ianca.  ”Polițiștii de siguranță școlară au discutat cu elevii despre principalele măsuri pe care trebuie să le ia pentru a nu fi implicați în evenimente negative în perioada vacanței școlare, atunci când sunt plecați în tabere/ excursii, când ies la joacă sau când stau singuri acasă. Principalele recomandări oferite de polițiști au vizat alegerea cu grijă a prietenilor atât în viața reală, cât și virtuală, respectarea regulilor impuse de cadrele didactice și de supraveghetori atunci când sunt în tabere tematice, evitarea apelor, râurilor și a glumelor la adresa prietenilor/colegilor atunci când se află la scăldat, modalitatea de acțiune atunci când se rătăcesc într-un loc sau oraș străin, respectarea regulilor privind circulația pe drumurile publice”, au spus polițiștii.
Părinților le-au fost transmise recomandări privind principalele măsuri pe care trebuie să le ia și învățăminte pe care să le transmită copiilor atunci când sunt plecați în tabără sau se deplasează împreună cu familia în concediu. Aceștia trebuie să comunice foarte mult cu copilul pentru a preveni implicarea acestuia într-o situație periculoasă sau dăunătoare în plan fizic, psihic sau social, care sunt aspectele de natură penală sau contravențională pe care minorul trebuie să le cunoască pentru a nu încălca legea. 
Activitățile polițiștilor pe perioada vacanței de vară vor continua în zonele de agrement pentru minori și tineri, siguranța copiilor constituind o prioritate la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila.

La nivel național, în perioada iulie-august, se derulează Campania “Împreună pentru o vacanță în siguranță!”, demers al Poliției Române, prin Direcția Siguranța Școlară.
La nivelul județului Brăila, Inspectoratul de Poliție Județean Brăila, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Brăila, desfășoară o serie de activități dedicate elevilor, părinților și cadrelor didactice pe perioada vacanței de vară, în cadrul programelor școala/grădinița de vară, a activităților instructiv –recreative organizate în unități de învățământ sau în zone de agrement.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro