Slash a primit o stea pe Walk of Fame din Hollywood | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Slash a primit o stea pe Walk of Fame din Hollywood

"Am făcut parte din industria de la Hollywood vreme îndelungată şi acum, văzând că sunt apreciat de primăria din Hollywood, îmi dau seama că este o mare onoare", a spus Slash la ceremonia de dezvelire a stelei.
Producătorul muzical Robert Evans, prezentatorul radio Jim Ladd şi celebrul actor de film şi televiziune Charlie Sheen au asistat la ceremonie. În buna "tradiţie" a lui Sheen, actorul şi-a început discursul cu o înţepătură la adresa fostului coleg al lui Slah, solistul trupei Guns N' Roses, Axl Rose. "E ceva extrem de potrivit în toată această situaţie, când mă gândesc că Slash a primit o stea pe aceeaşi stradă pe care Axl Rose va dormi într-o bună zi", a spus Charles Sheen, declanşând hohote de râs printre spectatorii prezenţi la eveniment.
Slash a vorbit apoi despre prietenia sa cu Sheen, despre problemele lor comune din trecut, întrucât amândoi au fost dependenţi de alcool şi droguri. Saul Hudson (născut pe 23 iulie 1965), care evoluează pe scenă sub numele de Slash, este cunoscut publicului larg în calitate de fost chitarist al trupei Guns N' Roses, fiind considerat unul dintre cei mai talentaţi instrumentişti din muzica rock.
După destrămarea trupei Guns N' Roses, Slash, renumit pentru jobenul pe care îl poartă adeseori pe scenă în timpul concertelor sale, a cântat mai întâi alături de trupa Snakepit şi apoi a înfiinţat o nouă trupă, împreună cu foştii lui colegi Duff McKagan şi Matt Sorum. Albumul de debut al trupei Velvet Revolver, intitulat "Contraband", s-a vândut în patru milioane de exemplare şi a câştigat un premiu Grammy. Următorul album, "Libertad", a avut mai puţin succes, iar colegii săi l-au concediat pe solistul Scott Weiland, în 2008, din cauza numeroaselor tensiuni pe care acesta le genera în cadrul trupei.
Slash şi-a lansat în aprilie 2010 primul său album solo, care îi poartă numele şi cuprinde o serie de colaborări cu diverşi muzicieni. Chitaristul american şi-a lansat cel de-al doilea album solo, intitulat "Apocalyptic Love", pe 21 mai.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro