Mergi la conţinutul principal

Soarta Penitenciarului Brăila, discuții la nivel înalt

• în cadrul unei întâlniri la București, președintele Sindicatului “Sfinx” Brăila, Mihai Guduleasa, susține că a demonstrat, în fața reprezentanților ANP, că Penitenciarul Brăila are o activitate complexă și o importanță strategică ce justifică menținerea autonomiei sale
 

Care va fi soarta Penitenciarului Brăila!? Discuții pe această linie au avut loc, miercuri, la ședința Administrației Naționale a Penitenciarelor, unde au participat sindicaliștii Penitenciarului Brăila, care au susținut autonomia unității de detenție din Brăila. Reamintim că sunt propuneri ca Penitenciarul Brăila să devină secție exterioară a Penitenciarului Galați.

La data de 15 octombrie, la ora 14:30, la sediul Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) a avut loc o ședință de lucru pe tema comasării Penitenciarului Brăila cu Penitenciarul Galați, la solicitarea Federației Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP).
La întâlnire a participat o delegație formată din zece angajați ai Penitenciarului Brăila, reprezentanți ai principalelor compartimente – regim, evidență, resurse umane, logistică, financiar, informații clasificate – coordonați de Mihai Guduleasa, președintele Sindicatului “Sfinx” Brăila. ”În cadrul ședinței, reprezentanții Penitenciarului Brăila au prezentat un memoriu argumentat, exprimându-și opoziția față de proiectul de comasare și susținând menținerea instituției ca entitate de sine stătătoare. Fiecare membru al delegației a adus în discuție aspecte specifice domeniului propriu de activitate, subliniind impactul negativ pe care o eventuală transformare a Penitenciarului Brăila într-o secție exterioară a Penitenciarului Galați l-ar avea asupra personalului, deținuților și comunității locale”, ne-a transmis liderul sindical brăilean.
Conducerea ANP – reprezentată de directorul general, directorul general adjunct și directorii direcțiilor DSDRP, DMRU, DRS și DEA – a luat act de toate argumentele prezentate și a anunțat că urmează să analizeze în detaliu situația, pentru a decide dacă proiectul de comasare mai este oportun în forma actuală.
Președintele Sindicatului “Sfinx” Brăila, Mihai Guduleasa, a declarat: “Am venit cu argumente clare, logice și realiste. Am demonstrat că Penitenciarul Brăila are o activitate complexă și o importanță strategică ce justifică menținerea autonomiei sale. Mulțumesc colegilor din delegație pentru solidaritate și profesionalism.”
Reprezentanții sindicali și-au exprimat încrederea că dialogul deschis purtat la nivelul ANP va conduce la o decizie echilibrată, în interesul sistemului penitenciar și al angajaților.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro