Socrul ucigaş, la închisoare. 24 de ani după gratii | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Socrul ucigaş, la închisoare. 24 de ani după gratii

la data de 23 octombrie, Tribunalul Brăila l-a condamnat pe inculpatul Mitică T. la pedeapsa de 24 ani de închisoare pentru comiterea infracţiunii de omor calificat împotriva victimei T.R., faptă săvârşită la data de 9 ianuarie inculpatul de 76 de ani şi victima de 45 de ani, fostul ginere, au consumat alcool împreună, însă apoi a izbucnit conflictul pe fondul unei stări de ură faţă de victimă, inculpatul l-ar fi lovit în mod repetat cu cuţitul, până când acesta a decedat, apoi l-ar fi stropit cu benzină şi l-ar fi incendiat

 

Bătrânul din Vărsătura acuzat că şi-a ucis fostul ginere şi apoi l-a incendiat a primit o pedeapsă record la Tribunalul Brăila, judecătorii ţinând cont de gravitatea faptei comise. La data de 23 octombrie, magistraţii l-au condamnat pe inculpatul Mitică T. la o pedeapsă de 24 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de omor calificat împotriva victimei T.R., faptă săvârşită la data de 9 ianuarie. Inculpatul de 76 de ani şi victima de 45 de ani, fostul ginere, au consumat alcool împreună, însă apoi a izbucnit conflictul între ei. Potrivit anchetatorilor, pe fondul unei stări de ură faţă de victimă, inculpatul l-ar fi lovit în mod repetat cu cuţitul, până când acesta a decedat, apoi l-ar fi stropit cu benzină şi l-ar fi incendiat.

Condamnă pe inculpatul T. Mitică la pedeapsa principală de 24 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de omor calificat împotriva victimei T.R., faptă săvârşită la data de 09.01.2020. Pe lângă pedeapsa principală de 24 ani închisoare, aplică inculpatului şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 Cod penal. Din pedeapsa principală de 24 ani închisoare aplicată inculpatului deduce durata reţinerii de 24 de ore din data de 10.01.2020 şi durata arestării preventive din data de 11.01.2020 la zi. Menţine măsura arestării preventive a inculpatului. Dispune confiscarea de la inculpat în folosul statului a unui cuţit cu lungimea de 33 cm din care lama de 20 cm cu model zimţat cu mâner de culoare neagră – corp delict folosit la comiterea faptei. Admite pretenţiile civile formulate în cauză. Obligă inculpatul să plătească părţii civile Serviciul de Ambulanţă Judeţean Brăila suma de 446,84 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de asistenţă medicală de urgenţă şi transport sanitar acordate victimei la data de 10.01.2020; părţii civile T.S. suma de 100.000 euro în lei la data plăţii reprezentând despăgubiri pentru daune morale. Constată că persoanele vătămate T.N., T.A. şi T.G. nu s-au constituit parte civilă în cauză. Cu apel”, este soluţia pronunţată de Tribunalul Brăila la data de 23 octombrie şi postată pe site-ul instanţei.

 

Crima oribilă din Vărsătura

În luna iunie, procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila au dispus trimiterea în judecată a inculpatului T. Mitică, aflat în stare de arest preventiv, pentru omor calificat prin cruzimi. Fapta a fost comisă în noaptea de 9 spre 10 ianuarie, asta după ce inculpatul de 76 de ani şi victima de 45 de ani, fostul ginere, au consumat alcool împreună, însă apoi s-a ajuns la omor.

Septuagenarul din Vărsătura este acuzat că şi-ar fi înjunghiat fostul ginere, în curtea locuinţei, apoi l-ar fi stropit cu benzină şi ar fi dat foc trupului neînsufleţit. Oribila crimă a fost comisă în luna ianuarie, decedatul fiind recunoscut chiar de către fiica bătrânului, adică fosta soţie a celui ucis, în vârstă de 45 de ani. Bătrânul acuzat de omor a motivat că nu îl recunoştea pe cel găsit mort în curte, deşi chiar el era acuzat că i-ar fi luat viaţa bărbatului. După descoperirea macabră, fiica bătrânului a dat alarma la numărul de urgenţă 112. Inculpatul şi victima locuiau împreună, însă în case diferite situate în aceeaşi curte din sat Vărsătura, ambii fiind consumatori de alcool.

După cum arată procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, la data de 10 ianuarie 2020, Poliţia Municipiului Brăila a fost sesizată de către o femeie din comuna Chiscani, sat Vărsătura, cu privire la faptul că fostul său soţ se află decedat, prezentând urme de violenţă, în curtea domiciliului tatălui ei. La faţa locului s-au deplasat organele de poliţie, medicul legist şi procurorul criminalist, constatându-se că în curtea imobilului se afla decedat un bărbat. Potrivit procurorului, din actele medico legale emise de medicul legist, a reieşit că moartea victimei T.R. a fost violentă.

Procurorul de caz a stabilit că inculpatul T. M. (socrul defunctului) şi victima T.R. (ginerele inculpatului) locuiau de peste 20 ani în aceeaşi curte, din comuna Chiscani. Aceştia locuiau împreună din momentul în care fiica bătrânului s-a căsătorit cu bărbatul care avea să fie ucis. Potrivit anchetatorilor, în anul 2019, aceştia au divorţat, iar femeia s-a mutat în altă parte, iar victima a rămas să locuiască în continuare acolo unde se afla şi fostul socru. Atât victima, cât şi inculpatul, consumau frecvent alcool împreună. După cum arată procurorii, în acest context, cei doi se certau frecvent, aspect confirmat de fosta soţie a bărbatului şi martorii vecini, aceştia văzându-i certându-se precum şi cu echimoze la nivelul feţei. “Personalitatea, putem spune agresivă şi răzbunătoare, a inculpatului rezultă şi din expertiza psihiatrică efectuată la Institutul Naţional de Medicină Legală Mina Minovici, unde urmare examinării sale şi discuţiilor purtate cu acesta arată că: «am văzut unu' în negru, l-am lovit cu un lemn, i-am tăiat gâtul cu un cuţit; am aruncat pânze, paie şi i-am dat foc; m-am dus să mă culc; n-am niciun regret, parcă nici nu l-am avut în curte; păi ce, el când o bătea pe fată îi părea rău?»“, arată anchetatorii.

În urma anchetei efectuate s-a stabilit faptul că, în data de 9 ianuarie, după se înnoptase, victima T.R. a venit la inculpat în casă pentru a sta la masă împreună, acesta aducând o oală cu mâncare. La masă, inculpatul a scos o sticlă de 0,5 litru de rachiu. Cei doi ar fi stat împreună circa 5-6 ore, au consumat rachiul şi 5 litri de vin. În jurul orelor 22.00, arată procurorul, pe fondul consumului de alcool, a izbucnit un conflict între cei doi bărbaţi, conflict care avea la bază printre altele faptul că inculpatul dorea ca victima să plece din curtea sa, urmare divorţului de fiica sa. Aceasta era o problemă mai veche care îl nemulţumea pe inculpat.

Inculpatul a ieşit după ginerele său şi l-a atacat cu un cuţit, după ce acesta a ieşit din casa lui, a stabilit procurorul de caz.

Potrivit anchetatorilor, a doua zi dimineaţă, inculpatul l-a acoperit pe T.R. cu o folie de plastic care a rămas pe el până au venit organele de urmărire penală pentru cercetarea la faţa locului. După cum arată procurorul, inculpatul a tot mers pe la casele vecinilor pentru a găsi persoane dispuse să vină în curtea sa pentru a identifica victima, întrucât el “nu ştia cine este”.

Inculpatul a sunat-o chiar pe fiica sa şi i-a spus să vină la el acasă “pentru a recunoaşte un cadavru ce se afla în curtea sa”. Ca urmare, fiica sa a apelat  112, pe mama defunctului şi un alt martor, după ce a recunoscut victima ca fiind fostul său soţ. Inculpatul a fost arestat.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro