Mergi la conţinutul principal

Spărgători de magazine identificaţi de poliţişti

în noaptea de duminică spre luni, doi tineri din Vădeni au spart geamul unei societăţi cu intenţia de a fura, dar s-au speriat de senzorul de alarmă • anterior, atacatorii, dintre care unul este minor, au furat produse alimentare, suma de 1.715 lei şi un aparat radio dintr-un alt magazin

 

Doi tineri din Vădeni s-au apucat de spart magazine pentru a face rost de produse şi de bani. Au dat o lovitură şi au reuşit să facă rost de câte ceva dar la a doua a pornit alarma şi au dat bir cu fugiţii. Poliţiştii le-au dat repede de urmă.

În data de 16 ianuarie, ora 02.10, Poliţia Municipiului Brăila a fost sesizată cu privire la faptul că, la intersecţia străzii Roşiorilor cu General Eremia Grigorescu, persoane necunoscute au spart geamul unui magazin. Poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului au dat imediat startul investigaţiilor şi, în zona gării din Brăila, i-au identificat pe doi tineri, de 13 şi 18 ani, ambii din satul Pietroiu, comuna Vădeni. Asupra acestora au fost găsite produse alimentare, suma de 1.715 lei şi un aparat radio. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că tinerii  au  distrus geamul societăţii în cauză, însă ulterior s-au speriat de senzorul de alarmă şi au părăsit zona fără a sustrage bunuri. Poliţiştii au constatat că bunurile găsite asupra lor au fost sustrase de la o altă societate din municipiu, în jurul orei 01.00, unde cei doi au intrat tot prin spargerea unui geam lateral, cu o piatră. Tinerii depistaţi au  fost conduşi la sediul Poliţiei, iar pe numele lor a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro