Spărgători de societăţi comerciale depistaţi de poliţiştii şi jandarmii brăileni | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Spărgători de societăţi comerciale depistaţi de poliţiştii şi jandarmii brăileni

Ziua de marţi, 29 septembrie, s-a dovedit a fi cu ghinion pentru 3 tineri din Brăila. Mai precis, în dimineaţa zilei respective, în jurul orelor 04.30, o patrulă mixtă formată din poliţişti de la Biroul Ordine Publică pentru Mediul Rural şi jandarmi de la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean, în timpul executării serviciului de patrulare, i-a legitimat şi identificat pe brăilenii Marius I. (28 de ani), C. P. (15 ani) şi I.C. (17 ani), principalii suspecţi ai spargerii unui magazin din municipiu, spargere ce avusese loc în noaptea de luni spre marţi. Se pare că tinerii au pătruns prin efracţie în incinta societăţii, fără a sustrage bunuri, deoarece s-a declanşat sistemul electronic antiefracţie. Cei trei au fost conduşi la sediul Poliţiei şi preluaţi de poliţişti de la investigaţii criminale care, extinzând cercetarile, au stabilit că primii doi suspecţi, în noaptea de 31.03/01.04.2009, au pătruns în incinta unui restaurant din Brăila, prin ruperea gratiilor şi forţarea unei ferestre şi au sustras produse alimentare şi sticle cu băuturi alcoolice, toate în valoare de 2.500 de lei. Această cauză fusese înregistrată, iniţial, cu autori necunoscuţi. Totodată, Marius I., mai era cercetat penal şi pentru faptul că, în noaptea de 14 spre 15 august 2009, a pătruns tot prin efracţie în interiorul unui chioşc alimentar din municipiu, de unde a sustras pachete cu ţigări în valoare totală de 2.634 de lei. Tânărul hoţ a fost reţinut pe ordonanţă şi introdus în arestul IPJ Brăila, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila cu propunere de arestare preventivă. În ceea ce îi priveşte pe ceilalţi doi suspecţi minori, aceştia vor fi cercetaţi în stare de libertate.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro