Spiritul poetic basarabean, pentru prima data la "Murgoci" | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Spiritul poetic basarabean, pentru prima data la "Murgoci"

Colegiul National "Gh. M. Murgoci" a avut onoarea de a gazdui pe data de 21 mai, pe doi dintre marii poeti basarabeni: Grigore Vieru si Anatol Codru. Invitati pentru a transmite din gindurile lor tinerilor, cei doi scriitori au impresionat publicul prin finetea comunicarii, arta zicerii, dar si cu amintirile anilor trecuti.
Grigore Vieru si-a inceput discursul prin a marturisi celor prezenti adevaratul motiv pentru care a scris versuri. "Eu am scris de frica si singuratate", a marturisit poetul. Vieru a recitat apoi "Cintec basarabean" si "Camasa" (singurul poem pe care l-a visat) impresionind prin spectacolul de cuvinte cit si prin sentimentele transmise. Spre uimirea profesorilor si a elevilor, membrul Academiei Romane a rostit cuvintele propriului epitaf: "Sint iarba, mai simplu nu pot fi". Din cuprinsul volumelor de poezii scrise de Grigore Vieru se numara: poezii pentru copii ("Fagurasi", "Versuri", "Poezii de seama voastra", "Duminica cuvintelor") dar si poezii adresate mamei ("Rugaciune pentru mama"). Discursul s-a incheiat printr-o replica tulburatoare, adresata unui moment inevitabil: moartea ("Moarte tu n-ai avut niciodata mama, moarte tu n-ai avut niciodata copii").
Poet dar si membru de seama al cinematografiei romane, autor al unor filme despre Eminescu, Creanga ori Dimitrie Cantemir, Anatol Codru a stirnit interesul si zimbetele elevilor printr-un discurs dinamic, dar si prin amintirile din anii copilariei, amintiri pe care a dorit sa le impartaseasca tinerilor braileni. "Sint nascut in Transnistria si ma laud cu acest lucru", a afirmat poetul, subliniind puterea unui popor ce a trecut peste momente sumbre.
Cea mai tinara invitata a acestei intruniri, Cezara Elena Podisca, a facut mai mult decit sa impresioneze, recitind poezii ale celor doi poeti ("Casa mea", "Floarea-Soarelui", "La acest sfirsit de mileniu"). Publicul a fost profund impresionat de puterea expresiva, dar mai ales de talentul vocal al acesteia. Tinara cintareata a interpretat si doina “Cine n-are dor pe lume”.
Momentul gazduirii invitatilor a reprezentat pentru Colegiul National "Gh. M. Murgoci" o vizita in diferite universuri poetice, insotiti de cei care si-au reflectat si si-au transpus gindurile pe hirtie.
Elevii au intretinut un dialog curios, incercind sa priveasca discutia dincolo de versuri, dincolo de fraze.
Intrebat care este cea mai draga amintire din viata de liceu, poetul a raspuns ca amintirile lui sint triste, avind o viata destul de grea. El marturiseste ca aceasta perioada l-a marcat prin descoperirea literaturii clasice romane. ”Pretuiti-o !”, i-a indemnat el pe tineri. Elevii au intretinut dialogul intr-o maniera activa. Legatura noastra spirituala cu romanii de peste Prut, originile subintelese au fost reliefate de intrebarea-capcana a elevilor, care au cerut parerea scriitorului despre dictionarul roman-basarabean. Grigore Vieru a fost spontan, natural, direct, dar mai ales sincer, spunind: "A aparut ca sa se vada pina unde poate ajunge idiotenia. Ceva mai urit de atit nu a fost scris niciodata".
"Nu pot sa va spun nimic. Nu am citit nici de curiozitate. Pe cei care scriu asa ceva ii numesc pur si simplu “nedinsii”", a completat Anatol Codru.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro