• formația brăileană a câștigat cu 4-0 meciul disputat în deplasare cu Oțelul 2 Galați
În prima etapă a returului Ligii a III-a, formația pregătită de Marian Samuilă, a evoluat cu o mare determinare și s-a impus cu 4-0, în deplasare la satelitul Oțelului Galați.
După un start de joc echilibrat, în minutul 23 a venit golul. Buzatu a obținut o lovitură liberă, Baștiurea a centrat perfect pentru Koko, acesta a trimis mingea cu capul spre poartă, din 4-5 metri, portarul a respins-o în față iar atacantul formației brăilene nu a mai ratat, 0-1. Pe fondul dominării echipei brăilene, satelitul Oțelului a obținut un corner, Postelnicu (min. 35) a centrat în fața porții, Abah a fost la post, însă la strigătele unuia dintre jucătorii gălățeni Mihail Pandelea a arătat eronat punctul cu var. Și ulterior s-a făcut dreptate. Penalty-ul a fost executat de Postelnicu, dar Abah a respins mingea în lateral. Putea fi 2-0 pentru Dacia Unirea la faza imediat următoare, însă pe rând au ratat din situații favorabile atât Buzatu cât și Eloh.
Formația brăileană și-a dublat avantajul după o fază identică cu cea de la deschiderea scorului, autorul golului fiind tot Koko, min. 55: 0-2. În minutul 66, golgheterul Daciei Unirea și al Seriei a II-a a Ligii a III-a, Eloh, a plecat de la marginea propriului careu, a driblat în viteză toți adversarii care i-au ieșit în întâmpinare și a marcat pentru 0-3.
În minutul 70, Olteanu, de la gazde, a fost eliminat pentru cumul de avertismente. Finalul meciului a aparținut echipei brăilene care a mai înscris un gol prin Budeșteanu (min. 89). Într-un interval de cinci minute, Marcu a ratat de două ori singur cu portarul și meciul s-a încheiat cu 4-0, în favoarea Daciei Unirea.
Dacia Unirea Brăila: Abah – Nazîru, Simion, Condruz, Ciocan (min. 85: Dănilă) – Răileanu (min. 78: Budeșteanu), Baștiurea (min. 89: Stratulat), Constantinescu, Buzatu (min. 78: Marcu) – Koko (min. 89: Czetz), Eloh.