Piesa a mai participat în acest an la Festivalul de Teatru de la Shumen, Bulgaria, unde a obţinut Premiul pentru cel mai bun spectacol. De asemenea, a participat la numeroase festivaluri în 2009 şi 2010, fiind o producţie de marcă a teatrului brăilean. "Invitaţia de a participa la acest festival este o onoare pentru noi, acolo fiind o zonă de emulaţie artistică, iar teatrul nostru are destul de rar posibilitatea de a ajunge acolo din cauza distanţei mari", a explicat specialistul PR al Teatrului "Maria Filotti", Rodica Antonescu.
Festivalul "Atelier" va reuni trupe din: Japonia, Ungaria, Finlanda şi România. Cu ocazia acestui festival, la Baia Mare va avea loc primul spectacol de teatru 3D cu actori, din lume, "Călătorie spre centrul pământului", de Jules Verne, ce va fi susţinut de actorii Teatrului Naţional din Târgu Mureş, trupa "Liviu Rebreanu". Tot la Festivalul "Atelier" va putea fi vizionat şi primul spectacol 3D cu marionete, pus în scenă de către Teatrul de Marionete din Arad. Festivitatea de premiere are loc sâmbătă, 18 iunie.