Alimentelor. El admite ca exista riscul ca in unele complexe sa apara vreun caz de pesta, ceea ce ar insemna uciderea in masa a intregului efectiv de porcine din ferma, dar apreciaza ca acest risc trebuie asumat de crescatorii de animale. Omul de afaceri brailean estimeaza insa ca pericolul este unul scazut, in conditiile in care s-au stabilit si masuri colaterale, luate de Guvern, dar si de proprietarii marilor ferme comerciale: "Avind in vedere ca in ultima perioada n-au mai fost cazuri de pesta si luind in calcul ca aceia care sint pusi sa rezolve aceasta problema si-au luat angajamentul ca vor face vaccinari la porcii mistreti si la gospodariile populatiei, in asa fel incit pesta sa nu se extinda, avem si noi un pic de curaj ca sa acceptam treaba asta. Bineinteles ca am acceptat decizia, in conditiile in care am solicitat sa ni se plateasca toate pierderile pe care le sufera producatorul - si pierderi directe, si indirecte. Exceptie fac cazurile in care, din rea credinta, unii nu respecta regulile de biosecuritate, acestora nefiind cazul sa li se plateasca despagubiri, avind in vedere ca s-ar putea sa permita special sa se distruga efectivele, sa inchida complexele si apoi sa vinda terenul, pentru afaceri imobiliare. Noi am solicitat ca Guvernul sa rezolve si problema circulatia animalelor, astfel incit noi sa putem sa asiguram conditiile de distanta de 5 km a gospodariilor fata de complexele de porci, ca sa nu existe riscul de imbolnavire. Am facut un calcul, ca sumele pe care le cheltuiam pe vaccin erau aceleasi cu paguba, daca ar fi murit toti porcii dintr-un complex zootehnic. Or, nu se poate sa moara toti porcii, din toate complexele. Este clar ca daca se va gasi vreun caz de pesta porcina in vreunul din aceste complexe, automat vor fi omorite animalele din complex. Cert este ca nu avem alta solutie decit sa acceptam riscul si sa interzicem vaccinarea contra pestei porcine in marile complexe".
Caruz a dat citeva detalii cu privire la paguba pe care ar suferi-o patronul unui complex zoootehnic cu 30.000 de capete de porci, in cazul in care ar aparea pesta in ferma sa: "Daca inmultim un porc cu 100 de euro, la 30.000, face 3 milioane de euro numai valoarea animalelor. In afara de valoarea animalelor, pierderile celelalte considerate, sa zic ca ar mai fi de 2 milioane de euro, deci 5 milioane de euro. Dar asta ar fi doar o evaluare superficiala, pentru ca si in conditiile in care te despagubeste statul si-ti da si pierderi colaterale, tot pierdem, pentru ca eu, ca si crescator de porci, trebuie sa astept doi ani de zile ca sa refac circuitul si in aceasta perioada nu-mi pot tine angajatii, pleaca si e greu sa gasesti oameni pregatiti in cresterea animalelor. In plus, iti trebuie sume imense pentru a reface de la zero un complex zootehnic, nu mai poti sa reiei ciclul sau daca il reiei, o faci la o scara mult mai mica. Avem exemplu complexul de la Bacau, care a avut peste 100.000 de porci, iar dupa ce a inchis si-a luat-o de la zero are doar 10.000 si nu mai poate sa creasca. In Romania este nevoie sa cresca 11 milioane de porci pentru consumul alimentar, iar la ora actuala nu avem nici jumatate".
Amintim ca Romania a luat decizia renuntarii la vaccinarea contra pestei a porcilor din ferme intrucit producatorul vaccinului utilizat nu a oferit suficiente garantii privind produsul respectiv, imunizarea urmind sa continue numai in gospodarii si in cazul porcilor mistreti.