Suntem o echipă puternică, ce a demonstrat preocuparea pentru Viziru şi pentru oamenii acestui loc | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Suntem o echipă puternică, ce a demonstrat preocuparea pentru Viziru şi pentru oamenii acestui loc

Un proiect. O echipă. Continuitate şi noi perspective. Aceasta este propunerea noastră pentru vizireni. A echipei liberale, pe care am clădit-o cu seriozitate şi implicare. Suntem o echipă puternică, ce a demonstrat preocuparea pentru Viziru şi pentru oamenii acestui loc. Iar candidatul nostru la alegerile din 11 iunie pentru Primăria Viziru, cel care este o garanţie că şi comuna noastră va intra într-un proces de modernizare este Victor Doagă. Nu vrem să-l lăudăm noi. Noi îi apreciem spiritul de echipă, onestitatea, corectitudinea, colegialitatea. Mulţi dintre dumneavoastră îl cunoaşteţi şi îi apreciaţi răbdarea de a sta de vorbă cu oamenii, priceperea de a rezolva problemele comunităţii, consecvenţa cu care s-a luptat să atragă fonduri pentru comună. Suntem convinşi că nimeni nu poate uita că, de numele lui Victor Doagă se leagă primul pas spre civilizaţie făcut în Viziru: apa şi canalizarea!

Noi credem că Victor Doagă a demonstrat că poate şi ştie să fie un bun primar. A demonstrat că merită să fie primarul comunei Viziru. Şi asta nu o spunem doar noi, colegii lui. Alături de Victor Doagă sunt oameni de toate vârstele, care cred în el şi în capacitatea lui de a dezvolta comuna. Suntem  o echipă care avem un proiect şi un candidat, Victor Doagă, care va face proiectul posibil. Iar proiectul nostru se rezumă, simplu: bunăstare şi confort pentru oameni şi pentru comuna Viziru!

După atâţia ani în care locul ăsta a părut abandonat, a venit timpul să ne luăm comuna înapoi de la cei care au jefuit-o! Haideţi să dăm comuna Viziru pe mâini bune!

 

Echipa de care Viziru are nevoie

Victor Doagă şi Gheorghe Untaru sunt oamenii care pot scoate comuna Viziru din praf şi nepăsare. După opt ani în care Dima Priceputu şi gaşca pesedistă au făcut ce-au vrut cu banii publici, lucruri constatate de organele de control, a venit timpul ca jaful şi scandalul care au ţinut comuna în loc, să înceteze! Este nevoie de proiecte, de bani, de modernizarea drumurilor, de extinderea reţelelor de canalizare, de multe lucruri pe care vizirenii le reclamă. Victor Doagă şi Gheorghe Untaru formează o echipă. Au proiecte comune şi spun că au nevoie de linişte, de susţinere din partea consilierilor locali şi a sătenilor, pentru a putea să facă treabă. Echipa Doagă-Untaru are de partea ei experienţa, lucrurile deja realizate în comună, dar şi faptul că vor să dezvolte acest loc, vor ca oamenii să aibă un trai mai bun. Vor să îi determine pe tineri să rămână acasă, să-şi crească aici copiii, să dea o mână de ajutor părinţilor. Echipa Doagă-Untaru este echipa de care Viziru are nevoie!

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro