Sunt sigur că aspectul care l-a scos din sărite pe Traian Băsescu a fost lozinca scandată de poliţişti - "Ieşi afară, javră ordinară!". Într-adevăr, o chestie care ar scoate din sărite pe oricine, mai ales că "urarea" a fost scandată de nişte poliţişti şi cu atât mai mult cu cât "adrisantul" a fost preşedintele ţării. Dar de la un miting al câtorva mii de poliţişti nervoşi şi până la a declanşa un conflict instituţional între Preşedinţie şi Ministerul de Interne este cale lungă şi reprezintă o decizie netrecută prin filtrul gândirii de Traian Băsescu. Mândria lui Traian Băsescu, jignit, ce-i drept, în public, n-ar trebui să afecteze relaţia dintre instituţia prezidenţială şi un întreg minister. La urma urmei, ca un mediator ce ar trebui să fie, Traian Băsescu ar fi trebuit să realizeze că, dincolo de orice, şi poliţiştii sunt oameni care, într-un moment de furie, pot ajunge în situaţia de a da cu cascheta de pământ, după ce s-au trezit că au salarii sub 1.000 de lei pe lună. Salarii pe care le au majoritarea românilor, bugetari sau privaţi, şi din care în niciun caz nu se poate trăi bine. Nici măcar modest. Iar într-un astfel de context, jignirile la adresa preşedintelui se vor auzi tot mai des - idee cu care Traian Băsescu, dacă nu s-ar fi înconjurat numai de lingăi, ar fi trebuit să se obişnuiască de mult.
Însă, lucrul pe care preşedintele se pare că nu-l înţelege este că poliţiştii, bugetarii şi românii în general au adoptat fix comportamentul majorităţii politicienilor şi al lui Traian Băsescu în particular. Nerespectarea unei autorizaţii de miting face parte exact din categoria ieşirii la o băută cu Gigi Becali, urmată apoi de urcatul băut la volan. Iar "javră ordinară" se înscrie perfect în registrul "păpuşică", "găozar" şi "ţigancă împuţită". Cetăţenii nu mai au respect faţă de poliţişti, poliţiştii nu mai au respect faţă de lege, preşedintele nu se mai bucură de respectul majorităţii. De fapt, nimeni nu mai respectă pe nimeni.. Ăştia suntem, în definitiv: o ţară prost crescută, necivilizată, fără modele, fără perspectivă, fără educaţie, fără repere morale şi, evident, cu un preşedinte reprezentativ. Când vom ajunge să recunoaştem asta vom mai avea, poate, o şansă de a mai schimba ceva. În rest, să înjuraţi bine!