Sute de kilograme de materiale feroase, confiscate de poliţişti | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Sute de kilograme de materiale feroase, confiscate de poliţişti

Un bărbat a fost depistat în trafic, miercuri, de poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Însurăţei, transportând o cantitate mare de deşeuri din fier. Puia P., de 25 de ani, din comuna Andrăşeşti, judeţul Ialomiţa, în timp ce conducea o autoutilitară, pe DE 584, în localitatea Însurăţei, a fost oprit pentru control. În autoutilitară se aflau nu mai puţin de 900 kg de deşeuri feroase, pe care bărbatul intenţiona să le valorifice pe raza judeţului Brăila. Cum şoferul nu avea documente de provenienţă pentru încărcătură, oamenii legii l-au sancţionat contravenţional cu suma de 500 de lei, conform Legii 12/1990. De asemenea, i-au confiscat întreaga cantitate de materiale feroase.
În ziua respectivă, poliţiştii de la Poliţia oraşului Însurăţei au desfăşurat activităţi pe raza de competenţă, pentru a combate faptele pedepsite de legislaţia privind regimul deşeurilor feroase şi neferoase.
Şi agenţii de poliţie din cadrul Poliţiei oraşului Ianca au confiscat o cantitate însemnată de fier. Joi, la orele 11.00, oamenii legii au oprit în trafic o autoutilitară care tracta o remorcă, pe raza localităţii Perişoru. Agenţii de poliţie l-au identificat la volanul maşinii pe Florin S., de 24 de ani, din Buzău. În remorcă au găsit cantitatea de 195 kg de deşeuri din fier. Pentru că nu deţinea documente legale de provenienţă, buzoianul a fost amendat cu suma de 500 de lei şi i-a fost confiscată marfa.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro